Tipsterul Nica se așteaptă la un meci cu goluri multe în această dispută din Serie B și a ales un pariu cu o cotă de 1,75.
Empoli și Novara se vor întâlni sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 16,00, în etapa a 38-a din Serie B (liga a doua italiană), pe stadionul Carlo Castellani (capacitate 16.800 de locuri).
Empoli poate promova matematic în Serie A în cazul unei victorii, deoarece este lider autoritar, cu 76 de puncte, în condițiile în care următoarea clasată are 63 de puncte.
În ultimele 5 meciuri jucate în campionat, Empoli a câștigat de 4 ori și a lăsat impresia că efectiv se distrează. Este de ajuns să enumerăm rezultatele: 3-0 la Foggia, 1-1 la Spezia, 3-2 acasă cu Pro Vercelli, 3-2 în deplasare cu Cesena și 4-2 în deplasare cu Frosinone.
Empoli a marcat 14 goluri în aceste ultime 5 meciuri și a primit 7. Această formație primește foarte multe goluri pentru un lider (are abia a 11-a defensivă din campionat).
Empoli nu a pierdut acasă din septembrie, iar de atunci a jucat 16 meciuri în fața propriilor fani, câștigând 11 și remizând în 5 partide.
Novara se situează pe locul al 18-lea, unul care duce la barajul pentru evitarea retrogradării, are 40 de puncte, la egalitate cu alte două formații. Dacă mai adăugăm faptul că cele două echipe clasate sub Novara au 39, respectiv 37 de puncte, putem concluziona că pe Novara o așteaptă un final de campionat de foc.
Pentru Novara nu mai este timp de pierdut și va trebui să încerce să obțină puncte de la Empoli, deci va trebui să atace cu riscul de a se deschide mai mult în apărare. A încercat același lucru și în runda trecută, 1-3 acasă cu Venezia, dar nu prea i-a ieșit.
Interesant este faptul că cele două formații s-au întâlnit de 9 ori în istoria lor, iar de 7 ori Novara a reușit să marcheze în poarta adversarei sale, chiar dacă aceasta aproape mereu a fost mai bine clasată.
Ultima dată când cele două formații s-au întâlnit pe stadionul unde se va juca sâmbătă a fost Empoli - Novara 3-1.
Mă aștept la un meci cu stadionul plin, în care gazdele vor să le ofere fanilor victoria echivalentă cu promovarea în Serie A, în fața unei formații care nu va veni să se apere. Cred că se vor înscrie multe goluri, cel puțin 3.
Clasament: