FC Hermannstadt - FC Botoşani. Ponturi pariuri Liga 1 Betano (play-out)

Acțiune

Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din Liga 1 Betano, la o cotă de 1.70

FC Hermannstadt şi FC Botoșani se vor întâlni pe 21 mai 2019, în etapa a 12-a din Liga 1 Betano (play-out), pe stadionul "Municipal" din Sibiu, de la ora 18:30. Meciul de fotbal va fi televizat de Telekom Sport 1 HD, Digi Sport 1 HD şi Look Sport.

Vezi întreaga ofertă de pariuri

FC Hermannstadt este neînvinsă în ultimele 3 etape

FC Hermannstadt şi-a îndeplinit obiectivul în meciul disputat în Copou cu CSM Politehnica Iași, care s-a terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 11-a a play-out-ului Ligii 1 Betano. Moldovenii au deschis scorul prin mijlocaşul central portughez Filipe Nascimento, care a transformat un penalty în minutul 64, însă ardelenii au luptat până la capăt şi au reuşit egalarea în minutul 86, prin fundaşul central Ionuț Stoica. Echipa antrenată de Vasile Miriuţă este pe locul 6 în clasamentul play-out, cu 24p, care este de baraj. Cu 3 etape înainte de finalul sezonului, sibienii sunt la 3p de FC Voluntari, echipă care ocupă prima poziţie salvatoare şi au 2p în plus faţă de Dunărea Călărași, formaţie care se află pe un loc retrogradabil. Mai trebuie de reţinut că FC Hermannstadt este neînvinsă în ultimele 3 etape, în care a învins-o pe Concordia Chiajna (1-0, acasă) şi a remizat cu Dinamo București (0-0, acasă) şi CSM Politehnica Iași (1-1, deplasare).

  • Echipa probabilă FC Hermannstadt (5-3-2): Căbuz - Mățel, Mijušković, Dandea, Dâlbea, Tătar - Offenbacher, Antonov, L. Dumitriu - Lendrić, Tsoumou
  • Antrenor: Vasile Miriuţă
  • Accidentat: Biel Company
  • Incerţi: C. Pârvulescu, P. Petrescu
  • Suspendat: I. Stoica
  • Revine după 2 etape de suspendare: Acsinte
  • Rezerve: Niga, Serediuc, Sg. Popovici, Acsinte, Jazvić, Abdurahimi, Blănaru
  • Ultimele 2 meciuri din play-out: FC Voluntari (deplasare) şi Dunărea Călărași (acasă)

Vasile Miriuță: "E greu să jucăm patru meciuri în zece zile, mai ales că avem un lot restrâns și avem mulți accidentați. Am menajat unii jucători pentru ultimele trei etape, care sunt foarte importante pentru noi. Luptăm până la capăt, mai avem trei finale. Avem avantajul că jucăm acasă două meciuri. Botoşani a scăpat de retrogradare, bravo lor! Acum vor locul 1 sau 2, însă noi nu ne putem permite nici măcar un egal şi cred că echipa mai motivată va câştiga marţi cele 3 puncte ".

Liviu Ciobotariu: "Vrem să profităm de momentul bun pe care îl traversăm și să continuăm seria rezultatelor pozitive. Nu vom merge în excursie, nu vom merge să vizităm Sibiul. E posibil să dau șansă și altor jucători să joace însă indiferent de cine va fi pe teren, echipa va arăta bine și va lupta pentru a obține un rezultat poizitiv. Nu vă ascund faptul că ne gândim chiar să terminăm mai sus acest play-out. Pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie ca noi în primul rând să acumulăm în continuare puncte".

