Meciuri azi
AS Roma — Cremonese: ponturi pariuri 22 august 2022
Ponturi pe meci
Partida AS Roma – Cremonese se joacă astăzi, ora 19:30, pe stadionul Olimpic (Roma).
Așteptările sunt imense la Roma la startul acestui sezon. Câștigarea Conference League dublată de achizițiile acestei veri au produs un entuziasm cum nu s-a văzut de foarte mult timp, în rândul fanilor Romei. Ajunge să dai un youtube pentru a vedea câtă lume s-a strâns la prezentarea lui Dybala, iar apoi ce atmosferă a fost pe Olimpico în momentul în care au fost introduși pe stadion Matic, Wijnaldum sau Celik pentru a înțelege că urmează o stagiune foarte importantă.
Băieții lui Mourinho au început cu o victorie de serviciu, 1-0 la Salernitana, iar astăzi are loc prima confruntare oficială pe teren propriu, contra nou-promovatei Cremonese, echipa lui Chiricheș. Vestea proastă a zilei vine din zona cabinetului medical al giallorossi-lor, care a anunțat accidentarea serioasă a lui Gini Wijnaldum. Olandezul adus de la PSG a suferit o fractură a tibiei și urmează să fie anunțată durata absenței sale, una care va fi de ordinal lunilor.
Cu toate astea, Mourinho are la dispoziție un lot sufficient de valoros, care îi include pe titularii din prima etapă ai centrului terenului, Cristante și Pellegrini, astfel că, cel puțin pentru moment, absența lui Wijnaldum nu va fi resimțită. Problemele vor apărea când încep cupele europene, pentru că atunci Mourinho nu va putea face turnoverul dorit.
Cremonese a fost foarte aproape de a obține o remiză în prima etapă, pe terenul Fiorentinei. A fost 2-2 până la ultima fază în care Mandragora a marcat decisiv. Trupa lui Malvini a demonstrat o rezistență remarcabilă, mai ales că s-a trezit fără Escalante, eliminat în minutul 44, când scorul era 2-1 pentru Fiorentina.
În prima etapă, Fiorentina a dominat-o pe Cremonese categoric încă din startul jocului. La pauză cifrele arătau astfel:
Scor 2-1
Șuturi spre poartă 14-4
Șuturi pe poartă 5-1
Cornere 5-2
Nu-mi imaginez un alt scenariu astăzi. Olimpico se anunță plin, entuziasmul este la cote maxime, Dybala este așteptat ca pâinea caldă, Spinazolla a revenit și el la nivel maxim, eroul de la Tirana, Zaniolo promite un sezon de vis. Există toate ingredientele pentru o Romă furibundă în start de joc. Vă propun o cotă de 1.77 pe care Public Win o oferă pentru o primă repriză în care gazdele să aibă cel puțin două cornere în plus față de Cremonese.
Universitatea Cluj şi Sepsi Sfântu Gheorghe se vor confrunta pe stadionul "Cluj Arena", în etapa a 6-a din Liga 1. Meciul va începe de la ora 17:00 şi va fi foarte interesant, ţinând cont că echipa antrenată de Erik Lincar va reveni acasă după ce festivalul Untold a exilat-o la Mediaş.
"U" a început bine în Liga 1, 1-1 cu Fotbal Club FCSB şi CS Universitatatea Craiova, însă au urmat 3 înfrângeri la rând, 1-3 cu FC Argeş Piteşti, 0-1 cu Petrolul Ploieşti şi 1-2 cu FC UTA Arad.
Echipa antrenată de Cristiano Bergodi se va concentra în campionat, după ce a fost eliminată din Europa Conference League de suedezii de la Djurgårdens IF. Covăsnenii au un succes şi 4 rezultate de egalitate, însă vor să câştige luni pe "Cluj Arena", să facă 10 puncte în clasament şi să ajungă cât mai repede pe un loc de play-off al Ligii 1.
AS Roma şi US Cremonese vor juca pe "Stadio Olimpico", în etapa a 2-a din Serie A. Meciul va începe de la ora 19:30 şi conform caselor de pariuri recomandate e de aşteptat ca echipa antrenată de José Mourinho să câştige.
"Giallorossi" au debutat cu un succes, 1-0 în deplasare cu US Salernitana iar acum au ocazia să facă 6 puncte în clasament, ţinând cont că vor juca acasă cu o nou promovată. Echipa antrenată de Massimiliano Alvini a pierdut în prelungiri cu 3-2 pe terenul lui Fiorentina, după un autogol al lui Ionuț Radu.
