„Un duel între stiluri diferite, dar la fel de eficiente!” Tony Da Silva, impresionat de PSG - Bayern
PSG a învins-o pe Bayern cu 5-4, într-unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale sezonului, iar fostul jucător al parizienilor Tony Da Silva a descris duelul drept o confruntare de cel mai înalt nivel, decisă la detalii.
Semifinala de la Paris a avut ritm amețitor încă din primele minute. Harry Kane a deschis scorul din penalty pentru bavarezi, însă PSG a răspuns prin Kvaratskhelia și Joao Neves, înainte ca Olise și Dembele să transforme prima repriză într-un carusel ofensiv. La pauză era deja 3-2 pentru francezi.
După reluare, PSG a părut că închide dubla prin golurile lui Kvaratskhelia și Dembele pentru 5-2, însă Bayern a revenit spectaculos prin Upamecano și Luis Diaz, reaprinzând complet suspansul înaintea returului de pe Allianz Arena. Cu nouă goluri, răsturnări de scor și ocazii uriașe până la final, duelul a confirmat statutul de blockbuster european.


