Karbacher vă recomandă un meci din play-off-ul Ligii Campionilor, la o cotă de 1.40
The Celtic Football Club
Celtic Glasgow are un start de sezon foarte bun, având rezultate excelente în toate competiţiile. În campionat, formaţia antrenată de Brendan Rodgers a disputat două meciuri, obţinând două victorii, 4-1 cu Hearts FC (acasă) şi 1-0 cu Partick Thistle (deplasare). În turul al-II-lea al Cupei Ligii Scoţiei, Celtic a eliminat-o cu 5-0 pe Kilmarnock FC (acasă). "The Bhoys" au jucat şi în Liga Campionilor, eliminându-le pe Linfield Belfast în turul al-II-lea preliminar cu 2-0 şi 4-0 şi pe Rosenborg BK Trondheim în turul al-III-lea preliminar cu 0-0 şi 1-0.
În 7 meciuri oficiale Celtic a obţinut 6 victorii şi o remiză albă la Trondheim. În 6 din cele 7 partide, campioana Scoţiei nu a primit gol! Jucătorii au un moral foarte bun, pentru că au trecut cu brio peste toate meciurile verii, însă mai au de trecut examenul final. Mai exact, să o elimine pe FC Astana şi să se califice în grupele Ligii Campionilor. Pe plan intern nu prea contează dacă va obţine al 49-lea titlu, important e ce va face în cupele europene. E adevărat că Celtic ar avea un loc în grupele Europa League în cazul în care ar fi eliminată în play-off, dar ar fi ruşinos să nu poată trece de FC Astana, ţinând cont de brand, tradiţie sau de ce suporteri minunaţi are...
În sezonul 2016-2017, în turul al-II-lea preliminar al Ligii Campionilor, Celtic a eliminat-o pe FC Astana, după un 1-1 în deplasare şi 2-1 acasă. Celtic a mai întâlnit o altă echipă din Kazahstan în sezonul 2013-2014, în play-off-ul Ligii Campionilor, pe Shakhtyor Karaganda. În tur a pierdut în deplasare cu 2-0, dar în retur a câştigat cu 3-0, evitând o eliminare ruşinoasă.
Gazdele au probleme de lot, fiind accidentaţi fundaşul dreapta Cristian Gamboa, stoperii Erik Sviatchenko şi Dedryck Boyata şi atacantul Moussa Dembélé. Chiar dacă au mulţi jucători cu probleme medicale, "The Celts" sunt favoriţi la Betano, având cota 1.40 pentru un succes. Egalul are cota 4.60, iar o victorie a oaspeţilor are cota 8.50. Partida se va disputa miercuri 16 august, de la ora 21:45 pe stadionul "Celtic Park" din Glasgow. Obiectivul scoţienilor este de a câştiga la o diferenţă cât mai mare de goluri, pentru a rezolva calificarea încă din tur.
Conform transfermarkt, lotul lui Celtic valorează 49,65 milioane €
Football Club Astana
FC Astana a câştigat vineri în deplasare cu FK Aktobe, scor 3-0, şi se îndreaptă sprea al 4-lea titlu din istorie, având 3 consecutive. Pentru pariorii de pe Intelbet are mai puţină importanţă ce face FC Astana în campionatul Kazahstanului. Trebuie doar să reţină că de pe 31 mai, de la acel 0-3 în deplasare cu Kairat Almaty, a obţinut 8 victorii consecutive. În 7 din aceste 8 meciuri, echipa antrenată de bulgarul Stanimir Stoilov nu a primit gol.
În turul al-II-lea preliminar al Ligii Campionilor, "galben-albaştrii" au trecut destul de greu de FK Spartaks Jūrmala, 1-0 în deplasare şi 1-1 acasă, iar în turul al-III-lea preliminar au eliminat-o pe Legia Varşovia, 3-1 acasă şi 0-1 în deplasare.
În sezonul 2015-2016 kazacii treceau în tururile preliminare de NK Maribor şi HJK Helsinki, iar în play-off de APOEL Nicosia, calificându-se în grupele Ligii Campionilor, unde au avut ca adversare pe Atlético Madrid, Benfica Lisabona şi Galatasaray İstanbul. În sezonul 2016-2017 al Ligii Campoonilor, gruparea din Astana trecea de Žalgiris Vilnius, dar era eliminată de Celtic, ajungând în Europa League, în play-off, unde a eliminat-o pe FC BATE Borisov. S-a calificat în grupe, unde a jucat cu APOEL Nicosia, Young Boys Berna şi Olympiakos Pireu.
Aşadar în ultimii doi ani gruparea din Astana a jucat în grupele Ligii Campionilor şi grupele grupele Europa League, ceea ce nu e la îndemâna unui club din estul Europei. Jucătorii sunt siguri că vor fi în grupele Europa League dacă pierd cu Celtic, aşa că sunt relaxaţi înaintea partidei de pe "Celtic Park", unde vor încerca să obţină un rezultat cât mai bun. Au rămas acasă fundaşul dreapta Igor Shitov şi fundaşul stânga Dmitri Shomko, ambii fiind suspendaţi. Jucătorii au acum mai multă experienţă europeană şi vor încerca să-şi ia revanşa în faţa scoţienilor pentru eliminarea de acum 2 ani. La Betano, scorul de 2-1, care a fost în sezonul precedent are cota 8.50.
Conform transfermarkt, lotul lui FC Astana valorează 17,45 milioane €
Ponturi
VICTORIE Celtic Glasgow
Cf
Cote
1.40