A doua partidă de luni din grupa roșie îi aduce față în față pe rușii Daniil Medvedev (favorit 3) și Andrey Rublev (favorit 5). Va fi o dispută în familie, în condițiile în care Rublev este nașul fiicei lui Daniil, Alisa.
Medvedev a fost unul dintre cei mai buni jucători din acest sezon, deși a jucat o singură finală de Grand Slam (la US open, pierdută în fața marelui Novak Djokovic). Totuși, sportivul de 27 de ani se prezintă la startul turneului de la Torino cu un raport de victorii/înfrângeri impresionant (64-16), care l-a ajutat să își treacă în palmares 5 titluri (a ajuns la 20).
Forma actuală a lui Daniil nu e cea mai bună, dacă ne raportăm la ultimul turneu jucat. Astfel, la Paris, rusul a părăsit competiția încă din turul secund, învins fiind de Grigor Dimitrov. Totuși, bulgarul a avut o săptămână magică în capitala Franței, ajungând până în finală, iar eșecul lui Medvedev poate fi și apanajul oboselii, după o perioadă foarte aglomerată pentru el.
Acum, după aproape două săptămâni de pauză, mulți se așteaptă ca învingătorul de la US Open 2021 să demonstreze încă o dată că hardul este suprafața lui preferată. S-a impus în 2023 la Rotterdam, Doha, Dubai și Miami pe această suprafață, jucând finale la Indian Wells, US Open, Beijing și Viena. A fost învins în aceste prezențe în ultimul act doar de jucători care fac parte din top 4 ATP actual (Djokovic, Alcaraz și Sinner, în două rânduri).
Campion la Turneul Campionilor în 2020, Medvedev a pierdut anul trecut toate partidele din grupă. Dacă punem la socoteală și ultima înfrângere din 2021, Daniil vine după o serie de 4 eșecuri la rând la ATP Finals. Trebuie menționat însă că 3 dintre aceste partide au avut tie-break în decisiv, rusul fiind de fiecare dată aproape de victorie.
În ceea ce îl privește pe Rublev, acesta a avut la rândul său un an solid, dovedind încă o dată că e unul dintre cei mai constanți jucători din circuit. Pentru Andrey, marea provocare e reprezentată în continuare de turneele de Grand Slam, unde nici în 2023 nu a reușit să treacă de pragul psihologic al sferturilor de finală (s-a calificat în ultimii 8 anul acesta la Australian Open, Wimbledon și US Open, de fiecare dată fiind învins).
Chiar și așa, sportivul de 26 de ani are un raport victorii/înfrângeri de 56-23 anul acesta, cucerind două titluri (inclusiv un ATP 1000, la Monte Carlo). Rublev a fost aproape de încă un Masters, săptămâna trecută, la Paris, dar a cedat dramatic în fața lui Djokovic în penultimul act, după ce a avut 1-0 la seturi (7-5, 6-7, 5-7).
Rublev a făcut 4 finale în acest sezon pe hard, iar la Turneul Campionilor de anul trecut a ajuns până în faza semifinalelor. A fost pentru prima oară când rusul a ieșit din grupe la ATP Finals, după ce în 2020 și 2021 s-a clasat de fiecare dată pe locul 3 în grupă, cu o victorie și două înfrângeri.
Daniil Medvedev - Andrey Rublev - ponturi pariuri Turneul Campionilor
Diferența de vârstă dintre cei doi jucători e de doar un an, astfel că aceștia au crescut împreună, legând și o frumoasă relație de prietenie. Rublev și Medvedev se cunosc perfect, astfel că e greu să se surprindă, ceea ce face disputa și mai interesantă.
Cei doi ruși s-au întâlnit până acum de 8 ori în circuit, Daniil trecându-și în palmares 6 victorii. Ultima dispută s-a consumat în sferturile US Open de anul acesta, unde Medvedev s-a impus în minimum de seturi.
Cu un seriviciu mai bun și o deplasare perfectă, Medvedev este superior în acest an în raport cu Rublev și la capitolul retur. Daniil are experiența de partea sa, consistența și pedigreeul, dar și un număr mai mare de victorii pe hard, de-a lungul carierei (263 în 351 de partide). Cu 18 titluri pe această suprafață, Medvedev îi e superior adversarului de luni la toate capitolele, Andrey cucerind doar 9 titluri pe hard (206-113 raportul victorii/înfrângeri în carieră).
Rublev este într-o formă foarte bună pe acest final de 2023, dar nu credem că acest lucru e suficient pentru a-i face față compatriotului său, care are mai multe atu-uri pentru a debuta cu dreptul la Turneul Campionilor. Anticipăm un succes al lui Medvedev, deși e posibil să asistăm la un duel destul de echilibrat.
- Predicție: Victorie Medvedev (cotă 1,48 la MrBit).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.