Meciuri azi
Atalanta — Lazio: ponturi pariuri 30 octombrie 2021
Ponturi pe meci
Partida Atalanta – Lazio se joacă astăzi, ora 16:00, pe Gewiss Stadium (Atalanta).
Ultimii ani ne-au oferit meciuri Atalanta – Lazio având ca miză un loc de Champions League. Nici sezonul acesta nu pare a fi diferit, cele două fiind pe pozițiile cinci și șase la unul respectiv două puncte în spatele Romei lui Mourinho.
Începutul stagiunii Atalantei aduce aminte de sezonul trecut. Nici atunci lucrurile nu au mers tocmai bine pentru băieții lui Gasperini care au fost la un pas de eliminarea din faza grupelor în Champions League iar în campionat predominau rezultatele modeste, existând teoria unui final de ciclu. Bătrânul și valorosul antrenor a știut cum să oprească trendul descendent și să conducă echipa spre o calificare în primăvara UCL și spre o clasare în primele patru. Anul acesta Atalanta a început ceva mai bine Serie A, în Champions League are patru puncte după trei meciuri fiind într-o luptă acerbă cu United, Villarreal și Young Boys pentru calificarea mai departe, dar inconstanța din rezultatele lunii octombrie este, cu siguranță, alarmantă pentru Zapata & Co. Înfrângere acasă cu Milan, victorie la Empoli, înfrângere la United, egal cu Udinese pe teren propriu și succes pe terenul Sampdoriei – pare un rollercoaster care nu poate fi pe placul nimănui. O explicație pentru toate aceste probleme ar fi absențele din zona centrală a apărării, unde Toloi și Djimsiti sunt oameni esențiali, dar și a celor doi jucători care au dus greul în flancuri în ultimele sezoane, Hateboer și mai ales Gosens.
Echipă probabilă Atalanta: Musso – De Roon, Demiral, Lovato – Zappacosta, Koopmeiners, Freuler, Maehle – Pasalic – Zapata, Ilicic
Nici Lazio nu a fost lipsită de sincope în acest start de campionat și de sezon european. Luminile au venit în partidele cu Roma și Inter, iar umbrele în înfrângerile categorice cu Milan, Bologna sau Verona. Senzația este că Sarri încă nu a pus la punct toate mecanismele sistemului cu patru fundași, lucru absolut firesc după ani de zile în care Simone Inzaghi adusese spre perfecțiune defensiva în cinci. Lazio a încasat 17 goluri în 10 etape și este greu de crezut că se va putea lupta pentru zona Champions cu asemenea cifre, chiar dacă atacul produce 20 de reușite.
Echipă probabilă Lazio: Reina – Hysaj, Luis Felipe, Acerbi, Marusic – Sergej, Leiva, Basic – Felipe Anderson, Immobile, Pedro
Atalanta are un bilanț dezamăgitor acasă: 1 victorie, 2 egaluri și 2 înfrângeri. Lazio are un bilanț îngrozitor în deplasare: 1 victorie, 1 egal și 3 înfrângeri. Ai spune că niciuna nu va câștiga, însă dacă te te uiți la istoricul meciurilor directe din ultimii ani, este imposibil să nu îți sară în ochi numărul mare de goluri marcate și de o echipă și de cealaltă: Atalanta – Lazio 1-3, Atalanta – Lazio 3-2, Lazio – Atalanta 1-4. Atalanta Lazio 3-2, Lazio – Atalanta 3-3. În consecință, mă aștept la o partidă spectaculoasă și vă propun o cotă de 1.68 pe care Public Win o pune la bătaie pentru un GG 3+
Nu uitați totodată că pe pagina noastră găsiți o selecție a celor mai bune case de pariuri online iar de acolo vă puteți inspira și pentru alte bilete, implicit pentru alte câștiguri potențiale.
Atalanta şi Lazio Roma se întâlnesc într-una din cele mai interesante partide din runda cu numărul 11, sâmbătă, 30 octombrie, cu începere de la ora 16:00, pe stadionul Gewiss din Bergamo.
Atalanta Bergamo ocupă locul 5 în clasament cu 18 puncte şi a dispus cu 3-1 de Sampdoria, într-un meci din runda anterioară a campionatului italian.
Din lotul gazdelor nu fac parte câţiva jucători, e vorba de Demiral, Djimsiti, Gosens, Hateboer şi Pessina, toţi fiind accidentaţi. Va lipsi de asemenea şi Palomino ( suspendat).
ATALANTA (3-4-2-1): Musso - Toloi, De Roon, Lovato - Zappacosta, Freuler, Koopmeiners, Maehle – Pasalic - Muriel, Zapata. Antrenor: Gian Piero Gasperini.
Lazio Roma e pe locul 6 în ierarhia din Serie A, cu 17 puncte acumulate, iar în etapa precedentă s-a impus în faţa Fiorentinei cu scorul de 1-0.
Doi dintre fotbaliştii lazialilor, Adekanye şi Zaccagni, nu au făcut deplasarea la Bergamo, din motive medicale.
