Duminică dimineaţă, 01/09/2024, nu mai devreme de ora 02:30, Alex De Minaur şi Daniel Evans vor juca în turul al treilea de simplu masculin al competiţiei de Grand Slam de la US Open (Statele Unite, hard outdoor). Una dintre casele de pariuri online licenţiate în România – Player.ro – ne oferă următoarele cote la victorie pentru jucători: 1.18 @ Alex De Minaur vs. 5.00 @ Daniel Evans!
ALEX DE MINAUR (#10 ATP)
Alex De Minaur (douăzeci şi cinci de ani) s-a născut la Sydney, New South Wales (Australia) şi are reşedinţa la Alicante, Valencia (Spania), este jucător de mână dreaptă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,83m şi a mai fost prezent pe asfaltul de la Flushing Meadows şi-n anii 2017 (primul tur), 2018 (turul al treilea), 2019 (faza optimilor), 2020 (sfert-finalist), 2021 (primul tur), 2022 (turul al treilea) şi-n fine 2023 – eliminat în faza optimilor de Daniil Medvedev (6-2 4-6 1-6 2-6). Pe parcursul sezonului regulat a cucerit titlurile de la Acapulco Open (Mexic, hard outdoor) şi Hertogenbosch Open (Olanda, iarbă) – iar la ultimele două competiţii de Grand Slam (French Open şi Wimbledon) a atins faza sferturilor de finală (la simplu).
● VICTORII De Minaur vs. Evans: 7-6 7-5 (Nottingham challenger, 2018, iarbă), 13-12 23-9 21-10 10-8 (Ultimate Tennis Showdown exhibition, 2020, hard indoor)
DANIEL EVANS (#184 ATP)
Daniel Evans (treizeci şi patru de ani) s-a născut la Birmingham, Anglia (Marea Britanie) şi are reşedinţa la Dubai (Emiratele Arabe), este la rându-i dreptaci dar execută reverul cu o singură mână, măsoară în jur de doar 1,75m şi este prezent pentru a 10-a oară în carieră pe hardul outdoor de la US Open (cel mai notabil rezultat l-a înregistrat în anul 2021 – se oprea-n faza optimilor de finală atunci). La ediţia anterioară de la Flushing Meadows era eliminat în turul al treilea de Carlos Alcaraz (2-6 3-6 6-4 3-6). Fără rezultate notabile-n sezonul regulat (doar unsprezece victorii, cu douăzeci de înfrângeri suferite), britanicul a părăsit pe bună dreptate prima sută mondială şi se apropie uşor-uşor de retragere!
● VICTORII Evans vs. De Minaur: 6-4 7-6 (Masters-ul de la Montreal, 2019, hard outdoor), 7-6 4-6 7-6 (ATP Cup, 2020, hard outdoor), 6-1 2-6 6-4 (Davis Cup, 2023, hard indoor)
În urma unei analize detaliate a fiecărui combatant în parte, tipsterii Legalbet vă recomandă să mizaţi pe o partidă (per total) echilibrată – pe tiparul fiecăruia din precedentele meciuri directe – mai ales că pentru veteranul britanic această participare la ediţia curentă de la Flushing Meadows ar putea fi ultima (astfel, va intra pe teren mai motivat să amintească publicului că nu degeaba la un moment dat a fost clasat pe locul al 21-lea în lume la simplu). Alex De Minaur i-a eliminat în precedentele runde de la US Open pe americanul Marcos Giron (6-3 6-4 5-7 6-4) şi pe finlandezul Otto Virtanen (7-5 6-1 7-6 / cinci aşi expediaţi, trei duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul o singură dată, realizând un total de cinci break-uri pe parte de retur), în timp ce Daniel Evans a dispus (surprinzător) de rusul Karen Khachanov (6-7 7-6 7-6 4-6 6-4), respectiv argentinianul Mariano Navone (6-4 6-3 6-3 / trei aşi expediaţi, patru duble greşeli comise, şi-a cedat serviciul de trei ori, realizând un total de şapte break-uri pe parte de retur).
● Îţi mulţumim că ai citit acest articol! Rămâi alaturi de noi, deoarece avem zilnic şi mai multe ponturi din tenis şi propuneri de bilete interesante, doar de la casele de pariuri online licenţiate în România!
Eticheta “Sponsorizat” reprezinta faptul ca pozitia caselor de pariuri in respectiva lista este determinata in baza comerciala.
Rating-urile de pe site-ul Legalbet sunt intocmite intr-un mod cat se poate de onest si obiectiv, fapt pentru care folosim eticheta “Pozitii neplatite”.