Tipster-ul Legalbet Marian ofera predictia sa din tenis pentru meciul Barty vs. Kvitova.
Marti, 28/01/2020, nu mai devreme de ora 03:30, Ashleigh Barty si Petra Kvitova vor juca in faza sferturilor de finala ale turneului WTA de la Australian Open (Australia, hard outdoor).
ASHLEIGH BARTY (#1 WTA)
Si-a egalat cea mai buna performanta de pe asfaltul de la Australian Open – sfertul de finala pierdut anul trecut chiar in fata adversarei de acum! Astfel, oricare ar fi deznodamantul competitiei din “Antipozi”, australianca nu mai poate pierde fotoliul de lider mondial. Opt victorii consecutive are “Ash” in circuitul feminin dupa ce a iesit campioana la Adelaide si le-a invins in cadrul Grand Slam-ului mentionat mai sus pe Lesya Tsurenko, Polona Hercog, Elena Rybakina (6-3 6-2) si nu in ultimul rand Alison Riske (6-3 1-6 6-4). In acest ultim meci, asa cum ne-a obisnuit, favorita gazdelor a fost dependenta de primul serviciu acolo unde a avut un procentaj excelent de reusita (80%), dar a fost extrem de vulnerabila cand a trebuit sa joace pe a doua minge (doar 28% puncte castigate, si-a cedat serviciul de patru ori astfel). Per total a expediat douazeci de lovituri direct castigatoare si a facut multe erori nefortate – treizeci si patru. De asemenea, in ciuda faptului ca este o buna jucatoare de dublu (fost numar cinci mondial la dublu, cu performante notabile), Barty n-a prea urcat la fileu (doar 3/5 puncte castigate din preajma acestuia).
- VICTORII Barty vs. Kvitova: 7-6 3-6 6-2 (Miami, 2019, hard outdoor), 4-6 6-4 6-3 (Beijing, 2019, hard outdoor), 6-4 6-2 (Turneul Campioanelor, 2019, hard indoor)
PETRA KVITOVA (#8 WTA)
Are de aparat finala aici la Australian Open, pierduta “la mustata” anul trecut in fata niponei Naomi Osaka! Cu sapte victorii din opt posibile in sezonul regulat, cehoaica – jucatoare de mana stanga – a avut prestatii solide pe asfaltul din “Antipozi” si le-a eliminat pe parcursul turneului pe Katerina Siniakova (6-1 6-0), Paula Badosa Gibert (7-5 7-5), Ekaterina Alexandrova (6-1 6-2) si nu in ultimul rand Maria Sakkari (6-7 6-3 6-2). Luam ca referinta acest ultim meci si spunem ca Petra a avut ceva probleme in a gestiona schimburile mai lungi de mingi din primul set, dar a schimbat tactica in cel de-al doilea, fiind mult mai agresiva pe parte de retur, iar in setul decisiv oponenta deja nu a mai gasit vreun raspuns pe parte de retur, cedand si din punct de vedere fizic! Per total a fost o partida in care Kvitova si-a cedat serviciul de patru ori, dar si-a si procurat nu mai putin de optsprezece oportunitati de break (foarte multe, daca ne gandim ca Sakkari este o jucatoare buna spre foarte buna cand vorbim de serviciu). De asemenea, a adunat treizeci si trei de lovituri direct castigatoare si patruzeci si sase de erori nefortate! A fost agresiva si totodata ofensiva, urcand destul de des in preajma fileului (14/21 puncte castigate de acolo).
- VICTORII Kvitova vs. Barty: 6-1 6-2 (Roland Garros, 2012, zgura), 4-6 6-3 6-2 (Birmingham, 2017, iarba), 1-6 7-5 7-6 (Sydney, 2019, hard outdoor), 6-1 6-4 (Australian Open, 2019, hard outdoor)
Ashleigh Barty – Petra Kvitova: Cote la pariuri si predictii pariuri
Am urmarit-o mult pe australianca in acest debut de sezon – doar este numarul unu mondial – dar sincer sa fiu nu doar ca nu m-a impresionat (la fel ca anul trecut), ci mai degraba m-a dezamagit pe alocuri deoarece n-am mai vazut aceeasi jucatoare care-si domina adversarele, care are mai mereu “asul din maneca”, care poseda unul dintre cele mai bune servicii din circuit. Ok, primul serviciu a ramas unul redutabil, dar ce te faci cand prima minge intra doar in aproximativ 60-65% din cazuri? Ashleigh Barty a fost vulnerabila pe cel de-al doilea serviciu cu toate adversarele pe care le-a infruntat in acest an si a facut multe erori nefortate cand s-a intrat in schimburi mai lungi de mingi. De cealalta parte, Petra isi ridica nivelul constant cand avanseaza in turneele de Grand Slam, este mult mai experimentata si cum s-ar spune in limbaj popular “simte miros de sange” si e pregatita sa atace! Meciul direct de anul trecut @ Australian Open a fost unul fara istoric, iar Kvitova nu si-a cedat serviciul.