"Grigiorossi" vor avea un joc şi mai greu la Roma, unde vor lupta pentru un punct. Nou promovate are în lot 3 jucători români - Ionuț Radu, Vlad Chiricheș şi Dennis Politic - şi are ca obiectiv să nu se întoarcă în Serie B. Voi paria pe goluri, mai exact că se va marca cel puţin un gol în ambele reprize.
► Pronosticuri
► Universitatea Cluj - Sepsi Sfântu Gheorghe: X2, cota 1.36
► AS Roma - US Cremonese: NG, cota 1.57
► Cota 2 finală: 2.13
Incepem o noua saptamana si dam drumul la actiune destul de repede, cu o cota de 3. Manchester United si AS Roma sunt formatiile pe care ma bazez diseara.
Am consultat oferta operatorilor online si am ales sa plasez aceasta cota de peste 2 la 888Sport.
Fanii diavolilor au ajuns la capatul rabdarii cu Ronaldo & co.
Manchester United a pierdut ultimele doua derby-uri cu Liverpool foarte drastic, 0-5 pe Old Trafford si 0-4 pe Anfield
Cormoranii nu au excelat in primele doua etape, in remizele cu Fulham si Crystal Palace
Manchester United vine dupa un 4-0 la Brentford, asadar situatia este foarte tensionata, deoarece un nou esec poate duce chiar la o despartire timpurie de antrenorul Ten Hag
Atmsofera este posibil sa se imbunatateasca, dupa ce langa Ronaldo va veni un vechi prieten de la Real Madrid - Casemiro
Jose Mourinho a facut transferuri foarte bune in aecasta vara, aducand pe Olimpico jucatori precum Wijnaldum sau Paulo Dybala
AS Roma a invins-o pe Salernitana in prima etapa, in timp ce Cremonese a pierdut la Fiorentina
Fanii sunt nerabdatori pentru prima partida pe teren propriu, iar atmosfera va fi de nota 10 in tribune
Va doresc mult succes!
Luni, 22 august, de la ora 19:30, pe Stadio Olimpico, are loc partida dintre AS Roma şi Cremonese, penultima din runda cu numărul 2 a campionatului italian.
AS Roma a început sezonul cu o deplasare la Salernitana, unde s-a impus cu 1-0.
Darboe şi Wijnaldum sunt indisponibili pentru această confruntare.
ROMA (3-4-2-1): Rui Patricio - Mancini, Smalling, Ibanez - Karsdorp, Cristante, Pellegrini, Spinazzola - Dybala, Zaniolo - Abraham. Antrenor: Jose Mourinho.
Cremonese vine după o evoluţie bună la Fiorentina, unde a cedat in extremis, scor 2-3, după un gol primit în prelungiri.
Nu fac parte din lot Castagnetti (accidentat) şi un jucător aflat în stare de suspendare, e vorba de Escalante.
CREMONESE (3-4-1-2): Radu - Bianchetti, Chiricheş, Vasquez - Ghiglione, Ascacibar, Pickel, Sernicola – Zanimacchia - Dessers, Okereke. Antrenor: Massimiliano Alvini.
Se întâlnesc două echipe cu obiective total diferite, iar diferenţa e vizibilă şi la nivelul lotului de jucători.Dat fiind faptul că oaspeţii nu au mai evoluat de foarte mulţi ani in Serie, ultimele întâlniri directe s-au consemnat între anii 1994-1996. Romanii s-au impus în 3 dispute, iar alte 2 meciuri s-au încheiat la egalitate. AS Roma vine după un sezon în care a obţinut inclusiv un trofeu european, ar trebui să nu aibă probleme la primul meci în faţa propriilor suporteri.
