Tipster-ul Legalbet Marian oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Navarro vs. Gauff.
Duminică seară, 07/07/2024, nu mai devreme de ora 20:00, Emma Navarro şi Cori Coco Gauff vor juca în faza optimilor de simplu feminin a competiţiei de Grand Slam de la Wimbledon (Marea Britanie, iarbă). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare: 3.80 @ Emma Navarro vs. 1.27 @ Cori Coco Gauff!
EMMA NAVARRO (#17 WTA)
Emma Navarro (douăzeci şi trei de ani) este prezentă pentru doar a doua oară în cariera de profesionistă pe tabloul principal al Grand Slam-ului de la Wimbledon – iar dacă la ediţia de anul trecut era eliminată încă din runda inaugurală, iat-o acum pe americancă în faza optimilor de finală pe iarba londoneză (acest rezultat poate fi considerat deja o performanţă pentru ea, în contextul dat). În sezonul regulat a cucerit şi primul titlu de nivel WTA Series Tour la simplu – pe asfaltul de la Hobart Open (Australia) – iar la nivel de competiţii majore (la simplu), nu a trecut de turul al treilea pe hardul outdoor de la Australian Open (Australia) şi nici de faza optimilor de finală pe zgura roşie de la Roland Garros (Franţa).
● VICTORII Navarro vs. Gauff: nici o victorie
CORI COCO GAUFF (#2 WTA)
Cori Dionne “Coco” Gauff (douăzeci de ani) şi-a consolidat deja locul al doilea din clasamentul de simplu şi după terminarea turneului major de la “All England Club” (principalele trei urmăritoare fiind deja eliminate) – a rămas principala favorită la trofeul de campioană pe iarba Grand Slam-ului de la Wimbledon, în condiţiile-n care liderul mondial (Iga Swiatek) a părăsit deja competiţia – iar după cele două semifinale disputate-n sezonul regulat pe asfaltul de la Australian Open şi pe zgura de la French Open, există premise serioase pentru ca americanca să egaleze (cel puţin) aceste rezultate şi pe iarbă! O eventuală calificare-n “sferturi” aici la Wimbledon ar fi o premieră pentru tenismena din Statele Unite.
● VICTORII Gauff vs. Navarro: 6-3 6-1 (Auckland Open, 2024, hard outdoor)
Emma Navarro – Cori Coco Gauff: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
Tipsterii Legalbet au analizat în detaliu această partidă şi au concluzionat că această partidă ar putea semăna foarte mult cu precedentul şi singurul meci direct desfăşurat în debutul sezonului regulat – tot pe o suprafaţă rapidă – atunci când Cori Coco Gauff nu şi-a cedat deloc serviciul (ba chiar a expediat şi-un total de zece aşi), fructificând patru din totalul celor cinci mingi de break procurate pe serviciul Emmei Navarro! Fără set cedat până acum pe iarba Grand Slam-ului de la Wimbledon, adolescenta Cori Coco Gauff a eliminat-o în turul al treilea pe britanica Sonay Kartal (6-4 6-0 / cinci aşi expediaţi, patru duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul o singură dată, fructificând cinci din totalul celor nouă mingi de break pe care şi le-a procurat pe parte de retur); de cealaltă parte, Emma Navarro a avut nevoie de set decisiv pentru a o trimite acasă pe rusoaica Diana Shnaider (2-6 6-3 6-4 / un singur as expediat, patru duble greşeli comise, i-a oferit unsprezece mingi de break oponentei şi şi-a cedat serviciul de şase ori, fructificând la rându-i şase din totalul celor zece mingi de break procurate pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!