Tipsterul Nica ne propune un pariu cu o cotă de 1,50 pentru acest meci din 16-imile Europa League.
Dinamo Kiev şi AEK Atena se întâlnesc joi, de la ora 20.00, în manşa a doua a 16-imilor de finală ale Ligii Europa.
În tur, la Atena, scorul a fost egal, 1-1 (oaspeţii au deschis scorul în minutul 19 iar AEK a egalat în minutul 80), astfel că grecii au nevoie de victorie sau de un egal cu cel puţin două goluri marcate de fiecare echipă.
Dinamo a impresionat în meciurile jucate pe teren propriu atât în preliminariile Europa League cât şi în faza grupelor: 3-1 cu Maritimo (preliminarii), 3-1 cu Skenderbeu (grupe), 2-2 cu Young Boys (grupe) şi 4-1 cu Partizan (grupe).
Aşadar, în meciurile jucate acasă în acest sezon european, ucrainienii au 12 goluri marcate (în medie 3 pe meci) şi 5 primite. Mai trebuie precizat că Dinamo Kiev a câştigat detaşat grupa din care a făcut parte, cu 13 puncte, următoarea clasată Partizan acumulând abia 8.
AEK a avut în faza grupelor un joc economicos, obţinând 1 victorie şi remizând de 5 ori. În partidele jucate în deplasare, AEK a remizat de două ori cu scorul de 0-0 (la Viena cu Austria şi în Italia cu Milan) şi s-a impus cu 2-1 la Rijeka.
Grecii au probleme de lot înaintea deplasării de la Kiev. Astfel, Livaja şi Vranjes sunt suspendaţi şi nu vor juca sigur, în timp ce Cosic, Kone şi Lopes au probleme medicale şi nu se ştie dacă vor putea evolua. În schimb, de la gazde este incert doar Sydorchuk.
Evident că Dinamo Kiev este favorită la calificare şi consider că va trece mai departe, în optimi, fără să aibă nevoie de prelungiri sau lovituri de departajare.