Everton - Manchester City (sâmbătă, ora 17:00, pe Goodison Park) este un meci din etapa a 33-a din Premier League, cel mai puternic campionat al lumii.
Everton: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Din ianuarie, de când a revenit la formaţia alături de care scria istorie în urmă cu mai bine de un deceniu, David Moyes a suferit doar două înfrângeri în campionat. Totuși, în ultimul timp, Everton a suferit destul de mult, de la mijlocul lui februarie până la începutul lui aprilie echipa bifând 5 egaluri în 6 partide (perioadă în care nu a marcat niciodată mai mult de un gol).
Runda trecută, însă, "caramelele" au dat lovitura pe terenul revelației Forest, 1-0, deschizând şi mai mult lupta pentru locurile 3-4-5, care duc în sezonul viitor de Champions League. A fost un succes improbabil, pentru o formaţie fără obiectiv pe final de stagiune, dar a fost unul pe deplin meritat. Chiar dacă Doucoure a adus victoria abia în prelungiri, din pasa lui McNeil, revenit în sfârşit după accidentarea suferită, Everton nu doar că s-a luptat de la egal la egal cu trupa lui Nuno Espirito Santo, dar în multe momente i-a fost superioară.
De când noul tehnician a preluat echipa, Everton a adunat 21 de puncte, doar 5 alte formaţii din Premier League având o zestre mai bogată în acest interval. Totuși, duelul cu City se anunţă unul extrem de dificil, având în vedere istoricul directelor. De la un incredibil 4-0 - în 2017, la primul sezon al lui Guardiola pe banca tehnică a "cetăţenilor" -, "caramelele" nu s-au mai impus contra campioanei. Vorbim de o serie de 6 meciuri fără victorie pe teren propriu contra lui De Bruyne&Co (4 eşecuri), astfel că misiunea pare destul de dificilă.
- Everton, echipa probabilă: Pickford - O'Brien, Tarkowski, Branthwaite, Mykolenko - Garner, Gueye - Harrison, Doucoure, Ndiaye - Broja
Manchester City: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
City vine după o remontada de senzaţie, etapa trecută Palace având 2-0 pe Etihad şi un gol anulat, al lui Eze, la acel scor. Trupa lui Pep părea căzută şi puţini se mai gândeau la o victorie, dar reacţia "cetăţenilor" a fost de mare echipă: nu doar că s-au impus cu 5-2, dar au arătat un fotbal de mare calitate, De Bruyne, aflat la ultimele sale meciuri pentru club, fiind vioara întâi.
Acel succes a adus-o pe City pe 5, ultimul loc care aduce calificarea în stagiunea viitoare de UCL, dar lupta pentru ultimele poziţii de Ligă se anunţă una pe muchie de cuţit, între locul 4 şi 7 fiind o diferenţă de doar 3 puncte.
Cu 5 meciuri la rând fără înfrângere, oaspeţii de sâmbătă sunt pe un trend ascendent, dar trebuie spus că prestațiile din deplasare au fost sub aşteptări în ultima perioadă. Astfel, în această serie, formaţia lui Guardiola a obţinut un singur succes, marcând de doar două ori. De altfel, în ultimele două deplasări - cu Forest şi United -, "cetăţenii" nu au găsit drumul spre plasa porţii adverse, iar un nou meci similar pe Goodison Park ar însemna o contraperformanţă istorică: din decembrie 2015 City nu a avut o secvenţă de 3 meciuri la rând fără gol pe teren străin.
Speranţele oaspeților se leagă de forma lui De Bruyne - 6 contribuţii directe la goluri în ultimele 6 partide (un gol şi 5 assisturi) -, dar şi de recuperările lui Akanji şi Foden. Cei doi poate că nu vor fi riscaţi din primul minut, dar oferă variante excelente pentru finalul de partidă pe două posturi cheie.
- Manchester City, echipa probabilă: Ortega - Khusanov, Ruben Dias, Gvardiol, O'Reilly - Gonzalez, Gundogan - Savinho, De Bruyne, Doku - Marmoush
Everton - Manchester City, ponturi pariuri Premier League
Everton are 4 egaluri la rând în propriul fief şi o remiză va fi obiectivul lui Moyes şi pentru disputa de sâmbătă (ceea ce ar reprezenta un record în istoria clubului, niciodată neavând o serie de 5 partide la rând pe Goodison în care să scoată egal).
Totuși, șansele gazdelor sunt limitate, cred specialiştii Legalbet: City e pe val după revenirea cu Palace de etapa trecută şi nu va mai ceda cu uşurinţă vreun punct până la finalul sezonului, miza calificării în UCL fiind uriaşă.
- Predicție: Victorie City (cotă
2.00
).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.