Borussia Dortmund - Athletic Bilbao (miercuri, ora 22:00, pe Signal Iduna Park) este unul dintre cele mai interesante meciuri din etapa a doua a Champions League, cea mai importantă competiţie inter- cluburi din lume.
Borussia Dortmund - forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Dortmund traversează o perioadă excelentă, fiind neînvinsă în toate competițiile din acest sezon (5 victorii şi 2 remize în 7 meciuri oficiale). În Bundesliga, ocupă locul 2, cu o defensivă solidă, neprimind gol în ultimele 4 partide de campionat.
Meciul din prima etapă a UCL, un 4-4 dramatic cu Juventus, a arătat atât potențialul ofensiv al echipei, cât și problemele defensive. Dortmund a condus cu 4-2 până în prelungiri, dar a primit două goluri în minutele 90+4 și 90+6.
Dortmund se va prezenta la ora meciului de miercuri la "adăpostul" faptului că a pierdut doar două din ultimele 13 meciuri de acasă în Europa contra formaţiilor din Spania (7 victorii, 4 egaluri). În acelaşi timp, formaţia din Bundesliga are doar un eșec în ultimele 18 meciuri jucate în propriul fief în Champions League.
Gazdele de miercuri își vor lega speranţele în primul rând de Serhou Guirassy, golgheterul de anul trecut al competiției (la egalitate cu Raphinha). Vârful lui Dortmund are 15 reuşite în 19 partide de UCL, fiind în rând cu cei mai prodigioşi debutanţi din istoria competiţiei: Erling Haaland (25), Roberto Soldado (16) şi Ruud van Nistelrooy (16) sunt ceilalți fotbalişti cu cele mai multe goluri înscrise după 20 de meciuri în Liga Campionilor.
- · Echipa probabilă: Kobel - Anton, Schlotterbeck, Bensebaini - Couto, Sabitzer, Nmecha, Svensson - Adeyemi, Beier - Guirassy
Athletic Bilbao - forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Bilbao traversează o perioadă dificilă, cu o singură remiză și 5 înfrângeri în ultimele 6 meciuri jucate în toate competițiile. În La Liga, bascii au pierdut cu Alaves, Valencia şi Villarreal, doar eglaul cu Girona, ultima clasată, "spărgând" această serie teribilă.
În UCL, spaniolii nu au avut nicio şansă în faţa lui Arsenal, acum două săptămâni, "tunarii" învingând pe San Mames cu 2-0, la capătul unei partide pe care au controlat-o autoritar.
Sub conducerea lui Ernesto Valverde, Bilbao este o echipă disciplinată, care se bazează pe un joc colectiv și pe tradiția bască, dar postul fostului tehnicianul al Barcelonei a devenit tot mai nesigur, având în vedere cum se exprimă echipa în acest debut de sezon. Bilbao a avut şi alibiul absenţei lui Nico Williams, care va prinde foarte probabil lotul pentru confruntarea cu Dortmund, dar, chiar şi așa, conducerea e extrem de nemulţumită de cum joacă echipa.
Biblao s-a descurcat excelent în istoria recentă în faţa formaţiilor din Spania, nepierzând vreun meci din ultimele 6 (4 victorii, 2 egaluri). Bascii au "adunat" 3 înfrângeri la rând în Europa, niciodată nepierzând de 4 ori consecutiv în cupele europene.
Oaspeţii au marcat câte un gol în fiecare din ultimele 6 deplasări din Liga Campionilor şi au 22 de reuşite în ultimele 23 de partide jucate în Champions League departe de San Mames.
- · Echipa probabilă: Simon - Lekue, Vivian, Laporte, Berchiche - Ruiz De Galarreta, Jaureguizar - I. Williams, Sancet, Gomez - Guruzeta
Borussia Dortmund - Athletic Bilbao, ponturi pariuri etapa 2 din Champions League
Dortmund va încerca să aibă posesia și să profite de atmosfera de pe Signal Iduna Park, folosind viteza lui Adeyemi şi sângele rece al lui Guirassy în faţa porţii.
Bilbao va miza pe un joc compact, cu contraatacuri rapide, dar lipsa de formă și absențele pot limita eficiența bascilor. Mizăm pe un succes al gazdelor, care evoluează excelent şi care, exceptând două partide - cu Juventus şi St.Pauli -, au arătat impresionant şi din punct de vedere defensiv.
- · Predicţie: Victorie Dortmund (cotă 1,83 la Mozzart Bet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.