Brentford - Manchester City (marţi, ora 21:30, la Londra) este o partidă din etapa a 21-a Premier League, cel mai puternic campionat de fotbal din lume.
Brentford: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Brentford e la mijlocul clasamentului în Premier League și nu are emoții cu retrogradarea, dar forma de moment nu e nici pe departe una excelentă, londonezii câștigând doar una din ultimele 6 partide în toate competițiile. Formația lui Thomas Frank - văzut acum 2-3 ani înlocuitorul lui Guardiola la City, însuși Pep admițând că alegerea ar fi una inspirată - se prezintă la ora partidei contra campioanei după o înfrângere rușinoasă, în Cupa Angliei, în fața ultimei clasate din Championship, Plymouth (0-1). A fost într-adevăr o partidă în care stafful tehnic a mizat pe unii jucători de plan secund, dar, chiar și așa, diferența de valoare dintre cele două formații trebuia să se traducă într-un succes pentru formația din capitala Angliei, sunt convinși fanii lui Brentford.
Cu o ofensivă explozivă, Brentford și-a atras supranumele de "formația începuturilor de meci", marcând pe bandă rulantă în startul întâlnirilor de Premier League. Totuși, în seria de 6 meciuri menționată mai sus, Mbeoumo&Co au înscris într-o singură partidă mai mult de un gol (în succesul zdrobitor cu ultima clasată, Southamton, 5-0 în deplasare), semn că ofensiva nu mai e la potențialul obișnuit.
Gazdele de marți se descurcă greu în fața echipelor de primă mână din Premier League, statistica fiind extrem de relevantă în acest sens. Din 10 partide jucate împotriva formațiilor din prima jumătate a campionatului, Brentford a reușit doar două victorii (1 egal și 7 înfrângeri).
Brentford, echipa probabilă: Flekken - Collins, Norgaard, Van den Berg - Roerslev, Jensen, Janelt, Damsgaard, Lewis-Potter - Mbeumo, Wissa
Manchester City: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
City a fost în criză profundă și nici acum nu putem spune cu certitudine că aceasta a fost depășită. Acum două săptămâni, campioana avea o singură victorie în ultimele 11 partide, în toate competițiile, dar între timp a legat 3 victorii. În weekend, am asistat la un 8-0 impresionat, acasă, în FA Cup, cu modesta Salford, chiar dacă Guardiola a odihnit în acea confruntare cei mai buni jucători.
City a rămas pe 6 în clasamentul din Premier League, în contextul în care Newcastle învinge și ea meci de meci, dar ecartul față de Chelsea, a 4-a clasată, s-a redus la doar două puncte. Asta pentru că albaștrii lui Maresca traversează o perioadă nefastă, cu două înfrângeri și două egaluri în ultimele 4 partide. Ca atare, dacă titlul e o utopie, Liverpool având 12 puncte avans și un meci în minus, "cetățenii" au șanse mari să prindă UCL, chiar dacă la un moment dat, la cum începuseră să joace, și acest deziderat părea sub semnul întrebării.
Revirimentul din ultimele două săptămâni al lui City are și un "responsabil": Savinho, care a avut contribuții directe la 4 goluri, în ultimele două meciuri de Premier League jucate. Haaland a început să marcheze din nou constant, după o perioadă de secetă, iar infirmeria trupei de pe Etihad e aproape goală, doar Rodri, Ruben Dias și Stones fiind în prezent indisponibili.
Manchester City, echipa probabilă: Ortega - Lewis, Akanji, Ake, Gvardiol - De Bruyne, Kovacic, Bernardo Silva - Foden, Haaland, Savio
Brentford - Manchester City, ponturi pariuri etapa a 21-a din Premier League
City a câștigat ultimele 3 meciuri directe cu Brentford, care, deși obișnuiește să marcheze prima în partide, nu reușește să își conserve avantajul. Astfel, londonezii au pierdut mai multe puncte decât orice altă formație de Premier League, în acest sezon, după ce au avut 1-0 pe tabela de marcaj.
Gazdele par să fi intrat într-o adevărată criză, în timp ce City a reluat seria victoriilor, astfel că experții Legalbet îi sfătuiesc pe pariori să mizeze pe un succes al "cetățenilor", mai ales că bookmakerii le oferă încă niște cote nefirești de mari, după perioada teribilă din noiembrie-decembrie.
Predicție: Victorie Manchester City (cotă 1,65 la Mozzart Bet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.