Aryna Sabalenka - Amanda Anisimova (sâmbătă, ora 23:00) este finala US Open 2025, în ceea ce reprezintă o reeditare a semifinalei de la Wimbledon, de acum două luni. Atunci, bielorusa a pierdut dramatic, dar în duelul de la New York liderul mondial pleacă având prima şansă.
Aryna Sabalenka - forma de moment, statistici şi ultimele rezultate
Aryna Sabalenka a evoluat la un singur turneu după Wimbledon, acolo unde a pierdut în trei seturi un duel extrem de echilibrat chiar cu Amanda Anisimova. S-a discutat dacă liderul mondial nu va acuza cumva lipsa de ritm, dar repetiţia de la Cincinnati a fost suficientă pentru ca învingătoarea de anul trecut de la Flushing Meadows să aibă un parcurs excelent din nou la New York.
Până în semifinale, Aryna nu a pierdut vreun set, ajungând în penultimul act extrem de odihnită, asta şi ca urmare că adversara din sferturi, Marketa Vondrouosova, a fost nevoită să se retragă din turneu din cauza unei accidentări la ultimul antrenament dinaintea confruntării.
În penultimul act, Sabalenka a avut-o adversară pe Jessica Pegula, dar şi 20.000 de fani americani care au încercat să își împingă favorita de la spate. A fost o confruntare în care Aryna a pierdut primul set, dar a avut forţa mentală să rămână în partidă şi să revină spectaculos. Bielorusa s-a impus cu 4-6, 6-3, 6-4, la capătul unui decisiv în care adversara a cedat doar 4 puncte pe propriul serviciu. Aryna a fructificat singura minge de break avută şi a fost dominantă cu serviciul, bifând prezenţa în a 6-a finală la rând de Grand Slam pe hard (doar Graf şi Hingis au mai reuşit asta).
Sigură că va rămâne pe locul 1 WTA după US Open, Sabalenka continuă să rescrie istoria tenisului. Odată cu victoria contra lui Pegula, Aryna a devenit e abia a 3-a jucătoare care să facă finale atât la Australian Open, cât şi la US Open pentru 3 ani consecutiv. Sabalenka are acum un record de 9-4 (69,2% proicentaj de succese) la capitolul victorii împotriva sportivelor de top 10 în Grand Slamuri. A depăşit-o pe legendara Serena Williams, doar Steffi Graff având un procentaj superior în ultimii 35 de ani.
Acum, pentru cea mai bună jucătoare a lumii urmează provocarea numită "Anisimova", sportivă cre o conduce pe bielorusă cu 6-3 la general, la întâlnirile directe. Aryna a admis că partida va avea o miză specială, mai ales în contextul în care Amanda i-a interzis visul de a fi în premieră în finala Wimbledon.
"Trebuie să am încredere în mine și să încerc să conduc partida, să îmi fac jocul. La Wimbledon, m-am îndoit mult de mine, iar acesta a fost principalul motiv pentru erorile neforțate şi pentru rezultat. Îmi place enorm ideea de a-mi putea lua revanșa pentru Wimbledon. De un singur lucru să nu vă îndoiţi: voi fi foarte motivată", a spus Sabalenka în conferinţa de presă.
Amanda Anisimova - forma de moment, statistici şi ultimele rezultate
În urmă cu două luni, când ajungea în finala Wimbledon, Anisimova ridica sprâncenele multor specialişti, destui spunând că a prins turneul vieţii şi că sunt şanse mici să repete o asemenea ispravă în viitorul apropiat.
Acum, însă, a 9-a jucătoare a lumii a făcut un alt turneu magic (va intra în premieră în top 5 WTA), deşi a avut un traseu greu până în "careul de aşi". Paradoxal, cel mai dificl meci pentru sportiva de peste ocean a fost cu Jaqueline Cristian, în turul 3, deşi ulterior, în sferturi, a întâlnit-o pe Swiatek.
După ce şi-a luat revanşa contra polonezei pentru dublu bagelul primit în ultimul act la All England Club, Anisimova a avut parte de un duel de 3 ore în semifinale, cu Naomi Osaka. Nipona a condus cu 1-0 la seturi şi avea de partea ei statistica (de fiecare dată când ajunsese în semifinalele unui turneu major câştigase competiţia), dar Amanda a dat drumul la forehandul nimicitor. A semnat 50 de winners pentru un succes cu 6-7, 7-6, 6-3 contra cvadruplei campioane de Grand Slam, ajungând în premieră în ultimul act la Flushing Meadows. De altfel, Anisimova nu se descurcase deloc bine de-a lungul timpului la US Open, presiunea spuându-şi mereu cuvântul (făcuse un singur tur 3 anterior, în toată cariera).
Lecţia servită de Swiatek în finala Wimbledon pare să o fi ajutat mult pe jucătoarea din SUA, care acum pare dezlănţuită, jucând "la linie" multe dintre puncte, chiar dacă strategia ei e extrem de riscantă. Încrederea în joc e la nivel maxim, astfel că Amanda are şansa sa în finala de sâmbătă.
"Sunt foarte încântată să fiu în finala US Open, este cu adevărat special. Voi încerca doar să fac totul bine, să mă pregătesc bine, să fiu în cea mai bună stare mentală și fizică posibilă. Aștept cu nerăbdare meciul cu Aryna și cred că este o oportunitate grozavă pentru mine.
Ea e numărul unu mondial și joacă un tenis incredibil, dar vă asigur că va fi o luptă pe teren, sunt entuziasmată. De fiecare dată când am jucat contra ei, a fost grozav. Am avut meciuri foarte, foarte dificile, multe dintre ele au fost la turnee de Grand Slam, mai ales la începutul carierei mele. Dar cred că partida de referinţă dintre noi a fost cea de la Wimbledon. A fost un meci foarte strâns, dar am reuşit să răzbat. Cred că acela a fost cel mai special meci pentru mine, dar sper ca sâmbătă să fie înlocuit de duelul de la US Open", a spus Anisimova după ce a trecut de Osaka.
Aryna Sabalenka - Amanda Anisimova, ponturi pariuri finala US Open
Sabalenka are şansa să fie prima jucătoare după 11 ani care câştigă două titluri la rând la US Open New York (de la Serena Williams, care s-a impus la 3 ediţii consecutive, 2012, 2013, 2014).
Ea şi Anisimova au jocuri foarte similare, bazându-se pe un serviciu puternic, dar mai ales pe lovituri fulgerătoare, care, atunci când nu se transformă în winners, dau foarte puţin timp adversarei să reacţioneze.
Aryna e mai proaspătă (nu doar că nu a jucat în sferturi, dar semifinala sa a fost prima şi a avut mai mult timp de odihnă) şi vrea să rupă blestemul finalelor de Grand Slam pierdute. Bielorusa a fost învinsă deja în 2025 de două americance în ultimul act - Keys la Australian Open şi Gauff la Roland Garros -, astfel că va căuta să se revanşeze chiar în fieful sportivelor din SUA. Anisimova cu siguranţă are capacitatea să arate diferit faţă de finala Wimbledon, unde a fost depăşită total şi a clacat mental, dar, chiar dacă probabil a învăţat multe din acea experienţă, presiunea pe umerii ei va fi uriaşă. Nu credem că sportiva din SUA va putea face faţă tensiunii, astfel că mizăm că sportiva mai valoroasă, mai constantă şi cu mai multă experienţă va cuceri un nou trofeu de Grand Slam, al 4-lea al carierei.
- Predicţie: Sabalenka -2,5 gameuri (cotă
1.65
).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.