Expertul Legalbet Cristian Mihală vă oferă predicția sa pentru Barcelona - Benfica, din etapa a 5-a a grupelor Champions League.
Disputa de marți seară, de pe Camp Nou, este o adevărată finală pentru locul doi în grupă. Catalanii sunt obligați să câștige, în contextul în care în ultima rundă au meci cu Bayern, la Munchen. Chiar dacă Nagelsmann își va proteja atunci o parte dintre titulari, e greu de crezut că Barcelona ar putea să plece cu toate cele trei puncte din Germania. De partea cealaltă, Benfica are în ultima rundă meci contra codașei Dinamo Kiev, iar cele 3 puncte par a fi o formalitate.
Barcelona: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Barcelona a intrat într-o nouă eră odată cu partida de sâmbătă, 1-0 contra lui Espanyol. Xavi a debutat cu dreptul în postura de antrenor al echipei pentru care a scris istorie ca fotbalist, iar emulația creată în jurul clubului e fantastică. 74.418 spectatori au luat loc în tribunele de pe Camp Nou în weekend, pentru a-i ura bun venit noului antrenor, a cărui mână s-a văzut deja. Chiar dacă Barcelona a câștigat derbyul Cataloniei la limită, în prima repriză a partidei Depay&Co au trimis 11 șuturi spre poarta adversă (4 pe poartă), mai mult decât în orice meci din acest sezon sub comanda fostului antrenor, Ronald Koeman.
Meciul de marți e unul cu o încărcătură aparte pentru Xavi, care va deveni al 5-lea om din istorie care și joacă - și antrenează Barcelona în Champions League. "Va fi o adevărată finală, știm cât de puternică e Benfica, dar am încredere în jucătorii mei", a spus Xavi în conferința de presă de după partida cu Espanyol, când și-a exprimat încrederea că Barcelona poate câștiga în acest sezon și titlul de campioană, chiar dacă s-au pierdut multe puncte în debutul sezonului.
Barcelona e pe 2 în grupele UCL, iar o victorie cu Benfica (care are cu două puncte mai puțin decât gruparea blaugrana) ar însemna calificarea în optimile celei mai importante competiții inter-cluburi din lume pentru al 18-lea an consecutiv. O remiză sau o înfrângere ar compromite însă în bună măsură șansele de calificare. Pentru că în etapa a 6-a, formația catalană merge pe terenul lui Bayern, formație care i-a aplicat corecții dure de fiecare dată, în ultimul timp.
Xavi va trebui să rezolve lipsa de imaginație a fotbaliștilor de atac ai Barcelonei, în contextul în care doar Malmo (4) are mai puține șuturi pe poarta adversarelor, dintre toate echipele din UCL. În 4 meciuri jucate sezonul ăsta în Ligă, Barcelona a reușit doar 7 șuturi pe poartă, o cifră incredibilă, având în vedere pedigreeul echipei și adversarele întâlnite.
Din păcate pentru stafful tehnic, situația accidentărilor dă în continuare bătăi de cap. Sâmbătă, presa din Spania a anunțat că Aguero se va retrage din fotbal, deși ulterior Xavi a dezvăluit că a vorbit cu argentinianul și nu se pune în acest moment problema de așa ceva. Pe lângă Kun, din ofensivă vor mai lipsi Ansu Fati și Braitwhaite, dar și mijlocul e în piuneze: Pedri, Busquets și Nico sunt indisponoibili, deși ultimii doi ar putea fi recuperați in-extremis de medici.
- Absenți la gazde în Barcelona - Benfica: Wague, Pedri, Busquets, Nico, Aguero, Braithwaite, Ansu Fati.
Benfica: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Benfica va juca la egal, în contextul în care o victorie în ultima etapă, cu Dinamo Kiev, i-ar aduce calificarea, cu condiția ca Barcelona să nu învingă la Bayern.
Moralul lusitanilor e ridicat, după ce în tur s-a impus cu un neverosimil 3-0 contra Barcelonei, punând capăt unei așteptări de 60 de ani. Tocmai în 1961, Benfica se mai impusese într-un meci oficial contra catalanilor.
Oaspeții de marți au început grupele Ligii cu două meciuri în care nu au primit gol, însă în partidele cu Bayern defensiva lusitanilor a fost pusă la grea încercare. Lewandowski&Co au marcat de 9 ori în poarta lui Vlachodimos, dar acest lucru nu ar trebui să fie foarte relevant. Trupa lui Nagelsmann e la cu totul alt nivel decât Barcelona, iar Benfica a demonstrat în ultimul an că are o defensivă destul de solidă.
Benfica nu s-a calificat în optimile Ligii Campionilor din stagiunea 2016-2017, iar "vulturii" par să aibă o adevărată problemă când evoluează în deplasare, în UCL. În ultimele 13 partide jucate departe de Da Luz, în Champions League, portughezii s-au impus o singură dată (au pierdut de 9 ori). Benfica a primit în medie 2,85 goluri/meci în aceste partide, astfel că, din acest punct de vedere, Barcelona ar trebui să fie favorită.
Speranțele ofensive ale oaspeților de marți se leagă de Darwin Nunez, care a marcat deja de 3 ori în acest sezon de Ligă. Autor al unei duble în tur, vârful are șansa să devină al 3-lea jucător din istorie care marchează de trei ori într-un sezon, în grupele UCL, contra Barcelonei.
Din păcate pentru portughezi, lista de indisponibili e una interminabilă, astfel că stafful tehnic va avea mari probleme să alinieze o formație competitivă pe Camp Nou.
- Absenți la oaspeți în Barcelona - Benfica: Almeida, Dias, Lazaro, Lucas Verissimo, J.Mario, Pinho, Radonjic.
Barcelona - Benfica: Cote la pariuri și pronostic
Barcelona are marele atu numit Xavi, care, independent de calitățile pe care le are ca antrenor, a schimbat cu siguranță lucrurile în bine în scurtul timp petrecut la club. Fanii sunt alături de jucători, iar aceștia din urmă arată mai multă încredere decât în perioada Koeman.
Catalanii sunt obligați să câștige pentru a se califica în optimi, iar absențele vor fi hotărâtoare, credem noi. Benfica are probleme mai mari de efectiv și, per total, are un lot mai slab decât formația catalană.
Ca atare, mizăm pe o victorie a gazdelor, la o cotă extrem de atractivă: 1,65, la Betano.
Predicție: Victorie Barcelona
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.