Tipsterul Karbacher vă recomandă un meci din Süper Lig, la o cotă de 1.40
Antalyaspor Kulübü
După ce a pierdut cu scorul de 4-0 în deplasare cu Bursaspor, echipa Antalyaspor a reușit să se revină un pic, învingând-o pe teren propriu pe Kardemir Karabükspor (2-1) și obținând un egal în deplasare cu Konyaspor (1-1). După 13 etape disputate, formația antrenată de brazilianul Leonardo se află pe locul 14 în clasament, având 13 puncte. Bilanțul de până acum a fost destul de slab, 3 victorii, 4 egaluri și 5 înfrângeri, golaverajul fiind de 14 goluri marcate şi 21 primite.
"Scorpionii" sunt în zona retrogradării și au un program foarte greu, urmând a le întâlni în următoarele două etape pe Fenerbahçe și Trabzonspor. În acest sezon, în meciurile de pe teren propriu, au avut un bilanț destul de bun, 3 victorii, 2 egaluri și o înfrângere. Singura echipă care s-a impus pe "Antalya Arena" a fost Göztepe İzmir (3-1).
Gruparea din Antalya se află la doar 2 puncte de retrogradare, după ce Osmanlıspor a reușit aseară să o bată pe Gençlerbirliği în derby-ul Ankarei. În plus au şi 4 jucători accidentați, pe fundașul dreapta Salih Dursun, fundașii centrali Yusuf Çelik și Johan Djourou, mijlocașul central Zeki Yıldırım şi mijlocașul ofensiv Danilo. Toate speranțele gazdelor stau în atacantul camerunezul Samuel Eto'o, care a marcat ultimele 3 goluri ale lui Antalyaspor în cele două meciuri cu Karabükspor și Konyaspor.
Conform transfermarkt, lotul lui Antalyaspor valorează 45,8 milioane €
Fenerbahçe Spor Kulübü İstanbul
După ce a pierdut în deplasare cu Akhisar Belediyespor (0-1, deplasare), echipa Fenerbahçe a reușit o victorie cu Yeni Malatyaspor (3-1, acasă), a remizat cu Galatasaray (0-0, deplasare), Kayserispor (3-3, acasă) și Osmanlıspor (1-1, deplasare), iar în ultima etapă, a câștigat fără probleme, acasă pe "Şükrü Saracoğlu", cu Sivasspor (4-1).
După 12 etape disputate, formația antrenată de Aykut Kocaman se află pe locul 5 în clasament, având 20 de puncte. Bilanțul din acest sezon al lui FB a fost de 5 victorii, 5 egaluri și 2 înfrângeri, golaverajul fiind de 25 de goluri marcate și 17 primite. Doar Galatasaray a marcat mai multe goluri în Süper Lig, 27. Fener se află la 6 puncte de İstanbul Bașakșehir şi Galatasaray İstanbul, care au 26 de puncte și la 2 puncte de Beșiktaș İstanbul și Kayserispor, care au 22 de puncte. Așadar, "canarii galbeni" au reintrat în lupta pentru titlu, pentru că 6 puncte pot fi recuperate cu ușurință, mai ales că mai sunt de disputat 22 de etape din acest sezon.
"Sarı Lacivertliler" au în continuare un program destul de greu, pentru că după deplasarea de la Antalyaspor vor juca acasă cu Kasımpaşa SK, apoi în deplasare cu Bursaspor și Konyaspor. Aceste echipe nu sunt foarte puternice, dar pot pune mari probleme, astfel că Fenerbahçe va trebui să muncească serios pentru a le invinge. Oaspeții au și ei probleme de lot și nu vor putea conta pe fundaşul dreapta chilian Mauricio Isla pe extrema stângă franceză Mathieu Valbuena și pe atacantul olandez Robin van Persie, cu toții fiind accidentați.
Conform transfermarkt, lotul lui Fenerbahçe valorează 100,00 milioane €
PRONOSTIC: Antalyaspor - Fenerbahçe | Goluri prima repriză, peste 0,5 goluri | Cota: 1.40
Clasament Süper Lig:
