Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă Cota 2 de vineri, 14 august 2020, care vine de la meciurile MTK Budapest - Ferencvárosi Budapesta (ora 19:15) şi Royal Excel Mouscron - KV Mechelen (ora 20:00).
MTK Budapesta - Ferencvárosi TC
MTK Budapest a promovat fără emoţii în NB I, clasându-se pe primul loc în NB II. Echipa antrenată de Michael Boris a avut 59 puncte şi a promovat împreună cu Budafoki LC 54 puncte, în timp ce Vasas Budapesta 47 puncte, care a terminat pe poziţia a 3-a, a rămas NB II. Campionatul nu s-a jucat până în etapa a 34-a, fiind întrerupt de coronavirus. "Alb-albaştrii" au avut cele mai multe victorii, cele mai puţine înfrângeri şi cel mai bun atac din NB II, revenind în NB I după numai un an.
Ferencvárosi Budapesta a câştigat titlul în campionatul Ungariei, având 76 puncte, cu 13 puncte mai multe decât Fehérvár FC. A fost al doilea titlu consecutiv pentru "Zöld Sasok", după cel obţinut în sezonul 2018-2019. Echipa antrenată de Serhiy Rebrov va debuta în noul sezon din NB I la data de 14 august, urmând a juca cu MTK pe "Hidegkuti Nándor Stadion", iar după 4 zile o va întâlni acasă pe Djurgårdens IF, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
Royal Excel Mouscron - KV Mechelen
RE Mouscron a terminat pe locul 10, în sezonul precedent, având 36 puncte. Echipa a fost cumpărată de patronul lui Lille, Gerard Lopez şi va avea alte pretenţii în acest sezon, mai ales că a transferat 10 jucători de la formaţia franceză. "Les Hurlus" au debutat în acest sezon cu un rezultat de egalitate, 1-1 în deplasare cu Royal Antwerp. Ei vor juca în etapa următoare la Bruxelles cu RSC Anderlecht, astfel că ar fi perfect dacă ar reuşi vineri să câştige.
KV Mechelen a avut un sezon 2019-2020 bun, calificându-se în play-off. "De Kakkers" s-au clasat peste KRC Genk sau RSC Anderlecht, însă Belgian First Division A a fost suspendat de coronavirus. În pauza de vară echipa antrenată de Wouter Vrancken s-a întărit cu Siemen Voet de la Club Brugge şi l-a pierdut doar pe Lorant Lemoine, care s-a transferat la Lommel. În prima rundă a acestui sezon, Mechelen a fost condusă acasă cu 2-0 de RSC Anderlecht, însă a reuşit să obţină un egal.
► Pronosticuri
► MTK Budapesta - Ferencvárosi Budapesta: Victorie Ferencvárosi, cota 1.73
► Royal Excel Mouscron - KV Mechelen: RE Mouscron peste 0,5 goluri, cota 1.30
► Cota 2 finală: 2.25
