Expertul Legalbet Cristian Mihală vă propune un bilet de cotă 3 care include partidele programate joi, 18 mai, în manșa retur a semifinalelor Europa League.
Sevilla - Juventus, ponturi la pariuri (1-1 în tur)
Sevilla pleacă cu o mică şansă în plus în returul de pe Estadio Ramón Sánchez Pizjuán, judecând după pedigreeul european pe care îl are. Vorbim de cea mai titrată echipă a competiţiei, care a cucerit de 6 ori trofeul.
Sezonul în Spania a fost cenuşiu, dar andaluzii au şansa să şteargă tot cu buretele în Europa League, unde o eventuală victorie finală ar asigura biletele pentru sezonul viitor de Champions League.
José Luis Mendilibar, venit la echipă înainte de dubla cu United, a făcut o treabă excelentă, redându-le jucătorilor încrederea în propriile forţe. Sevilla se va baza pe acest moral ridicat joi, dar şi pe faptul că acasă nu au pierdut vreun meci european din stagiunea 2018-2019 până în prezent (15 victorii şi două egaluri în această perioadă).
Juventus şi-a securizat definitiv locul de UCL în victoria contra lui Cremonese, 2-0, partidă în care Allegri şi-a permis să odihnească mai mulţi jucători. Totul pentru "Bătrâna Doamnă" se raportează pe acest final de sezon la Europa League, iar parcursul din deplasare în Europa îi dă speranţe. Astfel, torinezii au obţinut două victorii şi un egal în ultimele 3 deplasări, în fazele eliminatorii ale competiţiei.
Echipe probabile
- Sevilla: Bounou - Navas, Gudelj, Bade, Acuna - Fernando, Rakitic - Ocampos, Lamela, Gil - En-Nesyri
- Juventus: Szczesny - Danilo, Gatti, Sandro - Cuadrado, Fagioli, Locatelli, Rabiot, Kostic - Di Maria - Vlahovic
Ne aşteaptă un meci extrem de echilibrat, în care e aproape imposibil să indicăm o favorită, deşi bookmakerii îi acordă prima şansă Sevillei. Noi anticipăm un meci închis, în care ambele echipe vor fi în primul rând interesate de faza defensivă, astfel că e puţin probabil să asistăm la mult spectacol.
- Predicţie: Sub 2,5 goluri.
Leverkusen - Roma, ponturi la pariuri (0-1 în tur)
Leverkusen are şansa să scape de porecla "Neverkusen" odată cu actuala campanie europeană, care le-ar putea aduce "farmaciştilor" un trofeu istoric. Pentru asta, băieţii lui Xabi Alonso trebuie să întoarcă rezultatul din tur, în care Roma s-a impus la limită.
"BayArena" ar trebui să le ofere un avantaj important gazdelor, în contextul în care Leverkusen a câştigat 5 din ultimele 7 meciuri jucate în propriul fief. Problema e că nemţii au pierdut ultimele 7 meciuri directe împotriva formaţiilor italiene, un factor psihologic care poate fi decisiv joi seară.
De partea cealaltă, Jose Mourinho are şansa să îşi califice echipa pentru al doilea an consecutiv într-o finală europeană, după ce anul trecut giallorossii se impuneau în UEFA Conference League. Roma a mers mai departe în 10 din ultimele 11 duble în care a câştigat manşa tur cu 1-0, astfel că avantajul avut pare a fi extrem de important.
Există semne de întrebare în privinţa formei italienilor, care au reuşit să câştige un singur meci din ultimele 6 de campionat. Visul Champions League nu mai există prin intermediul Serie A, dar "Specialul" poate aşeza echipa la "masa bogaţilor" graţie câştigării UEL.
Echipele probabile
- Leverkusen: Hradecky - Tapsoba, Tah, Hincapie - Frimpong, Demirbay, Palacios, Bakker - Diaby, Wirtz, Adli
- Roma: Patricio - Mancini, Cristante, Ibanez - Celik, Matic, Bove, Spinazzola - Pellegrini, Wijnaldum - Abraham
Ca şi în cazul partidei Sevilla - Juventus, vorbim de o dispută în care echilibrul este cuvântul de ordine. Roma va veni să pună în practică tactica atât de iubită de Mourinho - apărarea organizată până în cel mai mic detaliu -, astfel că nici în această dispută nu vedem să se marcheze multe goluri.
- Predicţie: Sub 2,5 goluri.
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.