Universitatea Craiova vs Academica Clinceni: ponturi pariuri 26 mai 2021
Meciul de fotbal Universitatea Craiova - Academica Clinceni va avea loc miercuri, 26 mai 2021, în etapa a 10-a a Ligii 1 (play-off), pe stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova, de la ora 18:30.
U Craiova a câştigat Cupa României pentru a doua oară
Universitatea Craiova s-a impus pentru prima dată în Liga 1 pe terenul lui Fotbal Club FCSB, cu scorul de 1-0, în a 9-a a fazei play-off a Ligii 1. Unicul gol al partidei a fost înscris de Alexandru Cicâldău (55). A fost o victorie meritată, pentru că oltenii au avut două bare prin Andrei Ivan (19, 52) şi au mai ratat şi alte ocazii, prin acelaşi Andrei Ivan (22, 64), Ştefan Baiaram (26), Vladimir Screciu (29) şi spaniolul Juan Cámara (42), însă fără glorie, pentru că adversara a folosit rezervele rezervelor.
Echipa antrenată de Marinos Ouzounidis a pus capăt unei serii de 4 înfrângeri consecutive în play-off-ul Ligii 1 şi a revenit pe podium, după ce Academica Clinceni a învins-o cu 2-1 pe Sepsi Sfântu Gheorghe. "Alb-albaştrii" au cel mai slab atac din play-off, înscriind 9 goluri în 9 etape. Săptămâna trecută ei au câştigat Cupa României, după ce a învins-o la Ploieşti pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-2, după prelungiri (Andrei Ivan 14, an Nistor 100, Vladimir Screciu 113 - Valerică Găman 17 penalty, Yann Boé-Kane 93)
Golgheterii echipei sunt Alexandru Cicâldău (11 goluri), Andrei Ivan (8 goluri), Elvir Koljić (6 goluri) şi Dan Nistor (4 goluri).
Echipa probabilă Universitatea Craiova (4-3-3): Pigliacelli - Vătăjelu, Bălaşa, Acka, Bancu - Mateiu, Nistor - Cicâldău, Mateiu, Nistor - Câmpanu, A. Ivan, Baiaram
Antrenor: Marinos Ouzounidis
Accidentaţi: Vlădoiu, Papp, M. Constantin, Koljić
Suspendaţi: nu există
Va reveni după o suspendare: Bancu
Rezerve: L. Popescu, Mitran, Screciu, Bic, Juan Cámara, Fedele, Căpățână, Ofosu, Tudorie
Academica Clinceni a urcat pe locul 5 în clasament
Academica Clinceni a învins-o cu scorul de 2-1, la Călăraşi, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 9-a, penultima, a fazei play-off a Ligii 1. Golurile gazdelor au fost înscrise de Cristian Tănase (15) şi bulgarul Tsvetelin Chunchukov (54) în timp ce golul oaspeţilor, care au deschis scorul, a fost marcat de croatul Adnan Aganović (13). "Secuii" au dominat jocul având avantaj la posesie, ocazii de gol, şuturi pe poartă sau cornere, însă au plecat acasă fără niciun punct, deşi erau favoriţi la casele de pariuri româneşti.
Echipa antrenată de Ilie Poenaru este neînvinsă în ultimele 3 etape de play-off, având un egal şi 2 victorii, 2-2 cu Fotbal Club FCSB, 4-3 cu FC Botoșani şi 2-1 cu Sepsi Sfântu Gheorghe. În ultimele 3 etape ilfovenii au jucat deschis, nu ca în sezonul regular, având doar rezultate de peste 2,5 goluri. În ultimele 3 runde Academica a marcat 8 goluri. Gruparea din Clinceni a urcat pe locul 5 în clasament, peste FC Botoşani, având 32 puncte.
Golgheterii echipei sunt Tsvetelin Chunchukov (6 goluri), Raul Rusescu (6 goluri), Jovan Marković (4 goluri), Eugeniu Cebotaru (3 goluri) şi Andrei Cordea (3 goluri).
Echipa probabilă Academica Clinceni (4-2-3-1): Ureche - Fl. Achim, Bilali, Patriche, Dobrescu - Moulin, Cascini - Cordea, Chandarov, Cr. Tănase - Chunchukov
Antrenor: Ilie Poenaru
Accidentaţi: nu există
Incert: Gardoş
Suspendaţi: nu există
Rezerve: A. Păun, Pashov, Gardoş, P. Pârvulescu, Ventúra, Ad. Popa, Andronic, Marković, Rusescu
U Craiova - Academica Clinceni: Cote la pariuri şi pronostic
Conform casei de pariuri Betano, Universitatea Craiova are cota 2.22 pentru un succes iar Academica Clinceni are cota 3.35 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.30.
În sezonul regular au fost rezultatele, Universitatea Craiova - Academica Clinceni 0-1 (Juan Bautista Cascini 58) şi Academica Clinceni - Universitatea Craiova 0-0 iar în turul play-off-ului Academica Clinceni - Universitatea Craiova 1-0 (Marius Constantin 53 autogol).
