Fotbal
„Echipa mare nu are de ce să se teamă”! Dioszegi explică dependența de banii guvernului maghiar
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi OSK, a vorbit despre impactul pe care l-ar avea oprirea finanțării venite din partea guvernului maghiar, subliniind că echipa mare nu ar fi afectată în mod direct.
În ultimii ani, Sepsi a beneficiat de finanțări consistente din partea guvernului condus de Viktor Orban. Între 2022 și 2025, clubul a încasat peste 20 de milioane de euro, la care se adaugă alte 25 de milioane de euro pentru construcția stadionului din Sfântu Gheorghe. Și Csikszereda a primit sume importante, estimate la peste 25 de milioane de euro în aceeași perioadă, însă acestea apar în rapoarte la categoria „alte venituri din exploatare”.


