Expertul Legalbet vă propune biletul zilei de vineri de cotă 3, care conține partide din Germania şi Italia, două dintre cele mai puternice campionate ale lumii.
Stuttgart - Bayern, ponturi pariuri Bundesliga
Etapă extrem de importantă în campionatul Germaniei, în care Bayern poate lua avantaj decisiv în lupta pentru titlu. Leverkusen, singura formației care o mai poate opri din cursa spre campionat, are meci infernal, pe terenul lui Frankfurt, a treia clasată, astfel că bavarezii au șansa să se distanțeze la 11 puncte, la capătul acestei runde, dacă înving la Stuttgart.
Șvabii au evoluat în acest sezon în Champions League și încă speră să prindă din nou un loc între primele 4 (3 puncte o separă de acel loc), dar forma de moment e una teribilă. Concret, formația lui Sebastian Hoeness a câștigat o singură partidă din ultimele 5 jucate în Bundesliga, în ultima rundă remizând cu Hoffenheim, 1-1. A fost o confruntare frustrantă pentru Undav&Co, care au avut un xG de 2,5, adversara punctând la singura ocazie mare de gol.
"Die Roten" au pierdut 3 din ultimele 4 meciuri pe MHPArena în toate competițiile, iar pentru partida de vineri seară nu se vor putea baza pe El Bilal Toure și Dan-Axel Zagadou. Absența acestuia din urmă nu ar trebui să fie totuși atât de importantă, în contextul în care "turnul de control" de 196 cm a prins doar două meciuri ca titular în acest sezon în centrul defensivei.
Bayern a remizat cu Leverkusen, în deplasare, 0-0 și a câștigat cu Frankfurt, acasă, 4-0, în ultimele două etape, rezultate care au făcut din trupa lui Kompany favorita copleșitoare pentru cucerirea titlului. Mulți spuneau că, dacă trupa lui Xabi Alonso s-ar impune în derby, bavarezii vor fi sub o mare presiune, dar așa au de gestionat un avans de 8 puncte, lucru care nu ar trebui să fie dificil chiar și în contextul Champions League (în optimi vor juca chiar împotriva lui Leverkusen, manșa tur fiind programată săptămâna viitoare).
Contra lui Frankfurt, runda trecută, Bayern a făcut una dintre cele mai bune partide ale sezonului, creându-și nu mai puțin de 9 ocazii mari de a marca și reușind să țină poarta intactă pentru al 3-lea meci la rând de campionat. Bavarezii au marcat pentru a 20-a oară în actuala stagiune în toate competițiile cel puțin 3 goluri, iar în campionat au ajuns deja la cota 69 de reușite (cu 20 mai multe decât orice alt adversar, excepție campioana Leverkusen - 51 de goluri).
Oaspeții vin cu un ascendent moral din toate punctele de vedere față de Stuttgart, pe care au învins-o în tur cu 4-0, într-o partidă în care golgheterul campionatului, Harry Kane, a semnat o triplă în a doua repriză.
Echipe probabile:
- Stuttgart: Nubel - Stergiou, Jeltsch, Chabot, Mittelstadt - Leweling, Karazor, Stiller, Fuhrich - Undav, Woltemade
- Bayern: Neuer - Laimer, Dier, Kim, Davies - Goretzka, Pavlovic - Olise, Musiala, Sane - Kane
Chiar dacă în UCL, în dubla cu Celtic, Bayern a arătat semne de slăbiciune, în campionat lucrurile au stat total diferit, iar faptul că Musiala&Co vin după o serie de 7 victorii în ultimele 11 deplasări de Bundesliga (un singur eșec) spune clar cine e favorita disputei. Mizăm pe un succes al oaspeților, care vor să se degreveze cât mai repede de "responsabilități" în campionat, astfel încât pe final de sezon să se concentreze exclusiv pe Champions League.
- Predicție: Victorie Bayern (cotă
1.65
).
Fiorentina - Lecce, ponturi pariuri Serie A
După 3 înfrângeri la rând, Fiorentina are nevoie de aer ca de un succes pentru a nu rata complet orice șansă la un loc de Champions League. Acest deziderat va fi oricum foarte complicat, cu Juve și Lazio favorite să obțină locul 4, dar gruparea viola s-ar mulțumi și cu un loc de Europa League. Care nu e nici el deloc o formalitate, Milan și Roma "suflându-le în ceafă" băieților lui Raffaele Palladino.
În ultima rundă, trupa din Firenze a fost învinsă de Verona în minutul 90+5, în deplasare, dar rezultatul a fost în planul secund pentru echipă, după ce Moise Kean s-a lovit la cap și ulterior s-a prăbușit pe teren, fără să fie atins. Din fericire, fotbalistul venit de la Juventus e în afara oricărui pericol, după ce a fost transportat la spital și medicii au efectuat toate testele necesare.
Fiorentina e în pericol să piardă 4 meciuri la rând în Serie A pentru prima oară din 2019, dar forma arătată pe Stadio Artemio Franchi nu a fost deloc rea în prima parte a sezonului. Dacă facem abstacție de meciurile din 2025, gruparea viola a fost învinsă o singură dată în toamnă pe propriul stadion, având o ofensivă excelentă (22 de goluri marcate).
Lecce are o singură înfrângere în ultimele 4 partide (două egaluri) și a profitat la maximum de seria de eșecuri la rând a lui Empoli, prima formație aflată în prezent "sub linie", de care o desparte în prezent 4 puncte. Evident, nu se poate vorbi încă de salvarea de la retrogradare, dar băieții lui Marco Giampaolo sunt într-o poziție mult mai bună decât erau în urmă cu o lună și jumătate.
Problema mare a lui Lecce e că nu înscrie (fără gol în disputele din februarie), dar apărarea a arătat semne vizibile de îmbunătățire, remizele albe cu Bologna și Monza stând mărturie în acest sens. Oaspeții de vineri au marcat doar 7 goluri din ultimele 102 ocazii create, fiind din acest punct de vedere la coada clasamentului din Serie A. De vină pentru asta e probabil și Nikola Krstovic, muntenegreanul care, deși a adunat 7 goluri în acest sezon, ratează de multe ori cu seninătate în fața porților adverse.
Echipe probabile:
- Fiorentina: De Gea - Dodo, Comuzzo, Ranieri, Gosens - Cataldi, Mandragora - Zaniolo, Fagioli, Folorunsho - Beltran
- Lecce: Falcone - Guilbert, Baschirotto, Jean, Gallo - Pierret, Coulibaly - Pierotti, Rafia, Morente - Krstovic
Fiorentina întâlnește cea mai slabă ofensivă din Serie A pe teren străin (9 goluri pentru Lecce în 13 partide), astfel că gruparea viola ar trebui să fie relaxată privind apărarea, în runda a 27-a. În tur, Zaniolo&Co s-au impus cu un scor de tenis, 6-0, astfel că specialiștii Legalbet îi văd mari favoriți să se impună din nou.
- Predicție: Victorie Fiorentina (cotă
1.75
).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.