Manchester City - Manchester United se joacă duminică, de la ora 17:30, pe Etihad, și reprezintă partida derby din etapa a 27-a din Premier League, cel mai puternic campionat de fotbal din lume.
City a bifat trei meciuri mai puțin reușite în ultimele două săptămâni: 1-1 cu Chelsea, 1-0 cu Brentford și 1-0 cu Bournemoth. "Cetățenii" s-au dezlănțuit însă la mijlocul acestei săptămâni în FA Cup, când i-au administrat un scor de tenis, 6-2, lui Luton, în deplasare. A fost o partidă în care Haaland și-a luat revanșa pentru toate ratările de după accidentare, punctând de 5 ori. În mod neașteptat, Pep a mizat din primul minut și pe De Bruyne în această partidă, iar belgianul a reușit nu mai puțin de 4 assisturi pentru golgheterul norvegian.
Trupa lui Guardiola este fără îndoială una dintre cele mai în formă formații din top 5 campionate din Europa, dacă ne raportăm la ce a reușit în ultimele trei luni. Astfel, după înfrângerea cu Aston Villa, de la începutul lui decembrie, "cetățenii" au mărșăluit prin toate competițiile. Au urmat 16 victorii și două remize pentru formația de pe Etihad, care, până la seria de trei meciuri din campionat menționată mai sus, marcase în 8 meciuri la rând de Premier League cel puțin două goluri.
Cele 3 înfrângeri suferite de trupa lui Guardiola în actuala stagiune au venit în partidele de "afară". De altfel, pe Etihad Haaland&Co nu au mai fost învinși din noiembrie 2022, adunând de atunci 30 de victorii și 5 egaluri.
Cu 5 din ultimele 6 derbyuri cu United câștigate, City pare să aibă de îndeplinit o simplă formalitate duminică. Mai ales că Haaland a arătat o poftă de joc incredibilă iar, după ce în sezonul trecut a fost coșmarul "diavolilor" (3 goluri și 2 assisturi în partidele directe).
- Manchester City, echipa probabilă: Ederson - Walker, Ruben Dias, Ake - Stones, Rodri - Bernardo Silva, De Bruyne, Foden, Doku - Haaland
United încă păstrează șanse teoretice la locul 4, dar probabil că o evoluție în Liga Campionilor la anul ar fi mai degrabă posibilă dacă Premier League va primi dreptul de a alinia 5 formații la startul competiției (în funcție de cum se comportă echipele angrenate în cupele europene, în fazele finale ale competițiilor).
După o serie bună, în care se părea că Ten Hag a scos echipa din criză, a venit înfrângerea cu Fulham, de săptămâna trecută, chiar pe Old Trafford (1-2). A fost o confruntare în care "diavolii" au jucat cu adevărat fotbal doar în ultimele 10 minute, când au reușit și egalarea, dar apoi, dorindu-și victoria, au fost încă o dată trădați de defensiva mult sub pretențiile unui club de top.
United a ajuns deja la 10 înfrângeri în acest sezon de Premier League, din 1989-1990 neavând o asemenea serie în vreo ediție de campionat. Ten Hag speră ca victoria din FA Cup, cu Forest, de la mijlocul acestei săptămâni (1-0), să le fi ridicat moralul jucătorilor, dar va fi greu pentru oaspeți să emită pretenți pe Etihad. Asta și pentru că defensiva e în piuneze, stafful tehnic urmând să experimenteze cu Amrabat pe postul de fundaș stânga.
Chiar dacă în acest moment raportul de forțe pare a fi clar în favoarea lui City, Rashford ar putea să producă surpriza. Acesta a lipsit în istoria recentă la câteva dispute de pe Etihad, din cauza accidentărilor, astfel că, aproape incredibil, deține un palmares pozitiv pe terenul "cetățenilor": 4 victorii, 1 egal, 3 înfrângeri.
- · Manchester United, formația probabilă: Onana - Dalot, Lindelof, Varane, Ambrabat - Mainoo, Casemiro, McTominay - Bruno Fernandes, Garnacho - Rashford
City i-a marcat 18 goluri rivalei din oraș în ultimele 6 partide directe și cu un Haaland revenit în forma de dinainte de accidentare pare a fi de neoprit.
În teorie se va pune doar problema scorului și credem că "cetățenii" vor marca de multe ori în fața nefericitului Onana, portarul care s-a confruntat cu cele mai multe șuturi pe propria poartă în acest sezon de Premier League.
- · Predicție: Total Manchester City peste 2,5 (cotă 1,8 la MrBit).
Pe site-ul nostru vei găsi zilnic ponturi de la cele mai importante meciuri, dar și informații proaspete, în centrul de pariere, care să te ajute să faci cele mai bune alegere la pariuri.
Legalbet.ro vă oferă zilnic ponturi si bilete care au cote interesante, atent studiate, de la cele mai bune case de pariuri licențiate în România. Înainte de a folosi sugestiile noastre, nu uitați să treceți prin filtrul gândirii voastre partidele și, mai important, nu mizați niciodată pe banii pe care nu vi-i permiteți să îi pierdeți.