Tipster-ul Legalbet Marian oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Alcaraz vs. Humbert.
Duminică la amiază, 07/07/2024, nu mai devreme de ora 16:00, Carlos Alcaraz şi Ugo Humbert vor juca în faza optimilor de simplu masculin a competiţiei de Grand Slam de la Wimbledon (Marea Britanie, iarbă). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cei doi jucători: 1.13 @ Carlos Alcaraz vs. 6.00 @ Ugo Humbert!
CARLOS ALCARAZ (#3 ATP)
Carlos Alcaraz Garfia (douăzeci şi unu de ani) a mai făcut încă un pas important spre apărarea titlului cucerit anul trecut pe iarba Grand Slam-ului de la Wimbledon – deoarece a fost la doar câteva puncte distanţă de eliminare (prematură) în duelul din turul al treilea cu americanul Frances Tiafoe (a fost condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi). În runda inaugurală a avut parte de un adversar la îndemână – estonul Mark Lajal (7-6 7-5 6-2 / şi-a cedat serviciul de două ori, realizând în schimb un total de cinci break-uri pe parte de retur), iar în turul al doilea a dispus de big-server-ul australian Aleksandar Vukic (7-6 6-2 6-2 / şi-a cedat serviciul de două ori, realizând în schimb un total de şase break-uri pe parte de retur).
● VICTORII Alcaraz vs. Humbert: nu au jucat
UGO HUMBERT (#16 ATP)
Ugo Humbert (douăzeci şi şase de ani) s-a născut şi are reşedinţa la Metz (Franţa), este jucător de mână stângă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,88m şi a mai fost prezent pe iarba turneului major de la “All England Club” şi-n anii 2019 (faza optimilor), 2021 (primul tur), 2022 (turul al treilea) şi-n fine 2023 – eliminat în runda inaugurală atunci de australianul Jason Kubler! Pe parcursul sezonului regulat a cucerit (la simplu) titlurile de la Marseille Open (Franţa, hard indoor) şi de la Dubai Open (Emiratele Arabe, hard outdoor) – a disputat semifinala de la Hertogenbosch Open (Olanda, iarbă) şi faza sferturilor de finală pe zgura Masters-ului de la Monte Carlo (Monaco).
● VICTORII Humbert vs. Alcaraz: nu au jucat
Carlos Alcaraz – Ugo Humbert: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
În urma unei analize detaliate a fiecărui combatant în parte, tipsterii Legalbet vă recomandă să mizaţi pe o partidă (per total) echilibrată – în care “over”-ul la game-uri pare a fi cel mai indicat pariu – dar, totodată, plusul de experienţă al campionului en-titre de la Wimbledon (la pachet cu “boost”-ul de moral pe care l-a căpătat în urma ultimei victorii de pe iarba londoneză) ar trebui să-l ajute pe acesta să obţină calificarea-n “sferturi”. Carlos Alcaraz Garfia a trecut un test important în turul al treilea, adversar fiindu-i americanul Frances Tiafoe (5-7 6-2 4-6 7-6 6-2 / şaisprezece aşi expediaţi, cinci duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul de trei ori, realizând un total de cinci break-uri pe parte de retur), în timp ce francezul Ugo Humbert a dispus de un alt american, în persoana lui Brandon Nakashima (7-6 6-3 6-7 7-6 / douăzeci şi cinci de aşi expediaţi, patru duble greşeli comise, a salvat ambele mingi de break pe care i le-a oferit oponentului şi nu şi-a cedat deloc serviciul, realizând un singur break pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!