Turul 3 preliminar al Europa League și Conference League își dispută în această săptămână partidele din manșa tur, iar expertul nostru, Cristian Mihală, vă prezintă un bilet cu o cotă de 3 care să includă partide de joi din cele două competiții.
Fenerbahce - Slovacko, ponturi pariuri Europa League
De 19 ori campioană în Turcia, Fenerbahce nu a mai câștigat titlul din 2014, asistând cum rivalele Galatasaray, Beșiktaș și Istanbul Basakshehir se impun în competiția internă. Presiunea e mare pe antrenor și jucători, dar Jorge Jesus părea că deține ingredientele pentru un sezon de succes.
Chiar dacă încă nu a început campionatul din Turcia, Fener a bifat deja un mare insucces în preliminariile din UEFA Champions League. O prezență în grupele competiției ar fi fost un moment istoric, în contextul în care au trecut 13 ani de când formația din Istanbul nu a mai avut dueluri de foc în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume. Nu va fi să fie nici în acest an, după ce gruparea din Istanbul a fost eliminată de Dinamo Kiev, săptămâna trecută.
Pregătirea pentru dubla cu formația lui Lucescu fusese una perfectă, în condițiile în care trupa de pe Bosfor a bătut pe linie în amicale. Au fost 5 partide de pregătire în ultima lună, toate câștigate (contra lui Tiranda, Al Shamal, Partizan, Fehervar și Hull City).
Acum, șefii clubului nu concep să se rateze grupele Europa League, mai ales că s-a făcut totul ca Fenerbahce să se transforme într-o cu totul altă echipă față de stagiunea trecută, una dezamăgitoare pentru cea mai iubită echipă din Turcia. Jorge Jesus e garantul performanței, iar odată cu el au sosist nu mai puțin de 9 jucători de valoare. În frunte cu Joao Pedro, care a părăsit Cagliari după 8 ani pentru a face performanță în Turcia și în cupele europene. Diego Rossi, Joshua King, Lincoln, Bruma și William Arao sunt ceilalți fotbaliști importanți aduși de bașkani la Istanbul și toți au devenit titulari indiscutabili în echipă.
În ceea ce o privește pe Slovacko, aceasta a terminat pe 4 ultimul sezon din Cehia și a câștigat Cupa, primul trofeu din istoria de 95 de ani a grupării. Cupele europene sunt un teritoriu care nu a fost experimentat de multe ori de gruparea cehă, de doar două ori evoluând în preliminarii, până acum: în 2002, în Intertoto, a fost eliminată de Sochaux, iar stagiunea trecută s-a oprit în turul doi al preliminariilor Conference League (învinsă la penaltyuri, de Lokomotiv Plovdiv).
Echipa de acum e opera tehnicianului Martin Svedik, care în trecut a avut câteva rezultate notabile pe banca tehnică a lui Banik Ostrava sau Mlada Boleslav. Acesta e la club din 2018, oficialii mizând câștigător pe continuitate.
Întregul lot al lui Slovacko valorează doar 8,8 milioane de euro, potrivit transfermarkt, astfel că diferența de pe hârtie dintre cele două cluburi e uriașă. În această perioadă de mercato au fost aduși jucători noi, majoritatea liberi de contract, astfel că rămâne de văzut în ce măsură aceștia s-au integrat în planul tactic al staffului tehnic.
Mizăm pe un succes al turcilor, care nu au cum să rateze prezența în grupele Europa League, având în vedere investițiile enorme din această vară. Echipa va avea reacție după dezamăgirea din UCL, cu Dinamo Kiev, și, spunem noi, se va impune.
- Predicție: Victorie Fenerbahce (cotă 1,32, la 888sport.ro).
MOL Fehervar - Petrocub, ponturi pariuri Conference League
Fotbalul maghiar a crescut enorm în ultimii ani, iar acest lucru nu se vede doar la nivel de națională, unde Ungaria e capabilă să se lupte de la egal la egal cu Anglia, Italia sau Germania. Cluburile au crescut mult, iar investiția în Academii începe să se facă tot mai simțită.
MOL Fehervar (fostă Vidi) a terminat pe 4 ultima stagiune din Ungaria și visează din nou la glorie europeană. Fanii nu au uitat că în 1985 această echipă ajungea până în finala Cupei UEFA, iar istoria recentă le-a adus din nou satisfacții: clubul a bifat două prezențe în grupele Europa League, în ultimul deceniu (sezoanele 2012-2013 și 2018-2019).
La nivel de lot, există fotbaliști francezi, spanioli, ucraineni sau germani, astfel că vorbim de o echipă extrem de articulată, chiar dacă în această vară clubul l-a pierdut pe Adrian Rus, plecat pentru un milion de euro la Pisa. În lot mai există însă un român, Claudiu Bumba, adus în această fereastră de mercato de la Kisvarda.
Adversara maghiarilor, Petrocub, a terminat pentru a doua oară la rând campionatul din Republica Moldova pe locul secund. Vorbim de o grupare care a jucat an de an în ultimele sezoane în preliminariile Europa League sau Conference League, dar acum e prima oară când ajunge la doar două duble distanță de grupele unei competiții.
Ca să înțelegem cam unde e nivelul formației din Moldova, trebuie spus că în turul întâi preliminar a eliminat-o cu scorul general de 1-0 pe Floriana, din Malta. Petrocub pare că și-a depășit deja condiția și nici nu ar avea cum să se spere la mai mult în contextul în care clubul se bazează exclusiv pe jucători autohtoni.
Ca atare, un succes al gazdelor pare singura variantă pentru această dispută, astfel că vom miza pe o victorie la cel puțin două goluri diferență, maghiarii dorind cu siguranță să rezolve calificarea încă din manșa tur.
- Predicție: MOL Fehervar (Începe 0-1) - la o cotă de 2,18, la 888sport.ro.
În consecință, biletul de cotă de 3 pentru joi arată în felul următor: