Brighton - Manchester City (sâmbătă, ora 19:30, pe Amex Stadium) este una dintre cele mai aşteptate partide din etapa a 11-a din Premier League, cel mai puternic campionat din lume.
Brighton: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Mulţi anticipau reculul pentru Brighton, după ce Graham Potter şi De Zerbi au părăsit, rând pe rând, gruparea de pe Amex Stadium. Totuși, conducerea clubului l-a "găsit" pe Fabian Hurzeler, tânărul de 31 de ani care confirmă ca antrenor la cel mai înalt nivel în acest sezon.Oaspeţii de sâmbătă au avut un start de sezon excepţional, fiind la un moment dat pe poziţie de Champions League. "Pescăruşii" au pierdut în perioada august - septembrie o singură partidă, pe terenul lui Chelsea, o formaţie care sub conducerea lui Maresca arată fantastic, şi au marcat 17 goluri, semn că apetitul ofensiv din sezoanele trecute nu s-a pierdut.
Moralul gazdelor de sâmbătă nu este însă unul extraordinar în acest moment, în contextul în care acum două weekenduri au pierdut incredibil două puncte mari contra codaşei Wolves. Deşi a condus cu 2-0 şi se părea că meciul e închis, Brighton a cedat avantajul, în minutele 88 şi 90+3 "lupii" punctând pentru o remiză la care probabil nici ei nu mai sperau. Acel egal a fost urmat de înfrângerea cu Liverpool, din Cupa Ligii, dar şi de un eșec contra trupei lui Arne Slot, în campionat, deşi Welbeck&Co au condus pe Anfield (Liverpool a revenit în a doua repriză şi s-a impus cu 2-1).
Marea problemă a trupei pe de Amex Stadium în perspectiva confruntării cu City e că a pierdut 12 din ultimele 14 partide cu trupa lui Guardiola, dar "pescăruşii" s-au inspirat cu siguranţă de la Bournemouth: "cireşele" nu o învinseseră niciodată în istorie pe City, dar au "spart gheaţa" weekendul trecut. Un alt argument pentru Brighton în perspectiva partidei din etapa a 11-a e legat de forma de acasă, echipa lui Hurzeler fiind neînvinsă în propriul fief în actuala ediţie de Premier League (2 victorii, 3 egaluri).
Brighton, echipa probabilă: Verbruggen - Veltman, Van Hecke, Igor Julio, Estupinian - Kadioglu, Baleba, Ayari, Mitoma - Rutter, Welbeck
Manchester City: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
City a început perfect stagiunea şi, cu un Haaland în formă maximă, părea că va defila din nou în campionat. Doar că lucrurile s-au deteriorat masiv în ultima săptămână şi jumătate, "cetăţenii" suferind 3 eșecuri la rând: cu Spurs, în Cupa Ligii, cu Bournemouth, în campionat şi cu Sporting, 1-4, în Champions League.
E pentru prima oară din primăvara lui 2018 până în prezent când City pierde trei meciuri consecutiv, iar o nouă înfrângere ar însemna o premieră în cariera lui Guardiola: niciodată, de când e antrenor, o echipă a sa nu a cedat de 4 ori la rând.
Trebuie spus că, după partida cu Sporting, a existat şi un motiv de bucurie pentru fanii lui City, Pep arătându-şi atașamentul faţă de echipă şi dând de înţeles că e gata să își prelungească înțelegerea scadentă în vara anului viitor cu încă un an.
"Iubesc ce se întâmplă, sunt gata să fac față acestor probleme și să ridic echipa. Nu mă dau bătut. Poate că oamenii se așteaptă să fac asta (n.r. să se dea bătut), dar nu o voi face.
Este un moment dificil în termeni de rezultate, dar sunt aici. Vreau să fiu aici și să lupt. Îmi plac provocările, iar jucătorii mă vor urma și vom îndrepta lucrurile", a explicat Guardiola la finalul partidei în care Gyokeres l-a eclipsat pe Haaland (suedezul a reuşit un hat-trick, norvegianul a ratat un penalty).
În ciuda înfrângerii cu echipa lui Ruben Amorim, viitorul antrenor al lui United, Guardiola a încercat să scoată în faţă lucrurile pozitive arătate de echipa sa, conştient că doar prin recăpătarea încrederii în propriile forţe echipa sa va pune capăt crizei neaşteptate care a apărut în această toamnă.
"Cu Bournemouth nu doar că nu am jucat bine, dar adversarul ne-a fost superior și meritam să pierdem. Azi (n.r. marţi) am făcut o primă repriză foarte-foarte bună. Din păcate, ratăm mult, nu ne concretizăm fazele create, iar adversarul ne pedepsește. Se poate întâmpla", a mai spus Pep.
Manchester City, echipa probabilă: Ederson - Walker, Akanji, Ake, Gvardiol - Foden, Kovacic, Bernardo Silva - Savio, Haaland, Doku
Brighton - Manchester City, ponturi pariuri etapa a 11-a din Premier League
Manchester City i-a recuperat pe Savio, Doku şi De Bruyne, jucători extrem de importanţi la construcţie şi finalizare, astfel că Haaland își poate lua revanşa pentru partida mai puţin reuşită de la Lisabona. Norvegianul are 3 goluri marcate în 3 partide cu Brighton şi specialiştii Legalbet cred că va fi greu pentru defensiva "pescăruşilor" să îl oprească.
Atât vikingul, cât şi City sunt răniţi după ultimele rezultate şi vor încerca să facă o declaraţie de intenţie pe teren, pentru a nu risca să fie lăsaţi prea în spate de Liverpool. Guardiola cu siguranţă a identificat problemele şi a găsit discursul potrivit pentru a remonta echipa, astfel că "cetăţenii" vor pune capăt seriei de înfrângeri printr-un joc extrem de solid.
Predicție: Victorie Manchester City (cotă 1,8 la Mozzart Bet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.