Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din Liga 1, la o cotă de 3.00 şi 3.20.
Meciul de fotbal Chindia Târgovişte - CFR Cluj va avea loc sâmbătă, 4 decembrie 2021, în etapa a 18-a a Ligii 1, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, de la ora 15:00.
Chindia a ratat calificarea în semifinalele Cupei României
Chindia Târgovişte a trecut cu bine peste meciul disputat în deplasare cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Ligii 1. Scorul final a fost 0-0, oaspeţii câştigând un punct important. Ei au fost dominaţi de secui, care au avut multe ocazii de gol, cea mai mare fiind ratată de Anass Achahbar (90+3), însă au rezistat până la final.
După 17 etape disputate, echipa antrenată de Emil Săndoi se află pe locul 10 în clasament, cu 19 puncte. Bilanţul din sezonul regular al Ligii 1 este de 4 victorii, 7 egaluri şi 6 înfrângeri, golaveraj 12-12. Golgheterii echipei sunt Daniel Popa (4 goluri), Doru Popadiuc (3 goluri), Daniel Florea (2 goluri) şi Cristian Neguț (2 goluri). Următorul meci va fi în deplasare cu Dinamo București.
Dâmboviţenii au mai jucat marţi, acasă la Ploieşti, tot cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în sferturile de finală ale Cupei României. De această dată covăsnenii au câştigat cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Tiberiu Căpuşă (35 autogol) şi Cristian Bărbuţ (40). Pentru "roş-albaştri" a înscris Daniel Popa (72).
- Echipa probabilă Chindia Târgovişte (4-4-2): Căbuz - Corbu, Celea, Căpuşă, Rrumbullaku - Neguț, M. Dulca, Popadiuc, M. Șerban - D. Florea, D. Popa
- Antrenor: Emil Săndoi
- Accidentat: Nikolaos Baxevanos, Cornel Dinu
- Suspendaţi: Paul Iacob (are 4 cartonaşe galbene)
- Vor reveni din suspendări: Tiberiu Căpuşă (a fost eliminat în meciul cu Rapid), Laurenţiu Corbu, (a fost eliminat în meciul cu Rapid), Cristian Neguț (are 4 cartonaşe galbene)
- Rezerve: D. Moldovan, Ad. Ioniță, Kocić, Jipa, A. Șerban, Suciu, Stoian, Matiș, Cherchez
CFR Cluj are 5 victorii la rând, toate la 0
CFR Cluj a dominat categoric meciul disputat acasă cu ultima clasată Academica Clinceni, din etapa a 17-a a Ligii 1, însă a câştigat doar cu scorul de 2-0. Golurile "alb-vişiniilor" au fost marcate de Valentin Costache (6) şi Rúnar Már Sigurjónsson (29). Billel Omrani, pe care am pariat că va marca oricând 1 gol a irosit o mulţime de ocazii...
După 17 etape disputate, echipa antrenată de Dan Petrescu se află pe locul 1 în clasament, cu 45 puncte. Bilanţul din sezonul regular al Ligii 1 este de 15 victorii, 0 egaluri şi 2 înfrângeri, golaveraj 27-8. Golgheterii echipei sunt Ciprian Deac (5 goluri), Billel Omrani (4 goluri), Claudiu Petrila (4 goluri) şi Rúnar Már Sigurjónsson (3 goluri). Următorul meci va fi acasă cu CS Mioveni.
Dan Petrescu a refuzat oferta FRF de a antrena echipa naţională a României, după plecarea lui Mirel Rădoi. În schimb l-a exclus din lot pe Denis Alibec, pentru indisciplină. "Feroviarii" au ajuns la 5 victorii consecutive în Liga 1, fără gol primit şi au 8 puncte avans faţă de ocupanta locului 2, Fotbal Club FCSB.
- Echipa probabilă CFR Cluj (4-3-3): Hindrich - Cr. Manea, Bouhenna, Cestor, Camora - C. Deac, Boateng, Sigurjónsson - Sacko, Omrani, V. Costache
- Antrenor: Dan Petrescu
- Accidentaţi: nu există
- Incert: Claudiu Petrila
- Suspendaţi: nu există
- Rezerve: Letica, Sušić, Graovac, Fl. Ștefan, Bordeianu, Chipciu, Păun-Alexandru, Debeljuh, Gâdea
Chindia Târgovişte - CFR Cluj: Cote la pariuri şi pronostic
Conform casei de pariuri Betano, Chindia Târgovişte are cota 6.90 pentru un succes iar CFR Cluj are cota 1.60 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.50.
În tur, în etapa a 3-a, pe 31.07.2021, CFR Cluj o bătea la limită pe Chindia Târgoviște cu scorul de 1-0 (Denis Alibec 52). La casele de pariuri de top campioana României este favorită, având o cotă în jur de 1.60 pentru victorie.
Până acum Chindia Târgovişte a jucat acasă cu CFR Cluj în Liga 1 de două ori, doar la Ploieşti, "feroviarii" câştigând cu 4-1 şi 1-0.
Ardelenii au 26 puncte în plus faţă de dâmboviţeni şi vor merge la Ploieşti cu obiectivul de a câştiga. "Roş-albaştrii" nu au câştigat niciodată în Liga 1 cu "alb-vişinii" şi e greu de crezut că vor "sparge gheaţa" sâmbătă. Ei se vor băga cu fundul în poartă şi vor lupta pentru un 0-0, însă dacă vor încasa gol, practic vor pierde, ţinând cont că au un atac mediocru, în timp ce campioana are cea mai bună defensivă din campionat şi că de 5 etape nu a încasat niciun gol.
Vă recomand să pariaţi că fundaşul dreapta Tiberiu Căpușă, care va juca stoper în locul lui Paul Iacob, va încasa un cartonaş. Al doilea pont este că şi Laurențiu Corbu va încasa un cartonaş, pentru că îl va avea ca adversar direct pe tehnicul Ciprian Deac.