Expertul Legalbet, IulianGGMU, va recomanda un meci din sferturile de finala de la Roland Garros, la o cota de 1.74
Miercuri se vor disputa partidele din a doua jumatate a tabloului feminin, iar Garbine Muguruza joaca impotriva Mariei Sharapova, in sferturile de finala ale Roland Garros. Meciul se joaca in jurul orei 14:00, pe arena “Philippe-Chatrier”.
Garbine Muguruza (3 WTA) este o jucatoare cu potential, la cei 24 de ani ai sai, a reusit deja sa castige de doua ori turnee importante, in 2017 izbutea sa ridice trofeul la Wimbledon, iar in 2016 s-a impus chiar aici, la Paris, dupa o finala cu Serena Williams. Din nefericire pentru ea, acest an nu a fost unul atat de bun precum se astepta, parasind Australian Opan in turul al doilea, dar cel mai bine ne putem da seama dupa numarul de trofee castigate, avand unul singur in 2018, la Monterrey (Mexic). Totusi, avantajul de a te clasa in frunte si-a spus cuvantul si de aceasta data, iberica reusind pana in acest moment sa nu piarda set, neavand in fata adversare remarcabile, cea mai bine clasata a fost Tsurenko, in fata careia nu a mai apucat sa evolueze in turul precedent, deoarece sportiva din Ucraina s-a vazut nevoita sa abandoneze, Muguruza avand o zi in plus fata de alte sportive deja ajunse in aceasta faza.
Maria Sharapova (30 WTA) a dezamagit pe guma de la Australian Open, unde iesea inca din turul al treilea, dar se pare ca zgura ii place mai mult, aceasta fiind suprafata unde a atins cel putin turul patru la Madrid si Roma, iar acum la Roland Garros. Dubla castigatoare la Paris, rusoaica ajunsa la 30 de ani, a avut un parcurs remarcabil, reusind sa treaca de ocupanta locului sase din ierarhia WTA, insa nu a mai jucat meciul asteptat de toata lumea, din optimi. Masha trebuia sa evolueze impotriva Serenei Williams, dar americanca s-a vazut nevoita sa abandoneze, acuzand probleme musculare.
O sa fie un meci mai mult decat interesant, ambele au avut o zi in plus de pregatire, datorita retragerii adversarelor din optimi. Muguruza ataca si prima victorie in fata rusoaicei, Sharapova conducand cu 3-0 la general, una dintre aceste victorii venind in sferturile editiei din 2014, cand a si castigat trofeul. Maria a aratat mai multa determinare, dar ma astept ca prospetimea ibericei sa-si spuna cuvantul, ajutata fiind si de erorile nefortate ale Mariei, sa obtina un prim succes in disputele directe