LAZIO (4-3-3): Reina - Marusic, Luiz Felipe, Acerbi, Hysaj - Milinkovic, Lucas Leiva, Luis Alberto - Felipe Anderson, Immobile, Pedro. Antrenor: Maurizio Sarri.
Meciul de la Bergamo e fără îndoială unul aşteptat de spectatori, mai ales că cele două grupări au resursele necesare pentru o evoluţie pe măsură.Atalanta s-a impus în 3 din ultimele cinci meciuri directe cu Lazio, echipa din capitala Italiei şi-a trecut în cont un succes, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.Dată fiind valoarea echipelor şi jucătorii de calitate din ofensivă, vă recomand să pariaţi că se vor înscrie cel puţin 3 goluri pe Gewiss Arena.
Cote Atalanta — Lazio
Casa de pariuri | 1 | X | 2 | S 2.5 | P 2.5 |
---|---|---|---|---|---|
2.01
|
3.85
|
3.65
|
2.48
|
1.55
|
|
2.05
|
3.85
|
3.30
|
2.45
|
1.55
|
|
2.00
|
3.85
|
3.55
|
—
|
—
|
|
1.91
|
3.90
|
3.60
|
2.45
|
1.52
|
Bonusuri pentru pariuri pe meciul Atalanta – Lazio
Toate
: meciurile anterioare din turneu
Meciurile head-to-head: Atalanta — Lazio
Clasamente
Echipe de start
Gian Piero Gasperini
|
antrenor | ||
Jucător | Meciuri | Golaveraj | |
Titulari
|
|||
Juan Agustín Musso
|
gk. | 9 | -10 |
Davide Zappacosta
|
df. | 9 | 1 |
Joakim Maehle
|
df. | 9 | 0 |
Merih Demiral
|
df. | 6 | 0 |
Matteo Lovato
|
df. | 4 | 0 |
Mario Pašalić
|
mf. | 10 | 1 |
Remo Marco Freuler
|
mf. | 8 | 0 |
Teun Koopmeiners
|
mf. | 7 | 0 |
Marten Elco de Roon
|
mf. | 6 | 0 |
Josip Ilicic
|
fw. | 10 | 3 |
Duván Zapata
|
fw. | 8 | 5 |
Rezerve
|
|||
Marco Sportiello
|
gk. | 1 | -2 |
Francesco Rossi
|
gk. | 0 | 0 |
Giuseppe Pezzella
|
df. | 7 | 0 |
Giorgio Scalvini
|
df. | 2 | 0 |
Ruslan Malinovskyi
|
mf. | 10 | 2 |
Aleksey Miranchuk
|
mf. | 6 | 0 |
Roberto Piccoli
|
fw. | 6 | 1 |
Luis Muriel
|
fw. | 5 | 1 |
Nu vor juca
|
|||
José Luis Palomino
|
df. | 9 | 0 |
Berat Djimsiti
|
df. | 7 | 0 |
Matteo Pessina
|
mf. | 6 | 0 |
Rafael Toloi
|
df. | 6 | 1 |
Robin Everardus Gosens
|
df. | 6 | 1 |
Hans Hateboer
|
df. | 0 | 0 |
Maurizio Sarri
|
antrenor | ||
Jucător | Meciuri | Golaveraj | |
Titulari
|
|||
Pepe Reina
|
gk. | 10 | -17 |
Adam Marusic
|
df. | 9 | 0 |
Elseid Hysaj
|
df. | 9 | 1 |
Francesco Acerbi
|
df. | 8 | 0 |
Luiz Felipe Ramos Marchi
|
df. | 8 | 0 |
Felipe Anderson Pereira Gomes
|
mf. | 10 | 3 |
Pedro Eliezer Rodríguez Ledesma
|
mf. | 10 | 2 |
Sergej Milinkovic-Savic
|
mf. | 10 | 3 |
Danilo Cataldi
|
mf. | 8 | 1 |
Luis Alberto Romero
|
fw. | 10 | 1 |
Ciro Immobile
|
fw. | 9 | 8 |
Rezerve
|
|||
Marius Adamonis
|
gk. | 0 | 0 |
Thomas Strakosha
|
gk. | 0 | 0 |
Jean-Daniel Akpa-Akpro
|
df. | 7 | 0 |
Patric Gabarron
|
df. | 5 | 0 |
Stefan Radu
|
df. | 1 | 0 |
Lucas Leiva
|
mf. | 10 | 0 |
Manuel Lazzari
|
mf. | 9 | 1 |
Raúl Moro
|
mf. | 7 | 0 |
Toma Bašić
|
mf. | 4 | 0 |
Gonzalo Escalante
|
mf. | 1 | 0 |
Luka Romero
|
mf. | 1 | 0 |
Vedat Muriqi
|
fw. | 6 | 0 |
Nu vor juca
|
|||
Mattia Zaccagni
|
mf. | 3 | 0 |
André Anderson
|
mf. | 1 | 0 |