Elveția - Belarus (duminică, ora 19:00) se joacă la St. Gallen și reprezintă un meci extrem de important pentru configurația grupei I din preliminariile pentru Euro 2024.
Elveția: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
După egalul dintre Belarus și România, scor 0-0, Elveția are șansa să se desprindă în fruntea grupei cu un succes contra Belarusului. Victoria ar fi în mare măsură sinonimă cu obținerea biletelor pentru Campionatul European, astfel că formația lui Murat Yakin va trata extrem de serios confruntarea de pe Kybunpark.
Neînvinsă în actualele preliminarii (4 victorii și 2 egaluri), Elveția nu a pierdut vreun meci disputat pe teren propriu în preliminariile Europeanului sau al Mondialului de mai bine de 9 ani (septembrie 2014). De atunci, a evoluat în nu mai puțin de 21 de partide acasă, obținând 17 victorii.
Gazdele de duminică au avut timp să se pregătească de acest duel, după ce partida lor de la jumătatea acestei săptămâni, cu Israelul, a fost amânată. Ca atare, băieții lui Murat Yakin ar trebui să fie mai proaspeți într-un duel direct în care s-au impus de fiecare dată, de-a lungul timpului. Învingătoare cu 5-0 în tur, Elveția s-a impus contra Belarusului în toate cele 4 întâlniri anterioare.
Elveția propune o formație extrem de puternică, în care se remarcă jucători care evoluează sau au evoluat la formații uriașe din Europa, precum Sommer, Akanji, Xhaka sau Shaqiri. Totuși, cel mai în formă jucător al gazdelor din weekend este atacantul Zeki Amdouni, care a marcat 5 goluri în actulele preliminarii (două contra României, în acel 2-2 norocos obținut de tricolori, după dubla lui Mihăilă din final).
- Elveția, echipa probabilă: Sommer - Rodriguez, Elvedi, Akanji - Vargas, Xhaka, Freuler, Steffen - Shaqiri - Amdouni, Itten
Belarus: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Belarus vine după un 0-0 cu România, obținut la Budapesta, dar acel rezultat nu indică neapărat o formă bună a băieților lui Carlos Ferrer, cât, mai degrabă, o lipsă totală de idei în plan ofensiv pentru tricolori.
Belarus a obținut un singur succes în actuala campanie de calificare, în 7 meciuri (contra naționalei statului Kosovo). Există probleme mari la finalizare, în contextul în care această națională a punctat de doar 4 ori în aceste dispute, având doar cu un gol mai mult decât modesta Andorra.
Dacă în ultimele decenii Belarusul a avut câţiva jucători de top - Hleb a fost cu siguranţă fotbalistul exponenţial -, acum naţionala lui Carlos Ferrer se bazează aproape exclusiv pe jucători care provind din campionate de mâna a doua din Europa. Există mai mulţi internaţionali care joacă în Rusia, dar niciunul nu e titular de drept la o formaţie de prim plan.
Principalul pericol pentru poarta Sommer va fi probabil Vladislav Morozov, cre a marcat de două ori în actualele preliminarii, ambele reuşite ale sale venind dincolo de minutul 70.
- Belarus, formația probabilă: Ignatovich - Yuzepchuk, Politevich, Polyakov, Volkov, Pechenin - Bocherov, Gromyko, Korzun - Kontsevoy, Morozov
Elveția - Belarus: Cote la pariuri și pronostic
Elveția a marcat de cel puțin două ori în fiecare din cele 6 meciuri jucate până acum în preliminarii.
Credem că tradiția se va respecta și de această dată, diferența de valoare dintre cele două formații fiind uriașă. Jucătorii din Belarus vor fi obosiți după cele 90 de minute contra României, în timp ce gazdele au avantajul dat de amânarea confruntării cu Israel. Ca atare, ne așteptăm ca Shaqiri&Co să intre foarte montați și să facă rapid diferența pe tabela de marcaj, într-un duel care ar putea lejer să contorizeze o diferență de scor similară cu cea din tur (5-0 pentru Elveția).
- Predicție: Elveția (-2,5) - cotă 1,9 la MrBit.
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.