Expertul Legalbet Cristian Mihală vă oferă predicția sa pentru partida Anglia - Iran, din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal 2022.
Anglia – Iran se joacă luni, 21 noiembrie, în cadrul Grupei B de la Cupa Mondială, fiind un meci cu o favorită certă, între una dintre favoritele la câștigarea turneului final și cea mai slabă echipă din grupă, cel puțin pe hârtie.
Anglia speră din nou că va aduce trofeul acasă
Anglia a ajuns la Campionatul Mondial de fotbal după ce a defilat într-o grupă de calificare din care au mai făcut parte Polonia, Albania, Ungaria, Andorra și San Marino, obținând 26 de puncte dintr-un maxim posibil de 30. Golaverajul insularilor a fost de asemenea impresionant, cu 39 de goluri marcate și doar 3 primite.
Golgheterul Angliei este Harry Kane, cu 51 de reușite în 75 de meciuri. Starul lui Tottenham a reușit 12 goluri în campania de calificare și ajunge la CM 2022 în forma maximă, având 12 goluri în cele 15 meciuri jucate în Premier League în acest sezon.
Anglia are probleme în privința fundașilor latelali, Reece James și Ben Chilwell fiind lăsați acasă după ce au suferit accidentări cu puțin timp înainte de World Cup 2022, dar chiar și așa are un lot capabil să se lupte pentru trofeu, cu jucători precum Raheem Sterling, Phil Foden, Jude Bellingham, Bukayo Saka sau Luke Shaw.
Este de așteptat ca Gareth Southgate să rămână fidel unui sistem cu trei fundași centrali la acest turneu final, fiind sistemul care i-a adus rezultate bune la ultimele două turnee finale. Asta deși mai mulți specialiști din Anglia consideră că un sistem 4-2-3-1 ar fi mai potrivit pentru a pune în valoare jucătorii din actualul lot. Cred totuși că vom vedea o selecționată a Angliei așezată în 3-5-2 sau 3-4-3, Southgate fiind un tehnician conservator din acest punct de vedere.
- Anglia, echipa probabilă: Pickford – Stones, Maguire, Dier – Trippier, Rice, Bellingham, Shaw – Saka (Mount), Kane, Sterling;
Iran încearcă să devină supriza Grupei B de la World Cup 2022
Selecționata Iranului și-a câștigat și ea grupa de calificare din care a făcut parte alături de Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Irak, Siria și Liban. Trupa lui Carlos Queiroz a obținut 25 de puncta, suferind o singură înfrângere (8 victorii, 1 egal, 1 înfrângere) și a surpins pe multă lume reușind să termine peste Coreea de Sud în grupă.
Mehdi Taremi e fără îndoială starul echipei, iar atacantul lui Porto ajunge la Campionatul Mondial de fotbal în formă maximă, după ce a reușit 13 goluri și 8 pase decisive în cele 19 meciuri jucate în toate competițiile pentru FC Porto. Taremi a fost omul cheie al portughezilor și în campania din Champions League, contribuind cu 5 goluri și două assist-uri în cele 5 meciuri jucate în faza grupelor, iar Porto a obținut calificarea în optimi de pe primul loc.
Alireza Jahanbakhsh, Sardar Azmoun sau căpitanul Ehsan Hajsafi sunt alte nume importante de la care Queiroz așteaptă performanțele necesare pentru o calificare între cele mai bune 16 echipe ale lumii.
Dincolo de numele importante din echipă, atu-ul Iranului la acest Campionat Mondial poate fi găsit pe banca tehnică, acolo unde portughezul Carlos Queiroz e unul dintre cei mai experimentați tehnicieni de la acest mondial. În vârstă de 69 de ani, Queiroz este la al doilea mandat pe banca iranienilor și e un tehnician care are în CV Real Madrid, dar și naționala Portugaliei pe care a condus-o în două rânduri (1991-1993 și 2008-2010).
Iran va juca într-un sistem cu 4 fundași la acest turneu final și ținând cont de forța adversarilor e posibil să vedem o formula 4-1-4-1, care să se transforme într-un 4-3-3 pe faza ofensivă sau într-un 4-4-2 care să pună în valoare oamenii cu calitate din atac.
- Iran, echipa probabilă: Beiranvand - E. Hajsafi, H. Kanaani, M. Hosseini, S. Moharrami - A. Jahanbakhsh, Nourollahi, S. Ezatolahi, Gholizadeh - M. Taremi, S. Azmoun;
Anglia - Iran: cote la pariuri și pont World Cup 2022
Anglia este mare favorită în această confruntare, iar casele de pariuri așteaptă un duel dezechilibrat. 1,34 e cota Angliei pentru un succes, egalul are cotă 4,74, în timp ce un succes al Iranului are cotă 10,76.
E clar că Anglia își dorește să înceapă cu dreptul acest turneu final, iar un succes ar deschide larg ușa spre calificarea în optimi, dar nu mă aștept să vedem un spectacol ofensiv deosebit din partea britanicilor, luând în calcul și prestațiile de la ultimul turneu final, Euro 2020, unde englezii au părut mulțumiți să-și câștige punctele fără să-și propună să facă și spectacol.
Souhtgate își bazează rezultatele pe prestații defensive solide și nu vrea să își asume riscuri nenecesare. De aceea un pariu pe scor exact 1-0 sau 2-0 poate fi extrem de eficient.
Voi miza însă pe un pariu special oferit de FavBet care să acopere ambele scenarii: victorie Anglia și sub 2,5 goluri marcate în meci, la o cotă foarte bună de 2,77.
- Predicție: Câștigă Anglia și sub 2,5 goluri în meci (cotă 2,77, la Favbet).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la toate meciurile World Cup 2022, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.