FC Botoşani s-a salvat matematic de la retrogradare

FC Botoşani a câştigat cu scorul de 1-0 meciul disputat pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş, în etapa a 11-a a play-out-ului Ligii 1 Betano. Golul moldovenilor a fost înscris din penalty de mijlocaşul argentinian Jonathan Rodríguez, în minutul 44. Antrenorul "gaziştilor", Anghel Iordănescu, l-a acuzat pe arbitru Horia Gabriel Mladinovici că a dictat prea uşor lovitura de la 11 metri la un duel între fundaşul central Ionuţ Larie şi atacantul italian Diego Fabbrini. În acest meci s-a înscris doar un gol, însă atât gazdele, cât şi oaspeţii, ar fi putut marca prin Enriko Papa (23), Hervin Ongenda (37), Jonathan Rodríguez (bară 45+1), respectiv Mario Rondón (31), Sebastian Mailat (61) şi David Caiado (90+1). Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu este pe locul 3 în clasamentul play-out, cu 35p, după Dinamo București 41p şi Gaz Metan Mediaș 39p. În urma succesului din runda precedentă, botoşănenii s-au distanţat la 11p de FC Hermannstadt, echipă care se află pe locul de baraj şi nu mai pot fi ajunşi de sibieni, ţinând cont că mai sunt de disputat doar 3 etape.

  • Echipa probabilă FC Botoşani (3-4-3): Fraisl - Chindriş, Piţian, A. Burcă - Patache, Rodríguez, Papa, Oaidă - Ongenda, Golofca, Fabbrini
  • Antrenor: Liviu Ciobotariu
  • Accidentaţi: Dumitraş, R. Neag
  • Revine după o accidentare: Soiledis
  • Incert: L. Fülöp
  • Suspendat: G. Miron
  • Revine o suspendare: M. Roman II
  • Rezerve: E. Pap, Holzmann, Soiledis, Târşă, Karaboué, L. Buş, L. Fülöp
  • Ultimele 2 meciuri din play-out: Dinamo București (acasă) şi CSM Politehnica Iași (deplasare)

FC Hermannstadt - FC Botoșani: Rezultate directe (H2H)

Până acum, FC Hermannstadt şi FC Botoșani s-au întâlnit de 3 ori în Liga 1 Betano, bilanțul fiind de 2 victorii ale moldovenilor şi un rezultat de egalitate. Golaverajul a fost favorabil botoşănenilor, 4 la 1.

Meciurile all-time din Liga 1 Betano

27.07.2018: FC Botoșani - FC Hermannstadt 2 - 0 (Etapa 2)Au marcat: 1-0 Andrei Dumitraş (44), 2-0 Mihai Roman II (77)

12.11.2018: FC Hermannstadt - FC Botoșani 1 - 1 (Etapa 15)Au marcat: 0-1 Jonathan Rodríguez (63 penalty), 1-1 Daniel Tătar (77)

13.04.2019: FC Botoșani - FC Hermannstadt 1 - 0 (Etapa 5, play-out)A marcat: 1-0 Diego Fabbrini (90+3)

FC Hermannstadt - FC Botoșani: Cote la pariuri şi pronostic

Conform casei de pariuri Betano (click aici pentru recenzie), FC Hermannstadt are cota 2.00 pentru un succes iar FC Botoșani are cota 4.20 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.20. Gazdele sunt pe locul de baraj şi vor aborda meciul doar la victorie, pentru a încerca să o ajungă pe FC Voluntari şi a evita astfel o "dublă" cu Universitatea Cluj sau Petrolul Ploieşti. Cel mai important este însă ca sibienii să nu fie depăşiţi de Dunărea Călăraşi, pentru a nu retrograda direct. Oaspeţii se pot considera deja în vacanţă, pentru că nu mai au emoţii cu retrogradarea. Ei sunt la 6p de lidera Dinamo, cu care vor juca acasă în runda următoare, dar după ce au fost la un moment dat aproape de a ajunge la retrogradare, iar "Ciobi" să fie demis, probabil sunt mulţumiţi că "au scăpat" şi nu vor mai pune osul în ultimele 3 runde. Moldovenii au avut şansa ca la meciul de acasă cu sibienii să înscrie în minutul 90+3 golul victoriei prin Diego Fabbrini, după care şi-au revenit şi s-au îndepărtat de zona retrogradării. Pentru ardeleni cele 3p sunt deosebit de importante şi cu ajutorul suporterilor, vor încerca să le câştige.

Ponturi
Victorie FC Botoşani
Cf
Cote
4.20
Ponturi pentru Fotbal Ponturi pentru SuperLiga
Va fi acest pariu castigator?
Victorie FC Botoşani
82%
14 voturi
Da
18%
3 voturi
Nu
Total voturi: 17

Bonusuri

Mai multe sfaturi pentru întâlnirea

Toate pronosticurile pentru meci

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi
Copy the token