Meciul are o importanță uriașă în lupta pentru titlu, cele două echipe fiind despărțite de numai două puncte. Andaluzii au șansa de urca pe podium în cazul unui succes, dar nu vor avea deloc o misiune facilă. Starurile antrenate de Ronald Koeman sunt fără eșec de 14 etape și au o revanșă de luat pe Ramon Sanchez Pizjuan.
Va fi un duel între echipa cu cea mai bună apărare și cea cu cel mai bun atac din campionatul Spaniei. Prin urmare, se anunță o confruntare extrem de încinsă, de pe urma căreia pariorii pot obține profit. Pe teren își face apariția și cel mai bun marcator din La Liga, Lionel Messi. Argentinianul a punctat în ultimele patru meciuri în care a jucat și are cifre excelente în istoria duelurilor cu Sevilla.
Meciul dintre Sevilla și Barcelona este unul cu repetiție. Cele două echipe au avut programate trei confruntări în decurs de o lună. O primă partidă s-a disputat deja și a fost câștigată de andaluzi, în manșa tur a semifinalelor Cupei Spaniei. Trupa lui Lopetegui a primit vizita grupării blaugrana și a obținut un rezultat uriaș, care o apropie de calificarea în ultimul act.
Sevilla s-a impus cu 2-0, într-un meci în care Bounou a făcut minuni în fața lui Lionel Messi. Kounde a deschis spectaculos scorul, în minutul 25, după ce s-a distrat cu apărarea adversă și nu i-a dat nicio șansă lui Ter Stegen. Pe final a marcat și Rakitic, cu un șut în forță, sub transversală, chiar în poarta fostei sale echipe.
Andaluzii au acum programat meciul din campionat, pentru ca miercuri să joace și returul din Copa del Rey. Momentul este unul excelent pentru ei. Nicio altă echipă din La Liga nu traversează o formă mai bună. Sevilla are șase victorii la rând în competiția internă și a intrat astfel în cărți pentru câștigarea titlului. În acest moment o mai despart numai șapte puncte de liderul Atletico.
Sevilla împarte deja cu madrilenii primul loc în topul celor mai bune defensive Spania. Ambele au încasat 16 goluri în 23 de meciuri. Gruparea de pe Ramon Sanchez Pizjuan a ajuns la o astfel de performanță ca urmare a evoluțiilor din această lună. În ultimele cinci etape nimeni nu a reușit să înscrie în poarta apărată de Bounou. Mai mult decât atât, Sevilla a încasat un singur gol în precedentele trei meciuri cu Barcelona. Este capabilă să arate și de această dată că are o apărare "de fier".
Barcelona știe că duelul cu Sevilla poate conta decisiv în lupta pentru îndeplinirea principalului obiectiv. Are șansa de a se distanța la cinci puncte de andaluzi și ar pune astfel presiune pe rivalele Atletico și Real Madrid. Starurile de pe Camp Nou au câștigat 8 dintre ultimele 9 meciuri din La Liga, singurul pas greșit fiind remiza cu Cadiz, din urmă cu două etape.
Miercuri, Barcelona a disputat restanța cu Elche și s-a impus la scor de neprezentare. Victoria nu a fost obținută chiar atât de simplu precum o arată rezultatul. Catalanii au trimis numai două șuturi spre poarta adversă în primele 45 de minute, situație cu care nu s-au mai confruntat în acest sezon, în meciurile de acasă. Lionel Messi a fost din nou salvatorul echipei sale, cu o "dublă" (48, 68).
Căpitanul Barcelonei are acum patru meciuri la rând, în toate competițiile, cu gol marcat. În La Liga are o serie de șapte partide în care a inscris (de 4 ori a reușit "dubla") și a urcat astfel pe primul loc în topul golgheterilor. Tocmai a ajuns la borna 18 și l-a depășit pe bunul său prieten Luis Suarez, cel care are 16 goluri. Messi poate să se distanțeze în acest weekend, ținând cont de statisticile înregistrate în carieră. În cele 28 de meciuri din La Liga în care a avut-o adversară pe Sevilla, Leo a înscris nu mai puțin de 29 de goluri și a oferit 8 pase decisive!
Sevilla a câștigat de curând împotriva Barcelonei, dar bookmakerii nu o văd favorită. Jucătorii lui Lopetegui au cota 3.25 la victorie, spre deosebire de gruparea blaugrana, care are 2.25. Ținând cont de forma excelentă prin care trec cele două vecine de clasament, e riscant de jucat un "solist".
O singură dată, în ultimele 27 de meciuri directe, s-a consemnat o remiză albă. Mai mult, în 3 dintre ultimele 4 dispute dintre Barcelona și Sevilla nu au înscris ambele. Pe Ramon Sanchez Pizjuan a ieșit GG-ul în doar 3 dintre ultimele 14 meciuri din campionat.
Singura certitudine este că jocul Barcelonei se bazează în proporție uriașă pe ceea ce face Lionel Messi. Căpitanul vicecampioanei trece printr-un moment excelent, iar acest lucru ar putea înclina decisiv balanța în favoarea catalanilor. Nu trebuie uitat faptul că sud-americanul este executantul loviturilor libere! Este una dintre puținele modalități prin care poate fi surprinsă cea mai bună defensivă din Spania.
Messi este, în 2021, cel mai bun marcator din cele mai bune cinci campionate ale Europei. A punctat de 13 ori în acest an și i-a depășit pe Robert Lewandowski (12) și Erling Haaland (10). Am încredere că una dintre cele mai bune variante de pariere pentru derby-ul dintre Sevilla și Barcelona este aceea că Messi va înscrie. Cota oferită de Unibet, 2.17, este una excelentă!
Predicție: Lionel Messi va marca, la o cotă de 2.17, la Unibet
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.