Meciul de fotbal Astra Giurgiu - FC Hermannstadt va avea loc duminică, 7 martie 2021, în etapa a 26-a a Ligii 1, pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu, de la ora 15:00.
Astra Giurgiu a terminat la egalitate, scor 1-1, în meciul disputat în deplasare cu Academica Clinceni, în etapa a 25-a a Ligii 1. Golul ilfovenilor a fost marcat de Adrian Popa (43), în timp ce pentru oaspeţi a înscris bosniacul Sulejman Krpić (68), cu un şut din careu, în urma unei pase a lui Mihai Răduţ. Miercuri seară giurgiuvenii s-au calificat în semifinalele Cupei României după ce au învins-o la Ploieşti cu 3-0 pe Petrolul (George Merloi 50, Sulejman Krpić 61 penalty, Sébastien Wüthrich 81).
După 25 etape disputate, echipa antrenată de Eugen Neagoe se află pe locul 11 în clasament, cu 29 puncte. Bilanţul "dracilor negri" din sezonul regular al Ligii 1 a fost de 7 victorii, 8 egaluri şi 10 înfrângeri, golaveraj 34-37. Următorul meci va fi în deplasare cu Chindia Târgoviște, pe 14 martie 2021.
"Alb-negrii" veneau după victoriile cu CSM Politehnica Iaşi şi Dinamo București şi ar fi avut nevoie de 3 puncte şi la Clinceni, însă nu a reuşit decât un egal, al 150-lea de când evoluează în Liga 1. Ilfovenii au remizat vineri la Ovidiu, astfel că giurgiuvenii se pot apropia la 5 puncte de locul de play-off, dacă îi vor bate pe sibieni.
Golgheterii echipei sunt Valentin Gheorghe (6), Mattia Montini (3 goluri), Albert Stahl (3 goluri) şi Sébastien Wüthrich (3 goluri).
- Echipa probabila Astra Giurgiu (4-3-3): Lazar - Hugo Sousa, Găman, Grahovac, David Bruno - Merloi, Crepulja, Wüthrich - Stahl, Montini, V. Gheorghe
- Suspendat: Boé-Kane (are 4 cartonaşe galbene)
- Vor mai lipsi: Seto, Al. Ioniță II, Fatai (contracte suspendate)
- Rezerve: M. Popa, Pahonțu, Jovanović, Raspopović, Lamanje, Čanađija, Răduț, Balaure, Krpić
FC Hermannstadt a fost învinsă cu scorul de 2-1 acasă la Mediaş de Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 25-a a Ligii 1. Golul gazdelor a fost marcat de Dražen Bagarić (25) în timp ce pentru "secui" au înscris Cătălin Golofca (12) şi Gabriel Vaşvari (65 penalty). Oaspeţii au avut şi o bară, prin Andres Dumitrescu (59).
După 25 etape disputate, echipa antrenată de Liviu Ciobotariu se află pe locul 15 în clasament, cu 22 puncte. Bilanţul ardelenilor din sezonul regular al Ligii 1 a fost de 4 victorii, 10 egaluri şi 11 înfrângeri, golaveraj 23-35. Următorul meci va fi acasă cu FC Viitorul, pe 13 martie 2021.
Sibienii au pierdut şi în runda precedentă cu 1-0 în faţa Universităţii Craiova şi au rămas pe un loc retrogradabil. Liviu Ciobotariu nu reuşeşte să scoată echipa din criză, având o singură victorie în ultimele 13 etape în care a înregistrat 5 egaluri şi 7 înfrângeri. Ţinând cont de rezultatele lui "Ciobi", se poate spune că demiterea lui Rubén Albés a fost o greşeală.
Golgheterii echipei sunt David Mayoral (5 goluri), Romário Pires (4 goluri), Bright Addae (2 goluri), Răzvan Dâlbea (2 goluri) şi Andrei Sântean (2 goluri).
- Echipa probabilă FC Hermannstadt (4-2-3-1): Cristiano - Mățel, Matricardi, I. Stoica, Opruţ - Romário Pires, Addae - Sântean, Aosman, David Mayoral - Bagarić
- Antrenor: Liviu Ciobotariu
- Va reveni după o accidentare: Romário Pires (are 4 cartonaşe galbene)
- Rezerve: I. Pop, Vodă, Belu-Iordache, Viera, Scarlatache, Elbers, Ster, Aralica, Karanović
Conform casei de pariuri Betano, Astra Giurgiu are cota 2.32 pentru un succes iar FC Hermannstadt are cota 3.30 pentru o victorie. Egalul este cotat cu 3.15.
În tur, pe 22.11.2020, FC Hermannstadt era învinsă la Mediaş cu scorul de 1-0 de Astra Giurgiu, în etapa a 11-a a Ligii 1 (Valentin Gheorghe (82).
"Alb-negrii" nu au decât varianta victoriei pentru a mai putea spera la o calificare miraculoasă în play-off în timp ce ardelenii au şi ei nevoie de un rezultat pozitiv, ţinând cont că sunt clasaţi sub linia retrogradării.
Casele de pariuri sportive din România au în ofertă meciul de la Giurgiu, care se anunţă interesant. Sibienii speră să profite de oboseala acumulată de giurgiuveni după meciul din Cupa României cu Petrolul Ploieşti, de la milocul acestei săptămâni, și să scoată măcar un rezultat de egalitate, care nu s-ar simţi în clasament, însă ar îmbunătăţi moralul jucătorilor.
Cele două echipe s-au întâlnit de 5 ori în Liga 1. Astra Giurgiu a câştigat de 3 ori, în timp ce 2 partide s-au terminat la egalitate. 4 din cele 5 meciuri au avut rezultate NG. Mai trebuie de reţinut că în toate cele 5 meciuri rezultatul de la pauză a fost 0-0!
În concluzie vă recomand să pariaţi că repriza întâi va fi cu cele mai multe goluri şi că Astra Giurgiu va câştiga cu orice scor în afară de 1-0.
20.10.2018: FC Hermannstadt - Astra Giurgiu 0-2 (Etapa 12)
Au marcat: 0-1 Azdren Llullaku (60 penalty), 0-2 Erico Da Silva (74)
23.02.2019: Astra Giurgiu - FC Hermannstadt 1-0 (Etapa 25)
A marcat: 1-0 Mihai Butean (49)
07.10.2019: Astra Giurgiu - FC Hermannstadt 0-0 (Etapa 12)
Au marcat: -
17.02.2020: FC Hermannstadt - Astra Giurgiu 2-2 (Etapa 25)
Au marcat: 1-0 Gabriel Debeljuh (48), 1-1 Valentin Gheorghe (55), 1-2 Valentin Gheorghe (67), 2-2 Adrian Bălan (88)
22.11.2020: FC Hermannstadt - Astra Giurgiu 0-1 (Etapa 11)
A marcat: Valentin Gheorghe (82)