Incheiat

Horsens - Randers. Pontul lui Nica

Acțiune

Tipsterul LegalBet Nica mizează pe faptul că ambele echipe vor înscrie în acest meci și a ales un pariu cu o cotă de 1,91.

Horsens și Randers se întâlnesc duminică, 22 iulie, de la ora 13.00, într-un meci din cadrul etapei a doua din campionatul Danemarcei.


Gazdele de la Horsens au început cum nu se poate mai bine campionatul cu o victorie absolut surprinzătoare, scor 2-1, pe terenul unei formații bogate, FC Copenhaga.În sezonul trecut, Horsens s-a clasat pe locul al 6-lea.


În schimb, Randers a debutat în noul campionat cu un eșec, scor 0-2 acasă cu Brondby, campioana din sezonul trecut. A fost însă un meci bun făcut de Randers, care a trimis mai multe șuturi pe poartă (5-4) și a avut mai multe cornere (9-4) decât adversara ei. Asta în condițiile în care Randers a încheiat campionatul trecut pe locul al 13-lea, penultimul.


Horsens va avea doi jucători indisponibili la meciul de duminică, este vorba de Kryeger și Nielsen, în timp ce de la oaspeți va lipsi Boman. 


Ultima dată când cele două formații s-au întâlnit, scorul a fost 1-1 (23 februarie 2018), în returul campionatului trecut. La ultimele 3 meciuri directe jucate pe terenul lui Horsens s-a marcat în ambele porți (1-1, 2-1, 1-1).


Anticipez un meci echilibrat, în care cred ca Randers va reuși să marcheze primul gol în acest campionat, după ce și-a creat multe ocazii împotriva campioanei Brondby. Totodată, sunt convins că și gazdele vor izbuti să înscrie. Am ales pariul ”ambele echipe înscriu” pentru această confruntare, iar cota este una foarte bună: 1,91.


Ponturi
Ambele echipe înscriu - Da
Cf
Cote
1.91
Ponturi pentru Fotbal
Va fi acest pariu castigator?
Ambele echipe înscriu - Da
62%
8 voturi
Da
38%
5 voturi
Nu
Total voturi: 13

Bonusuri

Copy the token