Tipsterul Nica mizează pe cel puţin un gol înscris de oaspeţi în acest meci si ne propune acest pariu cu o cotă de 1,83.
Hermannstadt şi Luceafărul Oradea se întâlnesc sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 11.30, în etapa a 29-a din Liga a 2-a, pe stadionul Municipal din Sibiu (capacitate 14.000 de locuri).
Gazdele sunt în plină luptă pentru primele două locuri ce asigură direct promovarea în prima ligă. Momentan, formaţia din Sibiu ocupă locul al doilea cu 65 de puncte şi este oarecum liniştită, deoarece urmăritoarea Chindia se află la 7 "lungimi" în spatele ei.
Hermannstadt are 4 victorii la rând şi 5 partide consecutive pe teren propriu fără gol primit. Acestora le putem adăuga şi meciul cu FCSB din Cupa României în care nu a primit gol. În consluzie, sibienii au un joc economicos, bazat pe o defensivă robustă, într-un cuvânt joacă "italieneşte".
Luceafărul Oradea se află pe locul al 11-lea, are 34 de puncte, în condiţiile în care formaţiile din zona retrogradării au 27 de puncte. Nu putem spune că Luceafărul este salvată dar nici emoţii prea mari nu are. Totuşi, orice punct câştigat, venit din orice meci i-ar prinde bine.
Trebuie spus că Luceafărul are evoluţii remarcabile în deplasare în ultima vreme şi doar 1 eşec în ultimele 5 partide pe terenuri străine. Mai mult, a marcat de fiecare dată în deplasare în ultimele 5 meciuri (are 11 goluri în aceste ultime 5 partide din deplasare, în medie 2,2/meci).
Ultimele 5 partide jucate acasă de Hermannstadt:
Hermannstadt- Sportul Snagov 2-0
Hermannstadt- CS Afumaţi 0-0
Hermannstadt- Satu Mare 3-0
Hermannstadt- Pandurii Tg Jiu 1-0
Hermannstadt- Miroslava 1-0
Ultimele 5 partide jucate în deplasare de Luceafărul Oradea:
Academica Clinceni -Luceafărul Oradea 1-2
Dacia Brăila - Luceafărul Oradea 1-1
Chindia - Luceafărul Oradea 2-1
Ripensia - Luceafărul Oradea 4-4
Sportul Snagov - Luceafărul Oradea 0-3
Nu cred că apărarea echipei Hermannstadt va prelungi această serie de lungă de meciuri în care nu a cedat şi va primi gol, mai ales că va avea în faţă o linie de atac ce înscrie aproape de fiecare dată în deplasare. Voi miza aşadar că Luceafărul Oradea va puncta cel puţin o dată, mai ales că are al 6-lea cel mai bun atac din ligă, deşi se află pe poziţia a 11-a în clasament.
Clasament: