Expertul Legalbet vă propune biletul zilei de cotă 3, în el fiind incluse ponturi la pariuri din meciurile de vineri din campionatul Germaniei de fotbal şi de la turneul WTA 250 de la Hong Kong.
Augsburg - Dortmund, ponturi pariuri Bundesliga
Augsburg a început sezonul cu o victorie surprinzătoare la Freiburg (3-1), dar a intrat în criză, astfel că acum ocupă locul 15 în Bundesliga, primul deasupra liniei retrogradării.
Gazdele de vineri au cea mai slabă apărare din Bundesliga, cu 20 de goluri primite, iar forma de acasă e una teribilă, cu 3 înfrângeri în 4 partide şi nu mai puţin de 14 goluri încasate.
Din punct de vedere ofensiv, formaţia lui Sandro Wagner nu stătuse teribil, marcând în toate confruntările din acest sezon până la duelul din ultima etapă, pe teren propriu, cu Leipzig. A fost un scor de tenis administrat de RB, 6-0, iar faptul că Augsburg a fost groggy după acea confruntare s-a văzut şi în Cupa Germaniei: înfrângere pe teren propriu, cu Bochum, marţi (0-1).
Presiunea e uriaşă pe stafful tehnic al gazdelor, zvonindu-se tot mai tare în presă că tehnicianul ar putea fi schimbat, astfel că Augsburg este într-o situaţie extrem de delicată înainte de vizita uneia dintre cele mai puternice formaţii din Bundesliga.
Dortmund nu se va putea gândi nici în acest an la titlu, în contextul în care Bayern are cel mai bun start din istorie, dar formaţia lui Niko Kovac a avut un debut solid de sezon, cu o singură înfrângere în 8 partide.
Oaspeţii de vineri au a doua cea mai bună apărare din prima ligă germană (6 goluri încasate), dar în ultima perioadă au acuzat ceva probleme: egal cu Leipzig, 1-1 acasă, eşec în Der Klassiker, 1-2 la Munchen cu Kane&Co şi un succes venit în prelungiri cu Koln (1-0).
Din fericire pentru oaspeţi, moralul rămâne unul destul de bun graţie Ligii Campionilor, unde nemţii au obţinut 7 puncte în 3 etape, marcând nu mai puţin de 12 goluri.
La mijlocul acestei săptămâni, Dortmund a stat pe teren 120 de minute, în Cupă, în deplasarea de la Frankfurt, pe care în cele din urmă a câştigat-o la penaltyuri. Din acest punct de vedere, băieţii lui Niko Kovac vor fi ceva mai obosiţi, mai ales că stafful tehnic nu a rotit foarte mult lotul, mizând pe un prim "11" extrem de puternic. Lucru firesc, Cupa fiind un obiectiv important, în condiţiile în care de titlu nu poate fi vorba în contextul formei rivalei din Bavaria.
Echipele probabile
- Augsburg: Dahmen - Banks, Matsima, Jakic - Giannoulis, Fellhauer, Massengo, Kade - Saad, Rieder - Komur
- Dortmund: Kobel - Bensebaini, Schlotterbeck, Anton - Svensson, Nmecha, Gross, Ryerson - Chukwuemeka, Adeyemi - Guirassy
Augsburg a câştigat sezonul trecut tur-retur cu Dortmund, dar anterior nu se mai impusese contra adversarei de vineri de 5 ani.
În ultimul deceniu şi jumătate, cele două formaţii s-au întâlnit de 29 de ori, iar media de goluri e una extrem de ridicată, de peste 3,5 reuşite pe meci (nu mai puţin de 3 întâlniri directe au consemnat cel puţin 7 goluri pe tabelă).
Oaspeţii sunt mult mai valoroşi şi într-o formă superioară, astfel că specialiştii Legalbet mizează pe un succes al lui Guirassy&Co, la capătul unui duel spectaculos, cu multe goluri.
- · Predicţie: Dortmund câştigă şi înscrie cel puţin două goluri (cotă
1.88
la Mozzart Bet).
Leylah Fernandez - Sorana Cîrstea, ponturi pariuri Hong Kong
Duelul din sferturile de finală de la Hong Kong este o reeditare a confruntării de acum două săptămâni, de la Osaka, când sportiva din Canada trecea în semifinale de sportiva noastră, la capătul unui duel care a avut nevoie de set decisiv: 6-1, 2-6, 6-4.
Fostă finalistă la US Open, jucătoarea de peste ocean traversează cea mai bună formă a carierei din ultimii ani, cu un singur eșec în ultimele 9 partide (campioană la Osaka). De notat şi faptul că înfrângerile din ultimele luni au venit exclusiv la sportive de excepţie (Sabalenka - la US Open, Gauff - la Beijing, Naomi Osaka - la Wuhan şi Elena Rybakina - la Tokyo), în confruntările cu sportivele mai slab clasat Leylah Fernandez fiind impecabilă.
Canadianca are toate șansele să intre în top 20 WTA după acest turneu, iar forma arătată la Hong Kong a fost una impresionantă: nu doar că s-a impus în minimum de seturi cu Xiyu Wang şi Eva Lys, dar şi-a făcut cu mare uşurinţă serviciul, în teorie o armă care nu funcționează mereu la nivel maxim (doar 4 oportunităţi de break oferite oponentelor în aceste două confruntări).
În ceea ce o priveşte pe Sorana Cîrstea, aceasta e la rândul său într-o formă bună, lucru pe care l-a demonstrat încă din vară, când a câştigat turneul de la Cleveland fără să piardă set.
De atunci, veterana din România a avut prestaţii solide la mai toate turneele, trecând fără excepţie de primul tur, cu toate că nu a beneficiat niciodată de statutul de cap de serie.
Sori a făcut un adevărat tur de forţă în Asia, în ultima lună şi jumătate, iar faptul că 5 din ultimele 7 partide le-a încheiat în 3 seturi (4 victorii, semn că are un moral de fier) indică fără îndoială multă oboseală acumulată.
În turul anterior la Hong Kong, sportiva noastră a stat pe teren peste două ore şi jumătate în duelul cu Tomljanovic, revenind de la 0-1 la seturi (4-6, 6-4, 6-3), dar pe final a arătat semne de slăbiciune: australianca a revenit de la 1-5 în decisiv, având două şanse (ratate) să strângă partida la 4-5. A fost un final de meci foarte complicat pentru Cîrstea, care a ratat 4 mingi de meci, dar, din fericire pentru noi, în cele din urmă s-a concentrat şi a închis partida.
Duelul cu Fernandez va fi unul al contrastelor. Leylah își construieşte cu migală punctele, fiind o sportivă de regularitate, care "sapă" în încrederea oponentelor returnând multe mingi pe care scrie "winners". De partea cealaltă, Sori preferă să încerce să închidă punctele rapid, lucru de înţeles având în vedere vârsta sa.
Duelul direct de la Osaka, dar şi forma de moment şi prospeţimea îi determină pe specialiştii Legalbet să mizeze pe sportiva din Canada pentru duelul de vineri. Jucătoarea de peste ocean e genul de tenismenă în faţa căreia Cîrstea are mereu probleme, deoarece punctele se prelungesc mult. Lui Sori nu îi place o astfel de desfăşurare a partidelor şi, dacă nu va rămâne mental foarte concentrată, riscă să piardă din nou împotriva fostei finaliste de Flushing Meadows.
- · Predicţie: Victorie Leylah Fernandez (cotă
1.50
la Mozzart Bet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.







