Expertul Legalbet, Karbacher, vă recomandă un meci din Europa League, la o cotă de 1.68 şi 1.73.
Meciul de fotbal CFR Cluj - ȚSKA Sofia va avea loc joi, 3 decembrie 2020, în Grupa A din Europa League, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj Napoca, de la ora 22:00.
CFR Cluj are 5 înfrângeri în ultimele 6 meciuri oficiale
CFR Cluj a rezistat doar o repriză în meciul de acasă cu AS Roma, pe care l-a pierdut cu scorul de 2-0. Golurile "Giallorossi" au fost marcate de Gabriel Debeljuh (49 autogol) şi Jordan Veretout (67 penalty). În meciul de pe "Stadio Olimpico", campioana României a fost surclasată de italieni cu scorul de 5-0.
"Alb-vişinii" au mai jucat duminică seară acasă în şaisprezecimile Cupei României cu CSM Politehnica Iaşi, în faţa căreia a pierdut cu 1-0 (Andreias Calcan 64). "Feroviarii" au 5 înfrângeri în ultimele 6 partide oficiale, fapt care a dus la despărțirea de antrenorul Dan Petrescu, care a pregătit echipa aproape 3 ani.
"Împreună cu clubul am decis rezilierea contractului pe cale amiabilă. Nu am fost demis, nici nu mi-am dat demisia. Cred că este mai bine pentru club, pentru jucători, pentru mine ca în acest moment fiecare să meargă pe drumul lui. Sunt mândru și fericit de tot ce am făcut aici în trei ani", a declarat Dan Petrescu.
Până la numirea unui nou antrenor principal, secunzii lui Dan Petrescu, Valeriu Bordeianu și Costin Curelea, au cele mai mari șanse să stea pe banca tehnică la meciul cu bulgarii. Varianta venirii selecţionerului U21 Adrian Mutu a căzut iar conducerea negociază cu portughezii Paulo Duarte şi Jorge Costa, Vasile Miriuță şi Edward Iordănescu.
- Echipa probabilă CFR Cluj (4-2-3-1): Bălgrădean - Sušić, Ciobotariu, Burcă, Camora - Itu, Đoković, Alexandru-Păun - Rondón, Debeljuh, M. Pereira
- Antrenori: Valeriu Bordeianu și Costin Curelea
- Accidentaţi: Cestor, Omrani
- Incerţi: Paulo Vinícius, Hoban, C. Deac
- Suspendaţi: nu există
ȚSKA nu a marcat niciun gol în Grupa A din Europa League
ȚSKA Sofia a pierdut cu scorul de 1-0 meciul disputat joia trecută acasă pe stadionul "Vassil Levski" cu Young Boys Berna, în Grupa A din Europa League. Unicul gol al partidei a fost înscris de Jean-Pierre Nsame, în minutul 34. "Roşii" au pierdut şi în Elveţia cu YB, cu scorul de 3-0 (Felix Mambimbi 2, 32, Miralem Sulejmani 18).
Echipa antrenată de bosniacul Bruno Akrapović este pe ultimul loc în clasament, având un singur punct în cele 4 meciuri susţinute în Grupa A. Bulgarii au pierdut cu 2-0 acasă cu CFR Cluj, au scos un surprinzător 0-0 în deplasare cu AS Roma, iar cu Young Boys Berna au pierdut cu 0-3 în deplasare şi 0-1 acasă. Ei sunt eliminaţi matematic din Europa League.
"The Armymen" l-au înlocuit pe Stamen Belchev cu Bruno Akrapović, însă au un parcurs modest în efbet League, unde sunt pe locul 4 după 13 etape disputate, cu 24 puncte, la 5 puncte de liderul Ludogoreţ Razgard, campioana având şi un joc mai puţin disputat. În ultima etapă ȚSKA Sofia a învins-o cu 2-0 acasă pe ȚSKA 1948 Sofia, golurile fiind marcate de Ali Sowe (18) şi Lazar Marin (82 autogol).
- Echipa probabilă ȚSKA Sofia (4-2-3-1): Busatto - Mazikou, Mattheij, Antov, Vion - Sankharé, Tiago Rodrigues - Penaranda, Yomov, Sinclair - Sowe
- Antrenor: Bruno Akrapović
- Accidentaţi: nu există
- Suspendaţi: nu există
CFR Cluj - ȚSKA Sofia: Cote la pariuri şi pronostic
Conform casei de pariuri Betano, CFR Cluj are cota 1.67 pentru un succes iar ȚSKA Sofia are cota 3.90 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 5.10.
Pentru CFR Cluj totul este clar, ca să rămână în lupta pentru locul 2 şi să spere la calificarea în şaisprezecimile Europa League, are nevoie de victorie în meciul de joi cu bulgarii.
ȚSKA Sofia nu a câştigat niciun meci şi nu a marcat niciun gol, însă va încerca să înscrie joi în Gruia şi chiar să câştige, mai ales că adversara este într-o formă foarte slabă şi s-a despărţit şi de antrenorul Dan Petrescu.
Casele de pariuri online serioase o văd favorită pe campioana României, însă în ultimele 7 meciuri oficiale (Liga 1, Europa League şi Cupa României) aceasta a avut o victorie, un egal şi 5 înfrângeri. Jucătorii "alb-vişinii" au un moral foarte scăzut, însă rămâne de văzut dacă vor reuşi să treacă peste criza în care au intrat şi de despărţirea de Dan Petrescu.
Vă recomand două pariuri. Nu se ştie dacă va reveni în centrul defensivei brazilianul Paulo Vinícius, însă cu Cristian Manea/Denis Ciobotariu şi Andrei Burcă apărarea nu merge şi mă aştept ca bulgarii să spargă gheaţa şi să marcheze în sfârşit un gol în Grupa A. Fiind un meci de totul sau nimic, exclud egalul şi mă aştept să câştige ori CFR ori ŢSKA iar în meci să se înscrie cel puţin 2 goluri.