Tipsterul Karbacher vă recomandă un meci din preliminariile CM 2018, la o cotă de 1.40
Grecia
Reprezentativa Greciei a câștigat meciul disputat în deplasare cu Cipru cu scorul de 2-1 chiar dacă a fost condusă cu 1-0. Grecia a profitat din plin de înfrângerea Bosniei pe teren propriu cu Belgia (3-4), astfel că înaintea ultimei etape din preliminariile CM 2018 a urca pe locul 2 în clasament și depinde doar de ea pentru a ajunge la baraj. De fapt nu există nicio emoție ca să rateze locul 2, ţinând cont că echipa antrenată de Michael Skibbe va juca ultimul meci din grupă acasă, cu Gibraltar, una dintre cele mai slabe reprezentative din lume.
După acest meci Grecia, va avea 19 puncte în clasament și va fi matematic la baraj, la fel ca acum trei ani, când a ajuns la CM 2014 din Brazilia, după ce a eliminat România (3-1 şi 1-1). Trebuie de precizat că în preliminariile CM 2018 au fost nouă grupe, însă echipa clasată cel mai slab de pe locul 2, nu va participa la baraj. Deocamdată Slovacia are doar 18 puncte și a încheiat preliminariile astfel că elenii, care au 16 puncte, sunt obligați să învingă marți pe Gibraltar.
"Galanolefki" nu au avut nicio șansă la locul 1, Belgia fiind de departe cea mai bună din grupă, însă a beneficiat de forma slabă a Bosniei și iată că acum, este foarte aproape de a juca un nou baraj. Ei au avut până acum 4 victorii, 4 egaluri și o singură înfrângere, golaverajul find de 13-6. Prea multe nu sunt dispus despre acest meci, în care să știe echipa învingătoare, singura necunoscută fiind la ce diferență de goluri va câștiga. În mod normal, Grecia va surclasa Gibraltarul, diferența de valoare între cele două reprezentative fiind uriașă.
Conform transfermarkt, lotul Greciei valorează 131,95 milioane €

Gibraltar
Echipa națională a Gibraltarului va juca marți ultimul meci din preliminariile CM 2018, urmând a întâlnit pe stadionul "Karaiskakis" din Pireu, reprezentativa Greciei. În cele nouă partide disputate până acum în Grupa H, echipa antrenată de Jeff Wood a suferit tot atâtea înfrângeri, golaverajul fiind de 3-43. Așadar Gibraltar a pierdut toate meciurile din grupă și cu siguranță va avea 0 puncte și după partida din Grecia, unde va primi din nou o mulțime de goluri goluri.
Selecționata Gibraltarului a pierdut meciul disputat pe teren propriu cu Grecia cu scorul de 4-1, pe 6 septembrie 2016. Trebuie de reţinut că în cele nouă partide disputate până acum, Gibraltar a marcat trei goluri, câte unul cu Grecia (acasă), Cipru (deplasare) și tot cu Cipru (acasă). Cea mai mare înfrângere a Gibraltarului a fost în deplasare cu Belgia unde a pierdut cu 9-0. Pe teren propriu, Gibraltar a suferit cele mai mari înfrângeri cu Belgia și Estonia, ambele impunându-se cu scorul de 6-0.
În deplasare, Gibraltar a avut, normal, patru înfrângeri și un golaveraj de 1-21. Pe această stâncă aflată în sudul Spaniei și nordul Marocului fotbalul nu prea are nicio treabă, însă Gibraltarul a avut forţa financiară de a se afilia la FIFA și UEFA. Aceasta selecționată a făcut doar figurație în aceste preliminarii și cu siguranță va avea un parcurs asemănător în următoarele decenii, find de nivelul lui San Marino. Numai cine nu vrea nu face scor cu ea, însă Grecia probabil se va opri la 4-0 - 5-0, pentru a nu îşi umili adversarul.
Conform transfermarkt, lotul Gibraltarului valorează 200.000 €
PRONOSTIC: Grecia - Gibraltar | Goluri prima repriză: peste 1,5 | Cota: 1.40
Caseta tehnică a meciului din tur (Gibraltar-Grecia 1-4):

Clasament Grupa H:

Ponturi
Goluri prima repriză: peste 1,5 goluri

Cf
Cote
1.40