Aston Villa - Crystal Palace (sâmbătă, ora 17:00, la Birmingham) este o partidă din etapa a 12-a din Premier League, cel mai puternic campionat din lume.
Aston Villa: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Mulţi se temeau că Aston Villa nu are lotul necesar pentru a lupta cu şanse pe două fronturi în acest sezon, după locul 4 ocupat anul trecut în Premier League şi obținerea biletelor pentru Champions League. În UCL, trupa lui Emery a ţinut steagul sus, cu 3 victorii în primele 3 etape, dar în runda a 4-a a venit primul eşec: un 0-1 pe terenul lui Club Brugge, la capătul unei partide în care Mings, revenit în sfârşit după o accidentare gravă, a comis o gafă de începător. Fundașul central a luat mingea în mână în careu, neînțelegând că Emi Martinez o repusese deja în joc. Rezultatul? Penalty pentru belgieni şi primul eșec pentru Villa în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume. Totuși, Villa are o prestaţie peste aşteptări în UCL, mai ales că a avut partide grele, precum cea cu Bayern, însă în campionat lucrurile au început să scârţâie. Astfel, în ultimele 5 etape, trupa lui Unai Emery a reuşit un singur succes, cu Fulham.
Trebuie spus că startul de sezon a fost excelent şi în Premier League, dar acum formaţia din Birmingham a alunecat până pe locul 9, pierzând la handicap ultimele două partide de campionat (1-4 pe terenul lui Spurs şi 0-2 pe Anfield, cu Liverpool).
Formaţia lui Emery are nevoie de o "injecţie" cu moral, iar Villa pare un adversar potrivit pentru a se realiza acest lucru. Nu doar din prisma evoluțiilor mult sub aşteptări ale londonezilor, dar şi ca urmare a faptului că trupa din Birmingham a pierdut doar una din ultimele 12 dispute directe pe teren propriu cu Palace (7 victorii, 4 egaluri).
- · Aston Villa, echipa probabilă: Martinez - Cash, Konsa, Torres, Digne - Bailey, Barkley, Tielemans, McGinn - Rogers - Watkins
Crystal Palace: forma de moment, statistici și ultimele rezultate
Emery se află într-o poziţie ingrată din cauza ultimelor rezultate, dar el are încă sprijinul necodinţionat al conducerii. Nu acelaşi lucru se poate spune despre omologul său de pe banca lui Palace, Oliver Glasner, care, după ce a avut un final senzaţional de stagiune cu "vulturii" în 2023-2024, acum e la un pas de a fi demis.
Palace are un singur succes în 11 partide de Premier League (4 egaluri şi 6 înfrângeri) şi ocupă poziţie retrogradantă înainte de această rundă. Marea problemă a oaspeţilor de sâmbătă e ofensiva, echipa reuşind să marcheze de doar 8 ori (doar "lanterna" Southampton, cu 7 reuşite, are un atac mai slab).
Fără Eze şi Nketiah, accidentaţi, şi cu doar două goluri marcate în ultimele 7 deplasări, Palace e într-o situaţie dificilă. Speranţa pentru duelul de sâmbătă vine de la Jean-Philippe Mateta, care a marcat de 4 ori de-a lungul timpului în poarta lui Villa, în faţa niciunui alt adversar din Premier League nereuşind să treacă de "cota" 3.
- Crystal Palace, echipa probabilă: Henderson - Chalobah, Lacroix, Guehi - Munoz, Hughes, Doucoure, Mitchell - Schlupp, Mateta, Sarr
Aston Villa - Crystal Palace, ponturi pariuri etapa a 12-a din Premier League
Pentru prima oară în cariera sa, Unai Emery a pierdut 4 meciuri la rând în toate competiţiile (Villa a fost eliminată şi din Cupa Ligii, chiar de Palace), dar lucrurile se vor schimba sâmbătă.
Nu ar trebui să ne aşteptăm la un meci spectaculos, partidele lui Villa şi Palace producând, în medie, 2,09 goluri, în acest sezon, dar specialiştii Legalbet cred că gazdele sunt echipa mai bună şi mai matură, astfel că 1 solist e recomandarea noastră.
- · Predicție: Victorie Aston Villa (cotă 1,65 la Mozzart Bet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.