Cote AS Roma — Cremonese
Casa de pariuri | 1 | X | 2 | S 2.5 | P 2.5 |
---|---|---|---|---|---|
1.25
|
6.80
|
10.75
|
2.60
|
1.50
|
|
1.22
|
6.25
|
12.00
|
2.65
|
1.44
|
Bonusuri pentru pariuri pe meciul AS Roma – Cremonese
Toate
: meciurile anterioare din turneu
Clasamente
Juventus : -10 puncte
Echipe de start
Jose Mourinho
|
antrenor | ||
Jucător | Meciuri | Golaveraj | |
Jucatori disponibili
|
|||
Rui Pedro dos Santos Patrício
|
gk. | 1 | 0 |
Mile Svilar
|
gk. | 0 | 0 |
Pietro Boer
|
gk. | 0 | 0 |
Christopher Smalling
|
df. | 1 | 0 |
Gianluca Mancini
|
df. | 1 | 0 |
Leandro Spinazzola
|
df. | 1 | 0 |
Rick Karsdorp
|
df. | 1 | 0 |
Roger Ibañez
|
df. | 1 | 0 |
Marash Kumbulla
|
df. | 0 | 0 |
Matías Nicolás Viña Susperreguy
|
df. | 0 | 0 |
Mehmet Zeki Çelik
|
df. | 0 | 0 |
Riccardo Calafiori
|
df. | 0 | 0 |
William Bianda
|
df. | 0 | 0 |
Bryan Cristante
|
mf. | 1 | 1 |
Georginio Wijnaldum
|
mf. | 1 | 0 |
Lorenzo Pellegrini
|
mf. | 1 | 0 |
Nemanja Matić
|
mf. | 1 | 0 |
Nicolò Zaniolo
|
mf. | 1 | 0 |
Stephan Kareem El Shaarawy
|
mf. | 1 | 0 |
Amadou Diawara
|
mf. | 0 | 0 |
Ante Coric
|
mf. | 0 | 0 |
Ebrima Darboe
|
mf. | 0 | 0 |
Edoardo Bove
|
mf. | 0 | 0 |
Filippo Tripi
|
mf. | 0 | 0 |
Justin Kluivert
|
mf. | 0 | 0 |
Nicola Zalewski
|
mf. | 0 | 0 |
Paulo Dybala
|
fw. | 1 | 0 |
Tammy Bakumo-Abraham
|
fw. | 1 | 0 |
Eldor Shomurodov
|
fw. | 0 | 0 |
Felix Afena-Gyan
|
fw. | 0 | 0 |
Massimiliano Alvini
|
antrenor | ||
Jucător | Meciuri | Golaveraj | |
Jucatori disponibili
|
|||
Ionut Radu
|
gk. | 1 | -3 |
Dorian Ciezkowski
|
gk. | 0 | 0 |
Mouhamadou Sarr
|
gk. | 0 | 0 |
Emanuel Aiwu
|
df. | 1 | 0 |
Giacomo Quagliata
|
df. | 1 | 0 |
Johan Vásquez
|
df. | 1 | 0 |
Leonardo Sernicola
|
df. | 1 | 0 |
Matteo Bianchetti
|
df. | 1 | 1 |
Vlad Iulian Chiricheș
|
df. | 1 | 0 |
Alessandro Fiordaliso
|
df. | 0 | 0 |
Emanuele Valeri
|
df. | 0 | 0 |
Luca Ravanelli
|
df. | 0 | 0 |
Luka Lochoshvili
|
df. | 0 | 0 |
Maissa Ndiaye
|
df. | 0 | 0 |
Charles Pickel
|
mf. | 1 | 0 |
Cristian Buonaiuto
|
mf. | 1 | 0 |
Gonzalo Escalante
|
mf. | 1 | 0 |
Luca Zanimacchia
|
mf. | 1 | 0 |
Paolo Ghiglione
|
mf. | 1 | 0 |
Santiago Ascacibar
|
mf. | 1 | 0 |
Christian Acella
|
mf. | 0 | 0 |
Dennis Politic
|
mf. | 0 | 0 |
Filippo Nardi
|
mf. | 0 | 0 |
Jaime Báez Stábile
|
mf. | 0 | 0 |
Joshua Tenkorang
|
mf. | 0 | 0 |
Luca Valzania
|
mf. | 0 | 0 |
Michele Castagnetti
|
mf. | 0 | 0 |
Paolo Bartolomei
|
mf. | 0 | 0 |
Tommaso Milanese
|
mf. | 0 | 0 |
Cyriel Kolawole Paul Dessers
|
fw. | 1 | 0 |
David Okereke
|
fw. | 1 | 1 |
Samuel Di Carmine
|
fw. | 1 | 0 |
Cedric Gondo
|
fw. | 0 | 0 |
Daniele Ciofani
|
fw. | 0 | 0 |
Frank Tsadjout
|
fw. | 0 | 0 |
Luca Strizzolo
|
fw. | 0 | 0 |