Jannik Sinner - Felix Auger-Aliassime este a doua semifinală de la US Open, așa cum apare ea în program, urmând a se disputa vineri noapte, de la ora 02:00. Italianul, neînvins în Grand Slamuri pe hard din 2023, pleacă din postura de mare favorit în faţa surprizei competiției masculine.
Jannik Sinner - forma de moment, statistici şi ultimele rezultate
Jannik Sinner este la două meciuri distanţă de a-şi apăra titlul la US Open (şi de a rămâne lider mondial), iar prima partidă pare, cel puţin pe hârtie, o formalitate.
Italianul a "zburat" spre "careul de şi", având un singur set pierdut pe tot parcursul turneului, în turul 3, împotriva unui alt canadian - Denis Shapovalov. Atunci a pierdut primul set în prelungiri, dar a câștigat 9 jocuri consecutive după un moment dificil (0-3 în setul 3).
În optimi, a avut parte de cel mai greu adversar de până acum, Alexander Bublik, jucător cu doar două înfrângeri de la Roland Garros până în prezent, kazahul prezentându-se la ora meciului cu 11 succese la rând şi 55 de gameuri consecutive câştigate pe propriul serviciu. Învins de Sascha la Halle, în vară, Sinner s-a răzbunat, distrugându-l efectiv pe sportivul din estul Europei: 6-1, 6-1, 6-1 pentru al doilea cel mai scurt meci de pe tabloul masculin.
În sferturi, Jannik a avut de înfruntat un compatriot, pe Lorenzo Musetti, dar elevul lui Cahill şi Vagnozzi a făcut altă partidă mare, reușind un procentaj de 91% mingi câştigate pe primul serviciu şi nu mai puţin de 42 de winners.
Numărul unu mondial, care a pierdut doar 38 de gameuri în turneu, a devenit al 4-lea lider ATP din istorie care joacă semifinale la toate cele 4 Grand Slamuri dintr-un sezon, după Ivan Lendl, Roger Federer și Novak Djokovic. El este, de asemenea, cel mai tânăr număr 1 mondial care ajunge în penultimul act la toate cele 4 turnee majore în același an.
Fără vreun punct vulnerabil, Sinner e favorit să își continue seria fabuloasă de victorii la rând pe hard în Grand Slamuri, începută în ianuarie 2024, când şi-a trecut în palmares primul turneu major al carierei.
Felix Auger-Aliassime - forma de moment, statistici şi ultimele rezultate
Talent precoce, cu 7 titluri ATP în carieră, Auger-Aliassime vine după câteva sezoane în care s-a chinuit să își regăsească forma de la 20-21 de ani. Acum 4 ani, făcea semifinală la US Open şi părea doar o chestiune de timp până când va câştiga un Grand Slam, dar pentru nord-american a urmat reculul.
Acum, însă, canadianul face turneul vieţii, cu victorii la Sascha Zverev (favoritul 3), Rublev şi De Minaur (ambii jucători de top 15 ATP), graţie în primul rând serviciului fantastic şi a deplasării.
"La T-Test (n.r. alergare 10 m înainte, 5 m stânga, 5 m dreapta și înapoi la linie) e sub zece secunde, aproape nouă. Până acum, nu am mai văzut niciun alt jucător apropiindu-se de aceste cifre", a declarat Emilio Poveda, preparatorul fizic al lui Auger-Aliassime, explicând unul dintre secretele revenirii lui Felix în elită.
Cu o medie de 14 aşi pe meci şi cu un forehand devastator, canadianul este un atlet excepţional, lucru care s-a văzut şi în duelul cu De Minaur, în sferturi. Deşi "Demonul" este printre cei mai buni la deplasare din circuit, impresionând mai ales la capitolul viteză, Auger-Aliassime a fost jucătorul mai proaspăt pe final, deşi se trecuse de bariera celor 4 ore de joc (4-6, 7-6, 7-5, 7-6).
Jannik Sinner - Felix Auger-Aliassime, ponturi pariuri semifinale US Open
Sinner şi Auger-Aliassime au fost de 3 ori faţă în faţă până în prezent şi, surprinzător, canadianul conduce la directe, 2-1. Primele două partide au avut loc în 2022, când nord-americanul era în vârf de formă, iar italianul nu ajunsese nici pe departe la nivelul "extraterestru" etalat începând cu finalul lui 2023. În ultima confruntare directă, acum o lună, la Cincinnati, Jannik şi-a luat revanşa pentru acele două confruntări pierdute, cedându-i doar două gameuri lui Felix (6-0, 6-2).
Istoria se va repeta şi vineri noapte, senzaţia tuturor fiind că Auger-Aliassime şi-a depăşit cu mult condiţia. Chiar dacă va evolua fără presiune, neavând nimic de pierdut, canadianul nu are niciun atu, excepţie serviciul, pentru a sta aproape de cel mai bun jucător din lume.
Sinner va dori să termine cât mai repede partida, pentru a se odihni în perspectiva finalei şi este un specialist al finalurilor de set. Ca atare, şi dacă unul dintre seturi va intra în prelungiri, e foarte greu pentru Auger-Aliassime să câştige vreo manşă, adversarul fiindu-i superior la mai toate capitolele.
- Predicţie: Victorie Sinner în 3 seturi (cotă
1.55
).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.