Tipster-ul Legalbet Marian oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Shnaider vs. Badosa
Luni seară, 15/04/2024, nu mai devreme de ora 18:30, Diana Shnaider şi Paula Badosa vor juca în runda inaugurală de simplu feminin a competiţiei WTA Series Tour de la Stuttgart (Germania, zgură indoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare: 2.06 @ Diana Shnaider vs. 1.76 @ Paula Badosa!
DIANA SHNAIDER (#62 WTA)
Diana Maximovna Shnaider (douăzeci de ani) se află în premieră pe tabloul principal de la Stuttgart Open, competiţie pe care nu a mai onorat-o cu prezenţa în trecut! A fost nevoie de două meciuri de calificări pentru ca acest lucru să fie posibil – acolo unde a eliminat adversare precum veterana Vera Zvonareva (6-3 6-2 / doi aşi expediaţi, nici o dublă greşeală comisă, şi-a cedat serviciul de două ori, realizând în schimb un total de cinci break-uri pe parte de retur), respectiv adolescenta cehă Sara Bejlek (0-6 6-4 6-1 / un singur as expediat, o singură dublă greşeală comisă, i-a oferit opt mingi de break oponentei şi şi-a cedat serviciul de patru ori, realizând un total de cinci break-uri pe parte de retur).
● VICTORII Shnaider vs. Badosa: 6-2 3-4 ret. (Hua Hin Open, 2024, hard outdoor)
PAULA BADOSA (#93 WTA)
Paula Badosa Gibert (douăzeci şi şase de ani) s-a născut la New York City (Statele Unite) şi are reşedinţa la Dubai (Emiratele Arabe Unite), este jucătoare de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,80m şi a mai fost prezentă pe zgura indoor de la Stuttgart Open şi-n anul 2018 (faza calificărilor), 2022 (semifinalistă) şi-n fine 2023 (sfert-finalistă). Fără rezultate notabile pe parcursul sezonului regulat, iberica îşi poate da un aşa-zis “restart” la acest turneu – unde a demonstrat la precedentele două ediţii că se simte foarte bine şi unde a învins adversare precum Elena Rybakina, Ons Jabeur sau Daria Kasatkina – şi-a fost în ambele ediţii eliminată destul de greu de Aryna Sabalenka!
● VICTORII Badosa vs. Shnaider: 6-1 6-3 (Charleston Open, 2023, zgură outdoor)
Diana Shnaider – Paula Badosa: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
Mizez pe o partidă în care mult mai experimentata iberică îşi va adjudeca victoria şi se va califica mai departe în competiţia de la Stuttgart Open, deoarece posedă un prim-serviciu mai eficient, loveşte mai puternic cu forehand-ul (capabilă să adune mai multe lovituri direct câştigătoare astfel) – avantajul moral de a fi câştigat precedentul meci direct desfăşurat pe zgură (cu un scor categoric de altfel) fiind tot de partea acesteia! Paula Badosa Gibert a evoluat ultima dată pe zgura verde de la Charleston Open, acolo unde n-a avut reacţie totuşi în faţa celei mai în formă jucătoare a momentului (şi cea care avea să şi câştige până la urmă turneul) – americanca Danielle Rose Collins (1-6 4-6). De cealaltă parte, rusoaica Diana Shnaider nu a impresionat în cele două meciuri din faza calificărilor de la Stuttgart Open, arătând destule vulnerabilităţi pe propriul serviciu în faţa unor adversare (totuşi) net inferioare “pe hârtie”.
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!