Norvegia - România: cote la pariuri şi statistici

Norvegia şi România sunt cu moralul la pământ după ce au pierdut cu Serbia, respectiv Islanda şi au ratat calificarea la EURO 2020. Cele două reprezentative se vor întâlni duminică, 11 octombrie 2020 la Oslo, pe stadionul "Ullevaal", de la ora 19:00, în direct la Pro TV. Meciul va fi arbitrat de Ivan Kružliak din Slovacia.

"Løvene" au fost eliminaţi la baraj de sârbi, după prelungiri

Echipa naţională a Norvegiei a ratat calificarea la Campionatul European 2020, fiind învinsă la Oslo pe stadionul "Ullevaal" cu scorul de 2-1 după prelungiri de selecţionata Serbiei. Golul gazdelor a fost marcat de Mathias Normann (88), în timp ce pentru oaspeţi a înscris Sergej Milinković-Savić (82 şi 102). Partida a fost arbitrată de Daniele Orsato din Italia. "Løvene" vor juca duminică în Liga Naţiunilor cu România. În primele două partide ei au pierdut la Oslo, 1-2 cu Austria (Erling Braut Håland 66 - Michael Gregoritsch 35, Marcel Sabitzer 54) şi au câştigat la Belfast, 5-1 cu Irlanda de Nord (Paddy McNair 6 - Mohamed Elyounoussi 2, Erling Braut Håland 7, 58, Alexander Sørloth 19, 47). Echipa antrenată de suedezul Lars Lagerbäck este pe locul 3 în clasament, cu 3 puncte după 2 meciuri disputate. Următorul meci al scandinavilor va fi acasă cu Irlanda de Nord, pe 14 octombrie.

Lotul Norvegiei pentru meciul cu România

Portari: André Hansen (30 ani, 4 meciuri - 0 goluri, Rosenborg BK Trondheim), Rune Jarstein (36 ani, 68 meciuri - 0 goluri, Hertha BSC), Sondre Rossbach (24, 0 meciuri - 0 goluri, Odds Ballklubb);

Fundaşi: Kristoffer Ajer (22 ani, 17 meciuri - 0 goluri, Celtic Glasgow), Haitam Aleesami (29 ani, 31 meciuri - 0 goluri, fără echipă), Omar Elabdellaoui (28 ani, 47 meciuri - 0 goluri, Galatasaray İstanbul), Martin Linnes (29 ani, 25 meciuri - 1 gol, Galatasaray İstanbul), Birger Meling (25 ani, 12 meciuri - 0 goluri, Nîmes Olympique), Leo Østigård (20 ani, 0 meciuri - 0 goluri, Coventry City), Tore Reginiussen (34 ani, 31 meciuri - 4 goluri, Rosenborg BK Trondheim), Sigurd Rosted (26 ani, 5 meciuri - 1 gol, Brøndby IF), Stefan Strandberg (30 ani, 11 meciuri - 0 goluri, FC Ural Yekaterinburg), Jonas Svensson (27 ani, 18 meciuri - 0 goluri, AZ Alkmaar);

Mijlocaşi: Patrick Berg (22 ani, 0 meciuri - 0 goluri, FK Bodø/Glimt), Sander Berge (22 ani, 22 meciuri - 1 gol, Sheffield United), Mohamed Elyounoussi (26 ani, 26 meciuri - 6 goluri, Celtic Glasgow), Markus Henriksen (28 ani, 57 meciuri - 3 goluri, Rosenborg BK Trondheim), Stefan Johansen (29 ani, 56 meciuri - 6 goluri, FC Fulham), Fredrik Midtsjø (27 ani, 4 meciuri - 0 goluri, AZ Alkmaar), Mathias Normann (24 ani, 5 meciuri - 1 gol, FC Rostov), Martin Ødegaard (21 ani, 23 meciuri - 1 gol, Real Madrid), Morten Thorsby (24 ani, 3 meciuri - 0 goluri, Sampdoria Genova);

Atacanţi: Erling Haaland (20 ani, 5 meciuri - 3 goluri, Borussia Dortmund), Jens Petter Hauge (20 ani, 0 meciuri - 0 goluri, AC Milan), Joshua King (28 ani, 49 meciuri - 17 goluri, AFC Bournemouth), Alexander Sørloth (24 ani, 25 meciuri - 8 goluri, RB Leipzig).

Selecţioner: Lars Edvin Lagerbäck (16 iulie 1948)

"Tricolorii" au fost penibili în barajul cu islandezii

Reprezentativa României a ratat şi ea calificarea la EURO 2020, după ce a fost învinsă la Reykjavík pe stadionul "Laugardalsvöllur" cu scorul de 2-1 de selecţionata Islandei. Golurile islandezilor au fost marcate de Gylfi Sigurðsson (16, 35), în timp ce pentru români a înscris Alexandru Maxim (63 penalty). Partida a fost arbitrată de Damir Skomina din Slovenia. "Tricolorii" au fost penibili în barajul cu islandezii, care au meritat pe deplin calificarea. Românii au plecat de la Reykjavík spre Oslo, urmând a juca în Liga Naţiunilor cu Norvegia. În primele două partide ei au remizat la Bucureşti, 1-1 cu Irlanda de Nord (George Puşcaş 25 - Gavin Whyte 86) şi au câştigat la Klagenfurt, 3-2 cu Austria (Denis Alibec 3, Dragoș Grigore 51, Alexandru Maxim 70 - Christoph Baumgartner 17, Karim Onisiwo 81). Echipa antrenată de Mirel Rădoi este pe locul 1 în clasament, cu 4 puncte după 2 meciuri disputate. Următorul meci al românilor va fi acasă cu Austria, pe 14 octombrie.

