Universitatea Craiova vs FCSB: ponturi pariuri 18 septembrie 2022
Partida Universitatea Craiova – FCSB se joacă astăzi, ora 21:30, pe stadionul Ion Oblemenco (Craiova).
Rădoi vs Dică. Ce afiș frumos avem în această seară la Craiova. Doi prieteni, doi foști colegi de echipă, foști colaboratori la națională, înfruntându-se într-un moment de maximă importanță pentru cele două cluburi. Cum Farul, Rapid și Hermannstadt și-au câștigat meciurile din această etapă, pentru cele două formații nu există decât varianta unei victorii în această seară.
Craiova nu este într-o situație dramatică, dar nici bine nu stă în clasament. E pe locul 9, cu 14 puncte din 9 partide, având de recuperat zece puncte față de primele două clasate. De reținut însă că are și două restanțe, ceea ce îi conferă o oarecare liniște. Pe de altă parte, că tot vorbim de ierarhie, Universitatea este la doar un punct de play-off, obiectivul intermediar al clubului. În schimb, dacă e să discutăm despre joc, trupa lui Rădoi vine după o înfrângere categorică la Cluj, un 0-2 în care nu a avut nici măcar o ocazie clară. De altfel, evoluțiile din ultima vreme au lăsat mult de dorit, Craiova câștigând oarecum norocos împotriva Botoșaniului și a Farului în precedentele două partide de pe propriul teren, pierzând totodată în deplasarea de la Hermannstadt.
Rădoi nu îi va avea la dispoziție pe Ivan și Koljic, în timp ce Baiaram este incert.
Echipă probabilă Universitatea Craiova:
Lazar – Papp, Găman, Mitrea – Hanca, Crețu, Mateiu, Bancu – Nistor – Markovic, Baiaram (Câmpanu)
FCSB este pe marginea prăpastiei. Echipa lui Dică nu a mai câștigat un meci de aproape o lună (25.08 – Viking – FCSB 1-3), în Europa are prestații de apreciat, dar în campionat este de nerecunoscut, adunând opt puncte din primele opt etape, cu golaveraj negativ 10-13! Bucureștenii ocupă locul 13, au o distanță de șapte puncte până la zona play-off-ului și singura consolare o reprezintă numărul de meciuri, cu trei mai puține ca Farul și Rapid. Este foarte posibil ca Nicolae Dică să-și joace ultima carte la Craiova. Dacă nu câștigă, nu știu dacă va mai continua. Contra lui Anderlecht, antrenorul FCSB-ului i-a odihnit pe Compagno, Cordea, Radunovic și Coman, însă ultimul a acuzat probleme de sănătate și nu se știe dacă va putea juca. Pe de altă parte, o pierdere foarte importantă este Edjouma, suspendat după eliminarea din partida cu Voluntari.
Echipă probabilă FCSB
Târnovanu – Crețu, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Oaidă, Octavian Popescu – Cordea, Compagno, Coman (Miculescu)
Universitatea Craiova – FCSB: cote și pronostic
Doi fani ai fotbalului ofensiv față în față. Doi antrenori care au șansa de a relansa sezonul. Rădoi vs Dică se anunță un spectacol atât pe teren, cât și în tribune. Se revine pe stadionul Ion Oblemenco, gazonul va fi bun, calitate individuală există, fragilitatea defensivă de asemenea, astfel încât mă aștept la o partidă cu goluri multe. Iată cum am ajuns la o cotă de 2.48 pusă la bătaie de Public Win pentru un meci în care ambele echipe să înscrie iar la final să avem cel puțin trei goluri, adică un GG3+.
Meciurile anterioare din turneu
Meciurile head-to-head: Universitatea Craiova — FCSB
Clasamente
Hermannstadt: -9 puncte (Sancționată cu deducerea a 9 puncte, conform hotărârii Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor)
Bonusuri la case de pariuri
Toate
Bloguri
15
See all blogs
Despre meci
Fierbe Bania! Acesta poate fi titlul celei mai interesante partide din etapa cu numarul 11 a campionatului intern, ce se va disputa pe arena Ion Oblemenco din Craiova. Spectacolul se anunta a fi unul la cote ridicate atat pe teren cat si in tribune, avand in vedere rivalitatea existenta intre cele doua combatante.
CSU Craiova
Formatia pregatita de Mirel Radoi se confrunta cu destule probleme inaintea acestui joc, cele mai importante fiind cele de efectiv, linia ofensiva a alb-albastrilor fiind cea mai afectata, cei doi atacanti titulari Andrei Ivan si Elvir Koljic fiind accidentati si fara sanse de a evolua in aceasta partida. De asemenea, nici situatia din clasament a oltenilor nu este una deloc roza, ei fiind clasati pe locul 8 cu 14 puncte, deci in afara zonei de play-off, iar un eventual insucces ii poate indeparta si mai mult de acest obiectiv, pe langa ranile produse in orgoliu pentru ca vor pierde in fata uneia dintre marile rivale.
FCSB
Formatia antrenata de Nicolae Dica continua sa impresioneze in campionat, insa intr-o maniera total neplacuta. Parasiti parca si de noroc, ros-albastrii se afla in postura incredibila in care au castigat doar un singur meci din cele 8 disputate pana in prezent si ocupa un neverosimil loc 13 cu numai 8 puncte adunate in 8 partide, cu amendamentul ca au si 2 meciuri mai putin disputate. Deja gandurile formatiei bucurestene numai merg catre prima pozitie, problema care se pune este daca pot fi recuperate punctele care ii separa de echipele clasate in zona de play-off, ratarea unui asemenea obiectiv fiind echivalenta cu un sezon de-a dreptul dezastruos.
Informatii despre meci
Istoria partidelor directe dintre cele doua formatii, ne arata faptul ca ros-albastrii stau mai bine in confruntarile directe cu craiovenii, terminand neinvinsi in 6 din cele mai recente 10 intalniri. Poti paria ca FCSB nu va pierde aceasta intalnire la o cota de
1.62
In 4 din cele mai recente 5 meciuri jucate de olteni pe teren propriu in acest campionat, s-au marcat mai putin de 2,5 goluri pe partida. Asta s-a intamplat si in 2 din cele 3 jocuri disputate de FCSB in deplasare in SuperLiga. Cota ca la acest meci sa se marcheze sub 2,5 goluri este
1.75
In 3 din ultimele 5 partide disputate de CSU Craiova in acest campionat, s-a marcat cel putin o data in prima repriza. Si in 4 din ultimele 5 meciuri jucate de FCSB in competitia interna, s-a marcat in primul mitan. Pariaza ca in acest joc se va inscrie in prima repriza la o cota de 1.47












