kykyserban
Bloguri
Comentarii
Reclamatii1
Despre mine

Bloguri

Nicio postare deocamdata
Comentarii
Nicio postare deocamdata
Reclamatii
La aceasta casa de pariuri am depus pana luna aceasta doar de pe cardul meu de debit, cont verificat, totul bine. În urma cu 2 săptămâni nu mai aveam bani pe card și am făcut 2 depuneri folosind paysafecard (contul de paysafe fiind al fratelui meu). Am făcut suma de 4000 de lei și le-am dat retragere, totul ok, apoi am zis sa-mi încerc norocul și sa mai joc puțin, intr-un final ajungând la suma de 20200 lei. Am încercat sa dau retragere și îmi apare ,,Nu ești eligibil pentru retragere" acest mesaj neaparand în urma cu 2-3 ore la cei 4000. Am vorbit cu cei de la relații clienți, mi au cerut, poza buletin, card, extras de cont, dovada de domiciliu, toate astea plimbându-mă vreo 2 săptămâni. Toate bune pana aici ,într un final au vrut tranzacțiile de pe contul de paysafe iar când le au primit, mi-au trimis un mail prin care mi-au transmis ,,Contul v-a fi șters definitiv și câștigurile vor fi anulate" pentru ca din 20 de depuneri, 2 au fost prin paysafe iar acel cont nefiind al meu. (Contul de paysafe fiind al fratelui meu, având același domiciliu și același nume de familie). Se poate rezolva ceva? Chiar se pot lega de orice mica chestie pentru a nu-ti da banii? Mulțumesc!

kykyserban

Pariaza la
Copy the token