Tipster-ul Legalbet oferă predicţia sa din tenis pentru meciul Sabalenka vs. Paolini, din cadrul turneului WTA de la Miami Open 2025.
Joi seară, bielorusa Aryna Sabalenka şi italianca Jasmine Paolini vor juca în prima semifinală de simplu feminin din cadrul turneului WTA Series Tour “1000” de la Miami Open (Statele Unite, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru cele două jucătoare:
1.16
@ Aryna Sabalenka vs.
5.00
@ Jasmine Paolini!
ARYNA SABALENKA (#1 WTA)
Aryna Siarhiejeuna Sabalenka (douăzeci şi şase de ani) are parte de un an cu rezultate remarcabile până în acest moment – cu douăzeci şi una de victorii dintr-un total de douăzeci şi cinci de meciuri disputate (la simplu), cu titlu cucerit la Brisbane Open (Australia), finale disputate la Australian Open şi Indian Wells Masters (Statele Unite) – fiind prezentă în premieră în penultimul act al Masters-ului de la Miami Open, cu premise solide pentru o calificare în marea finală (şi acolo urmând a fi mare favorită). Dacă va cuceri mult râvnitul trofeu de campioană pe asfaltul din Florida, bielorusa s-ar desprinde în clasamentul de simplu la peste 3,000 de puncte în raport cu principala urmăritoare – poloneza Iga Swiatek!
● VICTORII Sabalenka vs. Paolini: 6-4 6-4 (Linz Open, 2020, hard indoor), 6-4 7-6 (Beijing Open, 2023, hard outdoor), 6-3 7-5 (Turneul Campioanelor, 2024, hard indoor)
JASMINE PAOLINI (#7 WTA)
Jasmine Paolini (douăzeci şi nouă de ani) nu trecuse niciodată de turul al treilea pe asfaltul Masters-ului de la Miami Open de-a lungul carierei – astfel că-şi va trece-n cont puncte frumoase, indiferen de rezultatul final al acestei semifinale! Fără alte rezultate notabile (la simplu) în sezonul regulat, micuţa italiancă a produs surpriza-n faza optimilor de finală şi s-a impus din postura de “outsider” în faţa japonezei Naomi Osaka (3-6 6-4 6-4), pentru ca-n faza sferturilor de finală să o domine cu autoritate pe poloneza Magda Linette (6-3 6-2), reuşind să salveze şapte din cele opt mingi de break oferite acesteia.
● VICTORII Paolini vs. Sabalenka: 2-6 6-3 6-3 (Indian Wells Masters, 2022, hard outdoor)
Aryna Sabalenka – Jasmine Paolini: Cote la pariuri şi predicţii pariuri
Tipsterii Legalbet le-au analizat cu atenţie pe cele două combatante şi au concluzionat că ne putem aştepta la o partidă (în general) controlată şi câştigată în cele din urmă de principala favorită a competiţiei din Florida – la fel cum s-a petrecut şi-n cadrul celor mai recente două meciuri directe, acolo unde bielorusa s-a impus de fiecare dată în minim de seturi – deoarece aceasta trece printr-o formă de moment mai bună (nu a cedat set pe asfaltul Masters-ului de la Miami Open şi-a ajuns la nouă victorii din zece meciuri de simplu disputate pe parcursul lunii martie), are capacitatea de a fi mai eficientă pe propriul serviciu – mai agresivă pe parte de retur – lovind mingea mult mai tare în raport cu adversara! Aryna Sabalenka a eliminat-o în faza sferturilor de finală pe chinezoaica Qinwen Zheng (6-2 7-5 / un singur as expediat, nici o dublă greşeală comisă, şi-a cedat serviciul de patru ori, realizând în schimb un total de şapte break-uri pe parte de retur), în timp ce Jasmine Paolini a dispus de poloneza Magda Linette (6-3 6-2 / doi aşi expediaţi, două duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul o singură dată, realizând în schimb un total de patru break-uri pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!