Lotul României pentru meciul cu Norvegia

Portari: David Lazar (29 ani, 0 meciuri - 0 goluri, Astra Giurgiu), Florin Niță (33 ani, 2 meciuri - 0 goluri, Sparta Praga), Ciprian Tătărușanu (34 ani, 70 meciuri - 0 goluri, AC Milan);

Fundaşi: Nicușor Bancu (28 ani, 15 meciuri - 0 goluri, Universitatea Craiova), Mihai Bălașa (25 ani, 7 meciuri - 0 goluri, Universitatea Craiova), Andrei Burcă (27 ani, 2 meciuri - 0 goluri, CFR Cluj), Mário Camora (33 ani, 1 meci - 0 goluri, CFR Cluj), Dragoș Grigore (34 ani, 38 meciuri - 1 gol, Ludogorets Razgrad), Sergiu Hanca (28 ani, 5 meciuri - 0 goluri, KS Cracovia), Cristian Manea (23 ani, 9 meciuri - 1 gol, CFR Cluj), Alin Toșca (28 ani, 19 meciuri - 0 goluri, FK Gaziantep);

Mijlocaşi: Alexandru Cicâldău (23 ani, 8 meciuri - 0 goluri, Universitatea Craiova), Alexandru Crețu (28 ani, 3 meciuri - 0 goluri, NK Maribor), Ciprian Deac (34 ani, 25 meciuri - 4 goluri, CFR Cluj), Ianis Hagi (21 ani, 12 meciuri - 0 goluri, Glasgow Rangers), Răzvan Marin (24 ani, 21 meciuri - 1 gol, Cagliari Calcio), Alexandru Maxim (30 ani, 40 meciuri - 6 goluri, FK Gaziantep), Alexandru Mitriță (25 ani, 12 meciuri - 2 goluri, FC New York City), Nicolae Stanciu (27 ani, 40 meciuri - 10 goluri, Slavia Praga);

Atacanţi: Denis Alibec (29 ani, 13 meciuri - 2 goluri, Kayseri Spor Kulübü), Gabriel Iancu (26 ani, 2 meciuri - 0 goluri, FC Viitorul), Claudiu Keșerü (33 ani, 38 meciuri - 13 goluri, Ludogorets Razgrad), George Pușcaș (24 ani, 17 meciuri - 7 goluri, FC Reading).

Selecţioner: Mirel Matei Rădoi (22 martie 1981)

Norvegia - România - informaţii şi statistici

  • Norvegia are 17 meciuri consecutive în care a marcat cel puţin 1 gol
  • Echipa antrenată de Lars Lagerbäck are cel mai bun atac din Grupa 1, Liga B a Ligii Naţiunilor
  • "Løvene" au 7 rezultate GG în ultimele 8 meciuri disputate
  • Nordicii vor juca în etapa următoare acasă cu Irlanda de Nord, pe 14.10.2020
  • Scandinavii sunt neînvinşi în ultimele 7 întâlniri cu românii
  • România a încasat cel puţin 1 gol în ultimele 6 meciuri disputate
  • Echipa antrenată de Mirel Rădoi are o singură victorie în ultimele 5 partide
  • "Tricolorii" au avut în ultimele 7 deplasări doar rezultate de peste 2,5 goluri
  • Românii vor juca în etapa acasă cu Austria, pe 14.10.2020
  • Adversarele României au avut peste 1,5 goluri în 4 din ultimele 5 meciuri

Norvegia - România - ponturi pariuri

În ultimele 5 meciuri dintre Norvegia şi România au fost 4 rezultate de egalitate. Jucătorii ambelor echipe au un moral foarte scăzut, pentru că au ratat joi calificarea la EURO 2020. Atât norvegienii, cât şi românii, speră să termine pe locul 1 în Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor şi să se califice la CM 2022 din Qatar. Norvegia este o echipă de atac, care joacă deschis şi pot marca oricând prin Martin Ødegaard, Joshua King, Alexander Sørloth sau vedeta Erling Haaland, mai ales că ai noştri sunt atât de vulnerabili în apărare. România nu a pierdut niciodată în Liga Naţiunilor şi cu siguranţă ar fi mulţumită cu o remiză la Oslo. Puteţi miza pe acest meci aflat în oferta celor mai importante case de pariuri licenţiate din România, recomandarea mea fiind că ambele echipe vor marca şi că se vor înscrie cel puţin 3 goluri.

Clasament Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor

1.

România

2

1

1

0

4-3

4p

2.

Austria

2

1

0

1

4-4

3p

3.

Norvegia

2

1

0

1

6-3

3p

4.

Irlanda de Nord

2

0

1

1

2-6

1p