Expertul Legalbet Cristian Mihală vă oferă predicția sa pentru Ţara Galilor - Belarus din penultima etapă a preliminariilor Campionatului Mondial.
Ţara Galilor are o dublă istorică, în urma căreia poate să se califice la baraj. Bale&Co au avantaj faţă de Cehia în lupta pentru locul secund: chiar dacă sunt la egalitate de puncte, cehii mai au o singură partidă de disputat. De partea cealaltă, Belarus va încerca să evite a şasea înfrângere la rând în grupa E.
Ţara Galilor: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
Egalul din Cehia, obţinut luna trecută a făcut din Ţara Galilor formaţia favorită să obţină locul secund şi locul la baraj, într-o grupă dominată categoric de Belgia. Partida cu Belarus are o importanţă aparte, în contextul în care la începutul săptămânii viitoare galezii vor juca împotriva "dracilor roşii", tot pe tern propriu.
Gazdele de sâmbătă visează cu ochi deschişi la un nou Mondial, după cel din 1958. Iar faptul că joacă pe teren propriu ultimele două partide le oferă un confort psihic. La Cardiff, nu doar că au bătut Cehia, în primăvară, dar galezii sunt neînvinşi de aproape 3 ani. În această perioadă au jucat 14 partide, ieşind învingători de 11 ori (în 10 dintre meciuri nu au primit gol).
Cum golaverajul este criteriul principal în caz de egalitate de puncte, elevii lui Robert Page vor încerca să realizeze un scor cât mai mare contra codaşei grupei, Belarus. În acest moment, Cehia şi Ţara Galilor au câte 11 puncte, Patrik Schick&Co având încă avantajul golaverajului (+3, faţă de doar +1, cât au galezii). Cehia are cu Estonia acasă, în ultima etapă, astfel că, pentru a nu trebui să obţină punct cu Belgia, marţi, Ţara Galilor are nevoie să învingă categoric pe Belarus.
Fanii gazdelor se bucură să îl vadă pe Gareth Bale apt, după ce acesta a lipsit în ultima perioadă la Real Madrid, din cauza unei accidentări. Dincolo de valoarea şi de rolul său de lider în teren, starul care a evoluat sezonul trecut la Tottenham a reuşit un hat-trick, în tur, cu Belarusul. Atunci, adversara galezilor din acest weekend a condus cu 2-1, dar Bale a marcat de două ori pe final de meci (reuşita decisivă a venit în minutul 90+3), după ce tot el deschisese scorul în debutul meciului.
- Absenți la gazde în Ţara Galilor - Belarus: Ben Cabango, Dylan Levitt, Kieffer Moore (accidentaţi).
Belarus: forma de moment, ultimele rezultate, statistici
5 înfrângeri la rând în preliminarii şi 7 consecutive în toate competiţiile ilustrează linia dezastruoasă a Belarusului, înainte de depasarea de la Cardiff. Coşmarul a început cu un 0-8 contra Belgiei, iar de atunci lucrurile au alunecat într-o direcţie tot mai întunecată.
Vorbim de o criză fără precedent pentru Belarus, care a primit deja 19 goluri în actuala campanie de calificare pentru Mondial. Dacă va mai încasa încă trei, oaspeţii de sâmbătă îşi vor doborî recordul negativ de goluri primite într-o serie preliminară la CM.
Belarus ar trebui să fie "carne de tun" pentru o formaţie galeză montată, în contextul în care în ultimele 14 deplasări a pierdut tot de atâtea ori. Şi, în această perioadă, s-a deplasat şi pe terenul unor ţări modeste din punct de vedere fotbalistic (Estonia, Luxemburg sau Georgia). Cu doar 6 goluri marcate în preliminarii, Belarus nu a punctat încă în vreun meci jucat în deplasare.
Oaspeţii vor spera să spargă gheaţa şi măcar să înscrie în acest weekend, iar mare parte din aceste şanse depind de forma lui Vitali Lisakovich. Acesta a înscris 50% din reuşitele naţionalei în actualele calificări.
- Absenți la oaspeți în Ţara Galilor - Belarus: Artem Bykov (suspendat).
Ţara Galilor - Belarus: Cote la pariuri și pronostic
Ţara Galilor e la un cu totul alt nivel decât Belarus, astfel că nu ar trebui să aibă mari emoţii în a se impune. Totuşi, cum am discutat anterior, golaverajul e foarte posibil să conteze în stabilirea celei de-a doua clasate în grupă, astfel că gazdele nu vor reduce motoarele în niciun moment.
Dacă ne uităm peste statistică, Ţara Galilor ar trebui să se distanţeze de adversară în repriza secundă, în condiţiile în care 11 din ultimele 15 goluri primite de Belarus au venit după minutul 46.
Cum Belarus a primit cel puţin două goluri în 8 din ultimele 10 meciuri jucate în preliminariile pentru CM, anticipăm un succes uşor al gazdelor: Ţara Galilor învinge la cel puţin două goluri diferenţă.
Predicție: H1(-1,5) - cotă 1,67, la Superbet
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.