Tipsterul Nica a analizat această partidă din Serie B și ne propune un pariu cu o cotă de 1,50.
Empoli şi Avellino se întâlnesc marţi, 27 februarie, de la ora 21.30, în etapa a 29-a din Serie B, al doilea eşalon fotbalistic din Italia, pe stadionul "Carlo Castellani" (16.800 de locuri).
Lidera clasamentului, Empoli, are 50 de puncte și evident că dorește să păstreze distanța de un punct față de Frosinone, ocupanta poziției secunde, care va juca miercuri.
În schimb, Avellino se situează pe poziția a 15-a în clasament, cu 33 de puncte, la o distanță de 4 puncte de locurile retrogradabile.
Empoli vine după o remiză la Cittadella, ocupanta locului 5, scor 1-1, dar mai înainte bifase 4 victorii la rând (4-0 la Bari, 4-0 acasă cu Palermo, 2-1 la Ascoli, 4-0 cu Parma acasă).
Avellino vine după o victorie acasă, scor 2-1 cu Novara, dar la ”alb-verzi” problema este alta: evoluțiile dezastruoase din meciurile jucate în deplasare.
Departe de proprii fani, Avellino are doar 2 victorii în 13 meciuri jucate în actualul campionat. Ultima dată a pierdut la Venezia cu 3-1, iar mai înainte fusese învinsă la Foggia cu 2-1.
Niciuna dintre formații nu are probleme de lot. La gazde, cuplul de atacanți Donnarumma-Caputo, cel care a marcat cele mai multe goluri din Serie B, este apt de joc. La fel și Zajc, cel care conduce în topul pasatorilor decisivi.
Faptul că Empoli are la meciurile de pe teren propriu un golaveraj impresionant, de 33-14, în medie 2,5 goluri marcate pe meci, plus faptul că Avellino joacă prost în deplasare mă fac să cred că Empoli va înscrie cel puțin două goluri.
Echipele probabile:
Empoli - 4-3-1-2: Gabriel; Di Lorenzo; Luperto; Veseli; Pasqual; Bennacer; Castagnetti; Krunic; Zajc; Donnarumma; Caputo.
Avellino - 4-2-3-1: Lezzerini; Ngawa; Morero; Migliorini; Marchizza; D’Angelo; De Risio; Cabezas; Gavazzi; Bidaoui; Ardemagni.
Clasament: