Proba de 400 de metri liber masculin, programată în seara zilei de sâmbătă, se anunță una epică, trei înotători având capacitatea să coboare sub 3 minute și 41 de secunde. Va fi un duel palpitant și echilibrat pentru medalia din cel mai strălucitor metal.
Scurt istoric al probei de 400 metri liber masculin la JO
Istoria recentă a probei a fost marcată de performanțele fantastice ale lui Ian Thorpe și Grant Hackett, celebrii înotători australieni care nu le-au dat nicio șansă marilor rivali din SUA, la începutul anilor 2000.
Odată cu retragerea lor, ștafeta a fost preluată de chinezi și sud-coreeni, care au obținut 5 medalii în această probă la Beijing, Londra și Rio.
La ediția precedntă, de la Tokyo, tunisianul Ahmed Hafnaoui a fost marea revelație, cucerind aurul în fața lui Jack McLoughlin (Australia), dar a fost o cursă foarte tactică, terminată cu rezultate extrem de modeste. Ca să ne facem o idee, învingătorul a oprit cronometrul după 3:43.36, în contextul în care acum, la Paris, se vorbește despre posibilitatea doborârii recordului lui Paul Biedermann (3:40.07, în 2009, la Roma).
Favoriții la 400 metri liber masculin, la Paris
Sam Short (Australia) duce mai departe tradiția sportivilor de la antipozi în această probă, sportivul de 20 de ani obținând aurul la Mondialele de la Fukuoka anul trecut. El are un 3:40.68 drept personal best, a 7-a cea mai bună performanță din istoria probei.
Principalul rival al sportivului din emisfera sudică se anunță Lukas Martens, un alt sportiv tânăr (22 de ani), care îi calcă pe urme conaționalului mult mai celebru, Biedermann. Argint mondial la Budapesta, în 2022, neamțul a obținut bronz la ediția de anul trecut a Mondialelor (Fukuoka).
Al treilea înotător care se desprinde de pluton și visează la aur e un alt australian, Elijah Winnington. Medaliat cu aur la Budapesta, acum 2 ani, el a fost unul dintre puținii mari sportivi prezenți la CM de la Doha, de la începutul acestui an, unde a obținut argintul. În vârstă de 24 de ani, Elijah a înotat în 2024 3:41.41, al doilea cel mai bun timp al sezonului.
În finală se vor califica, probabil, și Kim Woo-min (Coreea de Sud), Guilherme Costa (Brazilia) sau Felix Aubock (Austria), dar ar fi o mare surpriză ca ei să se amestece în lupta pentru medalii.
Ce pariem în proba de 400 de metri liber de la Jocurile Olimpice
Dacă această cursă ar fi avut loc în urmă cu un an, Sam Short ar fi fost incontestabil marele favorit. Australianul s-a pregătit însă în special pentru proba de 800 de metri de la Paris, unde de asemenea țintește aurul, astfel că va trebui să își drămuiască bine energia.
În plus, Lukas Martens a înotat anul acesta 3:40.33, motiv pentru care specialiștii sunt de părere că recordul mondial poate să cadă în această probă, la JO. Neamțul concurează și el și la o altă probă - 200 de metri liber -, dar nu e mare favorit acolo, David Popovici fiind văzut cu cele mai mari șanse. Ca atare, spre deosebire de Short, Martens va da totul la 400 metri liber, iar timpul de anul acesta e un argument solid pentru aur. În cea mai bună cursă a careirei, Short a venit la mai bine de 3 zecimi de timpul scos de neamț în 2024, astfel că specialiștii Legalbet merg pe mâna lui Lukas.
- Predicție: Aur pentru Lukas Martens (cotă 2,31 la MrBit).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.