Biletul zilei cota 5 fotbal — 10.04.2022

Expertul Legalbet, Maraz, vă recomandă un bilet de fotbal, la o cotă de 6.05. Acesta e alcătuit din meciurile Torino – AC Milan (ora 21:45 ) şi Marseille - Montpellier (ora 22:00).

Puteţi paria pe aceste partide la casele de pariuri online licenţiate din România.

Predicţii sportive Torino – AC Milan

În runda cu numărul 32, liderul din Serie A, AC Milan, merge la Torino pentru confruntarea cu echipa locală, aflată pe locul 11.

Gazdele au acumulat 38 de puncte şi sunt pe locul 11, iar în runda precedentă au învins pe Salernitana, scor 1-0.

67 de puncte au milanezii şi ei vin după o remiză acasă, scor 0-0 cu Bologna.

În confruntările directe dintre Torino şi AC Milan, oaspeţii s-au impus de 4 ori, iar o partidă a fost câştigată de gazde.

În turul actualei ediţii de campionat scorul a fost 1-0 pentru rossonerri, golul fiind semnat de francezul Olivier Giroud.

La gazde nu sunt inclusi în lot Djidji, Edera, Fares, Praet, Sanabria, Zaza, toţi cu probleme medicale. Nu au făcut deplasarea de la oaspeţi trei jucători, e vorba de Florenzi, Kjaer, şi Romagnoli, indisponibili.

Brekalo e principalul marcator al celor de la Torino, cu 6 reuşite, în vreme ce la Milan sunt 3 jucători cu 8 goluri, Leao, Giroud şi Ibrahimovici.

Predictii pariuri Marseille - Montpellier

În Ligue 1, runda a 31-a , Marseille primeşte pe Stade Velodrome vizita celor de la Montpellier.

Gazdele sunt pe locul secund, cu 56 de puncte, în vreme ce oaspeţii sunt pe 11, cu 41 de puncte.

Marseille vine după un 4-2 la St. Etienne, în vreme ce echipa oaspete a cedat acasă, scor 1-2, cu Brest.

În cele mai recente cinci dispute s-au consemnat 3 succese ale gazdelor şi două remize.

La Montpellier, în meciul tur, scorul a fost 3-2 pentru gruparea din Marsilia.

Cel mai recent meci a fost anul acesta, în Cupa Frantei, meciul fiind castigat tot de Marseille cu 2-1.

Lipsesc Milik şi De la Fuente(accidentaţi) respectiv Ristic(suspendat).

Golgheterul gazdelor e Payet cu 10 goluri, iar de la oaspeţi Mavididi şi Wahi au câte 8 reuşite. 

Pronosticuri

 ► Torino  - AC Milan, se înscriu cel puţin 3 goluri (peste 2,5) cota 2.10

 ►  Marseille - Montpellier, se înscriu cel puţin 4 goluri (peste 3,5), cota 2.88

 ►  Cota 2 finală: 6.05

Sunt jurnalist sportiv din 2000, am lucrat la câteva televiziuni locale şi acum sunt pasionat de media online.

30 de zile De la inceput
Pariuri:
16 / 0 / 43
Calcul:
-2 167 RON
ROI:
-36.7 %
Pariuri:
956 / 7 / 1028
Calcul:
-13 240 RON
ROI:
-6.6 %
Maraz

Sunt jurnalist sportiv din 2000, am lucrat la câteva televiziuni locale şi acum sunt pasionat de media online.

30 de zile De la inceput
Pariuri: 59
16 / 0 / 43
Calcul:
ROI: -36.7 %
Pariuri: 1991
956 / 7 / 1028
Calcul
ROI: -6.6 %
Votare
Va fi acest pariu castigator?
Biletul zilei cota 5 fotbal — 10.04.2022
100%
1 vot
0%
0 voturi
Pariu pierzator
Total voturi: 1

Mai multe sfaturi pentru întâlnirea

Alte ponturi de la acest autor

Mai multe ponturi

Cote pentru meciuri

1 X 2
SP TP
21:45
Top ponturi
There are no forecasts for this match
Top trenduri
There are no trends for this match
Mai multe ponturi si trenduri
21:45
Top ponturi
Spania castiga
1.64
Top trenduri
There are no trends for this match
Mai multe ponturi si trenduri
19:00
Top ponturi
Pauză sau final X
1.67
Top trenduri
There are no trends for this match
Mai multe ponturi si trenduri
21:45
Top ponturi
Cota 2 fotbal 28.03.2023
2.22
Top trenduri
There are no trends for this match
Mai multe ponturi si trenduri
21:45
Top ponturi
Cota 2 fotbal 28.03.2023
2.22
Top trenduri
There are no trends for this match
Mai multe ponturi si trenduri
21:45
Top ponturi
Elvetia castiga
1.40
Top trenduri
There are no trends for this match
Mai multe ponturi si trenduri
21:45
Top ponturi
Turcia - Croația PSF1
2.55
Top trenduri
There are no trends for this match
Mai multe ponturi si trenduri
31 martie
Toate emisiunile
Digisport 1
Telekom Sport 1
Looksport
Top ponturi
There are no forecasts for this match
Top trenduri
Victorie FCU Craiova
2.00
Mai multe ponturi si trenduri
31 martie
Toate emisiunile
Digisport 1
Telekom Sport 1
Looksport
Top ponturi
There are no forecasts for this match
Top trenduri
Ambele Echipe Marchează – nu
1.75
Mai multe ponturi si trenduri
31 martie
Top ponturi
There are no forecasts for this match
Top trenduri
There are no trends for this match
Mai multe ponturi si trenduri