Transferuri

Hugo Ekitike va rata Campionatul Mondial din 2026: „Este greu”, iar Liverpool îl vizează pe Jarrod Bowen

Postat de:

Mihai Draghici
Mihai Draghici
Reporter Sport

Hugo Ekitike, atacantul de 23 de ani al lui Liverpool, a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile în timpul meciului cu PSG din sferturile Champions League. Fotbalistul francez va rata finalul sezonului din Premier League și Campionatul Mondial din 2026, forțând clubul să caute un înlocuitor pe piața transferurilor.

„Este greu, poate chiar nedrept… dar sunt recunoscător că mi se întâmplă aici, printre voi. Nu sunt singur. Forța și dragostea voastră vor fi motorul meu. Ne revedem curând, Anfield”, a scris Hugo Ekitike pe contul său de Instagram după ce a aflat gravitatea leziunii suferite.

În vizorul „cormoranilor” a intrat Jarrod Bowen, atacantul celor de la West Ham United, evaluat la 35 de milioane de euro. Deși clubul său ocupă locul 17 și luptă pentru salvarea de la retrogradare, Liverpool ar putea fi obligată să facă o investiție financiară majoră pentru a asigura semnătura englezului.

  • Ekitike a fost transferat pe Anfield în iulie 2025 de la Eintracht Frankfurt, unde reușise să marcheze 26 de goluri și să fie inclus în echipa ideală a sezonului din Bundesliga.
  • Jarrod Bowen a bifat 274 de meciuri pentru West Ham, în care a înscris 84 de goluri și a oferit 60 de pase decisive, anterior evoluând pentru echipe precum Hull City și Hereford.
Sursă: Sport.ro