Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din Liga 1, la o cotă de 2.30 şi 3.20.
Meciul de fotbal FC Universitatea Craiova - FC Hermannstadt va avea loc sâmbătă, 22 octombrie 2022, în etapa a 15-a din sezonul regular al Ligii 1, pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova, de la ora 21:45.
FC U Craiova nu are nicio victorie în ultimele 22 de zile
FC Universitatea Craiova a pierdut cu scorul de 1-0 meciul disputat în deplasare cu FC Botoşani, în etapa a 14-a a Superligii. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 90+1 de atacantul guineean Sekou Camara. Oltenii nu au mai câştigat de 4 etape, în care au înregistrat un egal şi 3 înfrângeri, plus o remiză în Cupă.
- după 14 etape disputate, se află pe locul 13 în clasament, cu 15 puncte
- a câştigat un singur punct în ultimele 4 etape jucate în Liga 1
- a remizat marţi la Bucureşti, 0-0 cu Dinamo în Grupa A din Cupa României
- nu a marcat niciun gol în ultimele 3 meciuri oficiale, în Liga 1 şi Cupă
- în ultimele 6 etape a învins-o doar pe Rapid cu scorul de 1-0 la Tg. Jiu
- are 9 rezultate de sub 2,5 goluri şi 5 rezultate de peste 2,5 goluri
- a încasat cel puţin 1 gol în 11 din cele 14 etape susţinute în Liga 1
- nu are niciun egal în 6 meciuri care le-a jucat acasă în campionatul României
- golgheterii echipei sunt Sidibe (3 goluri), G. Iancu şi Van Durmen (2 goluri)
- următorul meci va fi acasă cu Farul Constanța, pe 28 octombrie 2022
- Echipa probabilă FC U Craiova (4-2-3-1): R. Popa - R. Negru, André Duarte, Paramatti, Huyghebaert - Asamoah, Vl. Achim - Sidibe, Bauza, Van Durmen - G. Ganea
- Antrenor: Paul Răducan (interimar)
- Accidentaţi: Kyriakos Papadopoulos (ruptură musculară, va reveni în decembrie)
- Incert: Gabriel Iancu
- Suspendaţi: nu există
- Va reveni după o suspendare: Vladislav Blănuță
- Rezerve: Gurău, Zanfir, Enache, R. Grigore, Marquet, A. Chițu, Bahassa, G. Iancu, Jibril Ibrahimi
FC Hermannstadt a suferit a 3-a a înfrângere la rând în Liga 1
FC Hermannstadt a pierdut cu scorul de 2-0 meciul disputat acasă la Mediaş cu Rapid Bucureşti, în etapa a 14-a a Superligii. Golurile giuleştenilor au fost înscrise în repriza a doua de Xian Emmers (75) şi Dragoş Grigore (78). Sibienii au avut o mare ocazie la 0-0, în minutul 56, când stoperul Ionuţ Stoica a trimis mingea în bară.
- după 13 etape disputate, se află pe locul 4 în clasament, cu 22 puncte
- a avut 10 etape fără înfrângere însă acum are 3 eşecuri consecutive
- a pierdut miercuri la Mediaş, 0-2 cu CSU Craiova în Grupa D din Cupa României
- are 5 puncte avans faţă de FCSB, echipă clasată pe locul 7, de play-out
- nu are niciun rezultat de egalitate în ultimele 6 etape jucate în Liga 1
- are 4 înfrângeri consecutive, 3 în Liga 1 şi una în Cupa României
- are 7 rezultate de sub 2,5 goluri şi 6 rezultate de peste 2,5 goluri
- a pierdut în 6 deplasări doar un meci, 0-1 cu Universitatea Cluj
- golgheterii echipei sunt B. Alhassan (6 goluri) şi D. Paraschiv (6 goluri)
- următorul meci va fi în deplasare cu CS Mioveni, pe 31 octombrie 2022
- Echipa probabilă FC Hermannstadt (4-2-3-1): Letica - Butean, Bejan, I. Stoica, Opruț - Mino, Biceanu - P. Petrescu, Baba Alhassan, Oroian - D. Paraschiv
- Antrenor: Marius Măldărăşanu
- Accidentaţi: nu există
- Incert: Saeed Issah
- Suspendaţi: nu există
- Rezerve: Muțiu, Antoche, P. Iancu, Năstăsie, Răuță, C. Popescu, Balaure, Babić, Buhăcianu
FC U Craiova - FC Hermannstadt: Cote la pariuri şi pronostic
Conform casei de pariuri Favbet, FC Universitatea Craiova are cota 2.18 pentru un succes iar FC Hermannstadt are cota 3.75 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.20.
Vor fi faţă în faţă două echipe care au început bine sezonul, însă în ultimel etape au dezamăgit. Oltenii şi ardelenii nu au confirmat nici în Cupa României, unde au făcut egal la Giurgiu cu rezervele lui Dinamo, respectiv au pierdut la Mediaş cu CS Universitatea Craiova.
Gruparea din Bănie a fost condusă după demiterea lui Marius Croitoru de cuplul de antrenori Paul Răducan - Florin Drăgan. Patronul Adrian Mititelu negociază venirea lui Victor Piţurcă, cu care era în conflict, însă e greu de crezut că fostul selecţioner va accepta.
Partida va fi arbitrată de Horaţiu Feşnic din Cluj Napoca şi conform caselor de pariuri licenţiate, gazdele sunt uşor favorite. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit niciodată în Liga 1.
Fără antrenor, "alb-albaştrii" joacă haotic, reuşind "performanţa" de a fi egala dinamoviştilor din Liga 2 care şi-au menajat titularii. Craiovenii au un lot mai valoros decât al sibienilor, însă aceştia au un lot mai unit şi un tehnician de mare viitor, Marius Măldărăşanu.
Vă recomand să pariaţi că ambele echipe vor marca cel puţin un gol. Al doilea pont e mai riscant, egal, însă ţinând cont de forma proastă în care se află cele două echipe, probabil s-ar mulţumi şi cu un punct, în special "roş-negrii".