Pentru gazde meciul nu are nicio miză, pentru că va termina sezonul pe locul 3 în clasament, indiferent de rezultat, pentru că dacă ar fi egalaţi Sepsi OSK, echipa covăsneană a beneficiat de rotunjirea punctajului la finalul sezonului regular. Totuşi, partida se va disputa cu spectatori, nu mai mult de 25% din capacitatea stadionului, urmând a asista 7.900 de spectatori. Va fi prezentat trofeul Cupei României suporterilor şi e de aşteptat ca "alb-albaştrii" să fie motivaţi şi să abordeze meciul doar la victorie.
Oltenii nu au câştigat niciun meci în acest sezon cu ilfovenii, câştigând 1 punct din 9 puncte posibile şi nu au marcat niciun gol! Acum vor fi relaxaţi, cu un moral bun şi încurajaţi de fani, astfel că mă aştept să termine sezonul cu un succes. Pentru Academica Clinceni ar conta să se claseze pe locul 5 şi nu pe 6, pentru că ar încasa o sumă mai mare de bani din drepturile tv.
"1 solist" este primul pronostic care vi-l recomand iar al doilea pont, la o cotă mai mare, este că Universitatea Craiova va câştiga cu orice scor în afară de 1-0.
LIGA 1 CLASAMENT play-off | |||||||
1 |
CFR Cluj |
9 |
6 |
1 |
2 |
13-5 |
51p |
2 |
Fotbal Club FCSB * |
9 |
3 |
3 |
3 |
13-12 |
45p |
3 |
Universitatea Craiova |
9 |
3 |
2 |
4 |
9-11 |
40p |
4 |
Sepsi Sfântu Gheorghe * |
9 |
4 |
2 |
3 |
10-8 |
37p |
5 |
Academica Clinceni |
9 |
3 |
1 |
5 |
10-15 |
32p |
6 |
FC Botoşani |
9 |
3 |
1 |
5 |
13-17 |
31p |
* Echipe care au beneficiat de rotunjirea numărului de puncte |
Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigatoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League |


SuperLiga: Meciurile anterioare din turneu
Meciurile head-to-head: Universitatea Craiova — Academica Clinceni
Clasamente
Bonusuri la case de pariuri
Toate
Bloguri
15
See all blogs
Despre meci
Craiova incheie aceste campionat cu un joc pe propriul teren contra Academicii Clinceni. Pentru olteni partida nu va avea miza, ei fiind siguri de pozitia a 3-a din clasament indiferent de rezultatul inregistrat in acest meci. In schimb, pentru formatia din Clinceni va exista un interes pentru aceasta partida, ei fiind nevoiti sa isi apere locul 5 ocupat la startul acestei ultime etape, avand un avans de un singur punct fata de Botosani. La multe din cele mai bune case de pariuri online din Romania te poti bucura de peste 100 optiuni de pariere pentru acest eveniment.
Craiova
In Banie este deja sarbatoare, dupa ce formatia pregatita de Marinos Ouzounidis a reusit sa isi treaca in palmares Cupa Romaniei, castigand cu greu, in prelungiri, finala contra Astrei Giurgiu disputata la mijlocul acestei saptamani la Ploiesti. Cu obiectivul deja atins pentru acest final de sezon, este posibil ca in tabara olteana sa apara in acest joc, cativa tineri din propria pepiniera care sa primeasca minute in Liga 1, pentru a vedea daca se poate conta pe ei in sezonul urmator, cand formatiile vor fi nevoite sa joace tot cu 2 juniori U21 la startul partidei, iar unul sa fie in permanenta pe teren pe toata durata partidei.
Academica
Formatia oaspete a pornit putin mai greu motoarele in acest play-off, dupa ce la start parea o echipa usor depasita de miza acestui mini-campionat. In ultimele 5 jocuri din campionat, Academica a reusit sa castige 10 puncte, acumuland 3 victorii (1-0 cu Craiova, 4-3 cu Botosani, 2-1 cu Sepsi, toate jocurile fiind pe teren propriu), un rezultat de egalitate (2-2 la Giurgiu cu FCSB), pierzand la limita, 0-1 partida cu CFR Cluj. Aceste rezultate au adus-o pe pozitia a 5-a inaintea acestei ultime runde, avand nevoie sa obtina acelasi rezultat ca si Botosaniul, pentru a termina campionatul pe un loc mai mult decat onorabil.
Informatii despre meci
Academica este neinvinsa in ultimele 4 intalniri directe contra oltenilor, reusind 2 victorii si 2 rezultate de egalitate. Poti paria ca Academica nu va pierde aceasta intalnire la o cota de
1.67
In 2 din cele mai recente 4 meciuri jucate de craioveni in acest play-off, s-au marcat cel putin 3 goluri in fiecare partida. Asta s-a intamplat si in 3 din ultimele 4 jocuri disputate de Academica in Liga 1. Cota ca la acest meci sa se marcheze peste 2,5 goluri este
2.18
In 3 din ultimele 5 meciuri jucate de Craiova in Liga I, s-a marcat cel putin o data in prima repriza. Si in 3 din ultimele 5 partide ale formatiei din Clinceni, jucate in acest play-off, s-a inscris in prima repriza. Pariaza ca in aceasta intalnire se va marca in prima repriza la o cota de
1.46
3 din ultimele 5 partide disputate de Craiova in acest campionat, s-au terminat cu un numar impar de goluri marcate. Si in 4 din ultimele 5 meciuri jucate de Academica in Liga I, s-a marcat un numar impar de goluri. Pariaza pe un numar impar de goluri in acest meci la o cota de 1.90














